- Art 3 din Codul de procedură civilă: "Curţile de apel judecă: 1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.";
- Art. II din Legea nr. 195/2004: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor." În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, potrivit cărora, "Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege", acestea au fost abrogate expres prin art. 144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, nefiind preluate în noua reglementare. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 4 referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 20 relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 31 privind dreptul la informaţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, autorul excepţiei consideră că se încalcă şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării şi ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2 şi 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instanţele judecătoreşti, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, ale art. 11 referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 privind interpretarea Declaraţiei, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele: I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 304/2004, înaintea sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 19 aprilie 2005, dispoziţiile sale nefiind preluate în noua reglementare. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească este inadmisibilă. II. Referitor la dispoziţiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.609 din 14 iulie 2005, deci ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 19 aprilie 2005. Prin urmare, având în vedere că abrogarea acestor dispoziţii legale, care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, a intervenit ulterior sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a acestora a devenit inadmisibilă. III. Cu privire la dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 195/2004, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, pentru următoarele considerente: Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale. Prin modificarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa curţilor de apel ca instanţe de recurs s-a urmărit de către legiuitor deblocarea activităţii de soluţionare a recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, o mai bună administrare a justiţiei, asigurându-se totodată părţilor dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin numeroase decizii recente, de exemplu prin Decizia nr.333/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.766 din 23 august 2005. Cu această ocazie Curtea a mai reţinut că noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare de natură a contraveni principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, iar consacrarea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva soluţiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competenţă, la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluţionării cauzei, ci, totodată, inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă. Nu se poate primi nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că prevederile legale criticate contravin liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, precum şi dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, pe de o parte, autorul excepţiei are dreptul la o cale de atac, iar pe de altă parte, recursul avut în vedere de acesta se judecă de către o instanţă judecătorească. Ca atare, Curtea observă că prevederile şi principiile constituţionale şi cele din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt încălcate de dispoziţiile legale criticate, iar cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 31 din Constituţie referitoare la dreptul la informaţie, Curtea reţine că acestea nu au pertinenţă în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 104/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:53
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.
