DECIZIE nr.513 din 6 octombrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1089/2 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 16.100/2004 al acestei instanţe.
La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială "Pres Com" - S.R.L. din Braşov, prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentatul părţii Societatea Comercială "Pres Com" S.R.L. din Braşov solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că art. 2781 din Codul de procedură penală instituie o procedură specială, dar care respectă principiul contradictorialităţii, toate părţile inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, având posibilitatea de a se apăra.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 12 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 16.100/2004, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unei acţiuni penale.
Judecătoria Iaşi, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, arată că "nu este reglementat cuprinsul acestei plângeri [plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată], respectiv condiţiile obligatorii pe care ar trebui să le cuprindă, asemănător celorlalte acte de sesizare reglementate de Codul de procedură penală la art. 263 şi art. 283, rechizitoriul şi plângerea prealabilă. În acest fel, instanţa constată lipsa a cel puţin două elemente care scapă verificării instanţei, respectiv descrierea faptei şi încadrarea juridică a acesteia, elemente deosebit de importante care împiedică inculpatul în efectuarea unei apărări în condiţiile legale, dar şi desfăşurarea unui proces echitabil, conform dispoziţiilor art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, odată cu admiterea plângerii şi reţinerea cauzei spre judecare, urmărirea penală este redeschisă. Or, anterior, pe parcursul acesteia, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, i s-a garantat dreptul la apărare, a fost audiat în această calitate, având posibilitatea de a propune orice probe în apărare, fiindu-i respectate toate garanţiile procesuale. Deşi după reţinerea cauzei spre judecare învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat, acesta se bucură de prezumţia de nevinovăţie, fiindu-i respectate libertatea individuală şi dreptul la apărare.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituţionale. De asemenea, prin posibilitatea instanţei de a reţine cauza spre judecare, nu se aduce atingere înfăptuirii justiţiei, întrucât încheierea "poate fi atacată cu apel sau cu recurs odată cu fondul ori cu sentinţa sau decizia recurată, în temeiul dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, asigurându-se pe deplin atât egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil".
Avocatul Poporului arată că textele criticate sunt constituţionale. Astfel, procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este o procedură contradictorie, în care toate părţile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra şi de a cere fie menţinerea soluţiei procurorului, fie învestirea instanţei cu judecarea infracţiunii reclamate. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că textele criticate nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, într-un termen rezonabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 1 iulie 2003. Textele criticate au următorul conţinut: "Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1".
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, instanţa de judecată invocă încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, s-a invocat şi încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele criticate au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr.172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.343 din 22 aprilie 2005, Decizia nr.1 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.146 din 18 februarie 2005, Decizia nr.233 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.486 din 9 iunie 2005, sau Decizia nr.414 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.119 din 29 noiembrie 2004, Curtea Constituţională a reţinut că procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 2781 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părţile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra şi de a cere fie menţinerea soluţiei procurorului, fie învestirea instanţei cu judecarea infracţiunii reclamate. În această din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.
Admiţând plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instanţa de judecată apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul faptului dacă acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală.
Astfel, admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, instanţa poate să dispună, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie este pe deplin asigurat, petentul având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricăror înscrisuri noi şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 16.100/2004 al acestei instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:53

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.