DECIZIE nr.639 din 28 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1089/2 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 168/1999 în ansamblu, dar în special art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din lege, excepţie ridicată de Federaţia Educaţiei Naţionale din Bucureşti în Dosarul nr. 8.679/LM/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei domnul avocat J. Friedmann-Nicolescu, cu delegaţie la dosar, precum şi: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin domnii avocaţi Robert Roşu şi Cornel Popa, cu delegaţie depusă la dosar; Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, prin doamna consilier juridic Liliana-Elena Glinţă, cu delegaţie depusă la dosar, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", prin domnişoara consilier juridic Ioana Băraru, cu delegaţie depusă la dosar şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", prin domnul consilier juridic Marius Alexe, cu delegaţie depusă la dosar.
Reprezentantul autorului excepţiei solicită Curţii să constate lipsa de procedură cu: instituţia preşedinţială reprezentată de Preşedintele României, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, părţi care au fost introduse în cauză ca urmare a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie formulate de Federaţia Educaţiei Naţionale.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater" solicită, de asemenea, să se constate lipsa de procedură cu instituţiile menţionate.
Reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi reprezentantul Ministerului Public consideră cauza în stare de judecată. Părţi în litigiu sunt sindicatele aflate în conflict de muncă, citarea părţilor chemate în judecată prin cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie se dispune, la instanţa de judecată, pentru ca prin aceasta să se asigure principiul contradictorialităţii.
Curtea, deliberând, respinge excepţia lipsei de procedură şi constată, sub acest aspect, cauza în stare de judecată.
Reprezentantul autorului excepţiei invocă conflictul de interese existent între Guvernul României şi Federaţia Educaţiei Naţionale, constând în aceea că, având în vedere părţile din prezenta cauză, primirea punctului de vedere al acestei autorităţi, exprimat în temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, are semnificaţia că Guvernul este şi sfătuitorul Curţii în legătură cu această excepţie; or, în virtutea principiului egalităţii de tratament şi a cerinţelor unui proces echitabil, şi punctul de vedere al autorului excepţiei trebuie tratat în condiţii de egalitate cu cel al Guvernului. Invocă, de asemenea, conflictul de interese în judecarea prezentei cauze pentru trei dintre membrii Curţii Constituţionale, ca urmare a numirii acestora în calitate de judecători ai Curţii de către Preşedintele României, de vreme ce instituţia preşedinţială este parte în proces. Totodată, arată că doi judecători ai Curţii Constituţionale aveau, la data dezbaterii şi adoptării legii, calitatea de deputat şi, respectiv, senator.
Cu privire la aceste susţineri, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetării consideră că opinia exprimată în punctul de vedere al Guvernului României nu este obligatorie pentru Curtea Constituţională care pronunţă deciziile sale în numele legii, iar cât priveşte susţinerea referitoare la numirea de către Preşedintele României a trei membri ai Curţii, arată că toţi magistraţii sunt numiţi de către preşedintele ţării.
Reprezentanţii celorlalte părţi lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea aspectelor referitoare la existenţa unor conflicte de interese.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că Guvernul, alături de celelalte autorităţi menţionate de legea Curţii Constituţionale, îşi exprimă punctul de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate, fără ca acesta să fie obligatoriu pentru soluţia pronunţată de Curte, iar susţinerea referitoare la conflictul de interese din prezenta cauză constând în numirea celor trei membri ai Curţii de către Preşedintele României, precum şi la calitatea de parlamentari a doi judecători, este neîntemeiată.
Curtea Constituţională, deliberând, respinge excepţiile cu privire la existenţa unor conflicte de interese.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia.
Reiterând susţinerile formulate cu prilejul ridicării excepţiei în faţa instanţei de judecată, arată că art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Cercetării solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Astfel, arată că reglementarea dreptului la grevă, ca drept fundamental, precum şi condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, potrivit textelor de lege criticate, nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale invocate, ci este chiar în sensul acestora şi au scopul de a evita exercitarea dreptului în mod abuziv. Consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 este inadmisibilă, deoarece prin cererea formulată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat doar declararea grevei ca fiind ilegală, iar nu şi plata despăgubirilor în condiţiile prevăzute de acest text. Depune note scrise.
Reprezentanţii celorlalte părţi prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru considerentele arătate de reprezentantul Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că textele de lege criticate sunt în concordanţă cu art. 43 din Constituţie, care consacră dreptul la grevă, a cărui exercitare se realizează în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, în speţă de Legea nr. 168/1999.
Consideră că invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală şi ale art. 20 alin. (1), precum şi a prevederilor art. 6 pct. 1, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.679/LM/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Excepţia a fost ridicată de Federaţia Educaţiei Naţionale într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru încetarea grevei declanşate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca fiind ilegală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 168/1999, în ansamblu, dar în mod special art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2), "contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia României" "neagă dreptul la grevă". Chiar dacă în mod formal "legea se exprimă în sensul existenţei posibilităţii declanşării unei greve" textele de lege criticate "se dovedesc a fi doar aparent democratice, dar în realitate ele sunt proprii unui stat totalitar" şi "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Se încalcă astfel "principiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, referitoare la tradiţiile democratice şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989", precum şi prevederile constituţionale ale art. 9 teza finală şi ale art. 20 alin. (1) cu raportare la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 9, art. 20 şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, "deoarece exercitarea dreptului la grevă ca drept fundamental al salariaţilor - trebuie făcută cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut". Încălcarea condiţiilor şi limitelor legale stabilite pentru exercitarea acestui drept poate fi sancţionată, potrivit art. 21 şi art. 43 alin. (2) din Constituţie, iar textele de lege criticate sunt chiar în sensul acestor dispoziţii constituţionale. De asemenea, şi solicitarea adresată de unitatea angajatoare instanţei de judecată competente pentru pronunţarea unei hotărâri de încetare a grevei declarate nelegal şi obligarea persoanelor vinovate la plata unor despăgubiri sunt în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră "dreptul oricărei persoane, deci şi al unităţii angajatoare ca persoană juridică, de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime". În cazul unităţii angajatoare, interesul legitim constă în funcţionarea corespunzătoare a unităţii pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de alte persoane fizice şi juridice şi rolul lor social.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în legătură cu prevederile art. 58 din Legea nr. 168/1999 arată că "unitatea, în speţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, constatând că greva a fost declarată cu nerespectarea legii, are nu numai dreptul, dar şi obligaţia sesizării instanţelor judecătoreşti competente cu o cerere prin care solicită încetarea grevei". Acest drept decurge din atribuţiile ministerului care "trebuie să administreze în cele mai bune condiţii activităţile din sfera sa de competenţă şi să intervină în cazul în care interesele sale legitime sunt ameninţate, respectiv blocarea sistemului de învăţământ din România", şi, mai mult, "constatând prejudiciile provocate sistemului de învăţământ printr-o grevă nelegală are şi obligaţia de a solicita instanţei de judecată obligarea persoanelor vinovate la plata unor despăgubiri". În consecinţă, consideră că Ministerul Educaţiei şi Cercetării "a acţionat în temeiul art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României". De asemenea, apreciază că art. 58 din lege este în perfectă concordanţă şi cu prevederile constituţionale ale art. 43 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la grevă, precum şi condiţiile şi limitele exercitării acestuia.
Cu privire la neconstituţionalitatea art. 60 alin. (1) lit. b) din legea criticată, arată că aceasta "nu este şi nu are cum să fie motivată" de către autorul excepţiei. Consideră că dispoziţiile acestui text de lege, care stabilesc competenţa judecătoriei de a soluţiona cererea de încetare a grevei, sunt în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Se mai arată că susţinerea neconstituţionalităţii art. 60 alin. (1) lit. b) "pune sub semnul întrebării însuşi rolul autorităţii judecătoreşti în România, de a înfăptui justiţia, care este unică, imparţială şi egală pentru toţi".
Referitor la invocarea neconstituţionalităţii art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, care "nu este, de asemenea, dovedită", se arată că în situaţia în care "dreptul la grevă nu este exercitat cu bună-credinţă, ci abuziv, în detrimentul interesului general, cei răspunzători trebuie traşi la răspundere de unitatea prejudiciată prin declanşarea grevei nelegale, iar instanţa de judecată, în mod firesc poate obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei nelegale la plata unor despăgubiri".
Pentru considerentele arătate, apreciază că art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt în concordanţă şi cu art. 57 şi art. 9 din Constituţie.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica formulată prin raportare la art. 43 din Constituţie, arată că, într-adevăr, "salariaţii au dreptul fundamental la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale, însă acest drept nu poate fi exercitat în afara cadrului pe care legea îl stabileşte". Or, în concordanţă cu prevederile din Constituţie privind condiţiile şi limitele exercitării dreptului la grevă, textele ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate dispun în legătură cu "consecinţele declanşării sau desfăşurării unei greve care nu respectă condiţiile stabilite de lege".
De altfel, apreciază că prevederile art. 43 din Constituţie sunt, ele însele, în concordanţă cu dispoziţiile art. 8 pct. 1 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi cu cele ale Cartei sociale europene, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, dispoziţii din care rezultă că "dreptul la grevă poate fi supus unor limitări şi condiţionări, deoarece în mod inevitabil, de regulă, exercitarea acestui drept afectează nu numai părţile în conflict, ci şi pe alţii, din domenii sau sectoare în care activitatea este paralizată ca urmare a încetării unor servicii". Se menţionează în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 24 martie 1998.
Consideră că raportarea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate la art. 9 teza finală din Constituţie este neconcludentă, deoarece dispoziţiile acestui articol nu privesc dreptul la grevă, ci rolul sindicatelor în declanşarea şi concilierea conflictelor colective de muncă.
Invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută, întrucât art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din legea criticată nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa instanţei de judecată, de a beneficia de toate garanţiile care condiţionează dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică. Stabilind competenţa tribunalului de a se pronunţa de urgenţă asupra cererii privind încetarea grevei, dispoziţiile de lege considerate ca fiind neconstituţionale "constituie o garanţie a aplicării principiului privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă, imparţială şi instituită prin lege".
Art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 "nu conţin norme contrare trăsăturilor şi valorilor supreme ale statului român" şi, în consecinţă, apreciază că acestea nu contravin art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 29 noiembrie 1999, aşa cum au fost modificate prin art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000. Dispoziţiile de lege criticate prevăd:
- Art. 58: "Dacă unitatea apreciază că greva a fost declarată ori continuă cu nerespectarea legii, ea se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea cu o cerere prin care se solicită instanţei încetarea grevei.";
- Art. 60: "(1) Tribunalul examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei şi pronunţă de urgenţă o hotărâre prin care, după caz, [...]
b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegală.";
- Art. 61: "[...] (2) În cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală, instanţele, la cererea celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri." În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textele constituţionale menţionate prevăd:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 9: "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 43 alin. (1): "Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale." Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat de asemenea ca fiind încălcat, prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
Autorul excepţiei porneşte în susţinerile sale de la ideea că întreaga lege este nedemocratică şi, în consecinţă, neconstituţională, dar nu motivează aceasta în nici un mod.
Enunţă negarea dreptului la grevă şi încurajarea muncii forţate, dar în concret nu critică nici una dintre dispoziţiile legii prin care sunt stabilite condiţiile şi limitele exercitării dreptului la grevă, ci doar normele de procedură privind controlul în justiţie al legalităţii declanşării ori a continuării grevei. Astfel, neagă implicit dreptul de acces liber la justiţie în această materie şi dreptul instanţelor judecătoreşti de a cerceta încălcarea legii şi de a dispune măsuri în consecinţă.
Art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, dispun cu privire la: posibilitatea ca unitatea (angajatorul) să se adreseze instanţei judecătoreşti competente pentru a pronunţa încetarea grevei, atunci când apreciază că aceasta a fost declarată ori continuă cu nerespectarea legii; pronunţarea de urgenţă, de către tribunal, a unei hotărâri de admitere a cererii unităţii, în sensul încetării grevei ca fiind ilegală; posibilitatea ca instanţa de judecată să oblige persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri, la cererea celor interesaţi.
În esenţă, autorul excepţiei susţine că legea, în ansamblul său, cât şi prevederile art 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din aceasta, în special, sunt doar aparent democratice, "neagă dreptul la grevă", "sunt proprii unui stat totalitar", "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate", şi contravin tradiţiilor democratice şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. Prin urmare, se invocă încălcarea art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a arăta, însă, în ce constă această încălcare.
Analizând susţinerile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.
Într-adevăr, art. 43 din Constituţie consacră în alin. (1) dreptul salariaţilor la grevă pentru apărarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale, dar acest drept fundamental nu este un drept absolut, ci pentru exercitarea sa alin. (2) al textului constituţional menţionat prevede că "Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate". Aceste prevederi referitoare la stabilirea prin lege a condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului la grevă sunt în concordanţă cu prevederile art. 8 pct. 1 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora: "1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să asigure: [...]; d) dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei ţări." Declanşarea şi continuarea grevei într-o unitate, şi cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate, pot aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale multor terţe persoane. Fără a nega dreptul salariaţilor la grevă, trebuie reţinut că şi acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituţie "cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Principala premisă a exercitării dreptului la grevă în acest spirit este şi respectarea condiţiilor şi limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând interesele angajatorului, ale unităţii ori ale autorităţii publice în ale cărei atribuţii intră conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv. Această unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.
Întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, a fost necesar ca Legea nr. 168/1999, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000, să stabilească regulile de procedură pentru exercitarea dreptului unităţii angajatoare de a cere instanţei judecătoreşti încetarea grevei, apreciată ca fiind declanşată ori continuată ilegal, precum şi regulile pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Aprecierea dacă angajatorul urmăreşte apărarea unor drepturi şi interesele legitime ori nu, dacă greva a fost declanşată şi continuă cu respectarea ori cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci intră în competenţa instanţei judecătoreşti.
În situaţia în care o grevă a fost declanşată ori continuată ilegal şi prin aceasta au fost cauzate prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei dacă instanţa judecătorească, la cererea celor păgubiţi, obligă la despăgubiri persoanele vinovate de încălcarea legii. Aşadar, invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 43 alin. (1) urmează a fi înlăturată.
Cât priveşte susţinerile că textele de lege criticate îngrădesc exercitarea şi realizarea rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finală din Constituţie, "contribuie la apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor", Curtea constată că nici acestea nu pot fi reţinute. Aceasta deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate nu rezultă îngrădirea exerciţiului acestui drept, dimpotrivă, în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve.
În legătură cu invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituţie, cu raportare la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil", Curtea constată că acest drept este consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea sa presupune dreptul părţilor de a utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate.
Autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, partea referitoare "[...] la tradiţiile democratice ale poporului român şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989", prin aceea că textele de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, precum şi Legea nr. 168/1999, în ansamblul său, "golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea muncii forţate". Cu privire la aceste susţineri Curtea constată că art. 1 alin. (3) din Constituţie dispune că "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". Aşadar acest text constituţional enunţă elementele definitorii ale statului român, care reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor poporului român, cărora Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.
De altfel, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei, atât în ceea ce priveşte legea în ansamblu, cât şi cu privire la textele din aceasta expres menţionate, nu formulează o motivare din care să rezulte în ce anume constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale, ci doar invocă încălcarea lor. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel că, şi pentru acest considerent, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 58, art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt constituţionale şi, în consecinţă, respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Educaţiei Naţionale în Dosarul nr. 8.679/LM/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:02

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.