LEGE nr.353 din 2 decembrie 2005
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 1092/5 dec. 2005 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66 din 29 iunie 2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.577 din 5 iulie 2005, cu următoarea completare:
- Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru perioada rămasă până la finele anului 2005, instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, li se interzice achiziţionarea de autoturisme şi mobilier.
(2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) achiziţionarea de autoturisme şi mobilier pentru:
(3) Achiziţiile publice de mobilier şi autoturisme, aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii procedurilor respective, numai în condiţiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la acea dată, comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii de achiziţie publică.
(4) În cazuri temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la alin. (2), la solicitarea ministrului educaţiei şi cercetării, a ministrului sănătăţii, respectiv a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ministrul finanţelor publice poate aproba achiziţii de mobilier necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii instituţiilor publice din domeniul învăţământului şi sănătăţii, cu încadrarea în bugetul aprobat pe anul 2005.
(5) În cazuri temeinic justificate, Ministerul Administraţiei şi Internelor poate aproba achiziţii de mobilier necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii instituţiilor publice de învăţământ din subordine şi centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, cu încadrarea în bugetul aprobat pe anul 2005.
(6) Se exceptează de la prevederile alin. (1) achiziţionarea de autoturisme din producţia internă, în regim de leasing financiar, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii ministerului, cu încadrarea în bugetul aprobat pe anul 2005."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
MIRON TUDOR MITREA
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
GEORGE SABIN CUTAŞ
Bucureşti, 2 decembrie 2005.
Nr. 353.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.