DECIZIE nr.627 din 17 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1099/6 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza a doua şi art. 1604 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Vasile Dobocan în Dosarul nr. 1.928/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 654 D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Gheorghe Păcurar în Dosarul nr. 1.929/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 654 D/2005 la Dosarul nr. 653 D/2005, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 19 aprilie 2005, pronunţate în dosarele nr. 1.928/2005 şi nr. 1.929/2005, Tribunalul Bihor Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza a doua şi art. 1604 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Vasile Dobocan şi, respectiv, Gheorghe Păcurar în dosarele menţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile 1602 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd condiţiile în care poate fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar, sunt contrare art. 23 alin. (10) din Constituţie, în conformitate cu care "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune", fără să se impună condiţia ca, în cazul infracţiunilor intenţionate, legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 12 ani. Se mai arată că dispoziţiile criticate "înlătură posibilitatea instanţei de a verifica, chiar sumar, temeinicia încadrării juridice a faptei pentru care este cercetată persoana arestată preventiv" şi că în acest fel se "înlătură dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a solicita liberarea provizorie".
Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile constituţionale prevăd dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, însă este atributul legiuitorului să stabilească condiţiile în care aceste măsuri pot fi luate. Persoana arestată poate să ceară liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, însă luarea acestei măsuri se face în cazurile prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituţional de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condiţiile legii, potrivit regulilor de procedură penală. Pe de altă parte, prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie stabilesc că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, printre altele, pentru desfăşurarea instrucţiei penale. Se menţionează, totodată, că în acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 92 din 11 mai 2000, nr. 15 din 18 ianuarie 2001, nr. 41 din 7 februarie 2002 şi nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.344 din 25 iulie 2000, nr. 167 din 2 aprilie 2001, nr. 144 din 25 februarie 2002 şi, respectiv, nr. 130 din 13 februarie 2004.
Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepţia este neîntemeiată, întrucât dreptul persoanei arestate de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se realizează decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiţii poate fi luată această măsură.
Restrângerea exerciţiului acestui drept se face în baza prevederilor art. 53 din Constituţie, care impun necesitatea asigurării instrucţiei penale. Prin urmare, interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune a arestaţilor care au săvârşit infracţiuni intenţionate sancţionate cu închisoare ce depăşeşte 12 ani sau care sunt recidivişti se face în scopul bunei funcţionări a procesului penal.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Prin încheierile din 19 aprilie 2005, pronunţate în dosarele nr. 1.928/2005 şi nr. 1.929/2005, Tribunalul Bihor Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza a doua şi art. 1604 alin. 1 din Codul de procedură penală, însă din examinarea cererilor scrise, prin care autorii acestora au ridicat excepţia, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie, în realitate, numai dispoziţiile alin. 1 teza a doua al art. 1602 din Codul de procedură penală, iar nu şi cele ale art. 1604 alin. 1, cum, din eroare, se menţionează în încheierile de sesizare.
Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul [...] infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani." Aceste dispoziţii sunt considerate de autorii excepţiei ca fiind contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (10), conform cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Textul de lege criticat (art. 1602 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală) nu contravine art. 23 alin. (10) din Constituţie, deoarece nu împiedică persoana arestată preventiv să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest drept îi este, de altfel, recunoscut inculpatului arestat preventiv prin art. 1601 din acelaşi cod, care prevede că "În tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune".
Condiţiile de acordare a acestei liberări provizorii sub control judiciar sunt stabilite însă de art. 1602 din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege", şi, prin urmare, sunt conforme Constituţiei. Dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească.
În acelaşi sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, de altfel, şi prin Decizia nr.36 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.130 din 13 februarie 2004, şi Decizia nr.207 din 4 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 25 mai 2004, respingând excepţii de neconstitu ţionalitate având ca obiect aceeaşi dispoziţie legală (art. 1602 din Codul de procedură penală).
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1602 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Vasile Dobocan în Dosarul nr. 1.928/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi de Gheorghe Păcurar în Dosarul nr. 1.929/2005 al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:06

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.