DECIZIE nr.580 din 3 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1111/8 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal răspunde Societatea Comercială "Nido Trans" - S.R.L. Pantelimon, prin administrator, lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 643D/2005, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Contransimex-B" S.A. Ploieşti în Dosarul nr. 5.785/2005 al Judecătoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea,
având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele de mai sus este parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Societăţii Comerciale "Nido Trans" S.R.L. Pantelimon lasă la aprecierea Curţii problema conexării dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună administrare a justiţiei, dispune conexarea Dosarului nr. 643D/2005 la Dosarul nr. 639D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Societăţii Comerciale "Nido Trans" S.R.L. Pantelimon solicită admiterea excepţiei şi depune note scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că soluţiile pronunţate în procedura somaţiei de plată nu afectează fondul cauzei. Totodată, se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât calea de atac împotriva ordonanţei privind somaţia de plată se soluţionează de un alt complet de judecată faţă de cel ce a judecat în primă instanţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 21 iulie 2005 şi 7 iunie 2005, pronunţate în dosarele nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi nr. 5.785/2005 al Judecătoriei Ploieşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mol România Petroleum Products" - S.R.L.
Cluj-Napoca, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de Societatea Comercială "Mol România Petroleum Products" - S.R.L.
Cluj-Napoca a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă cererea de anulare formulată de acesta împotriva unei hotărâri prin care a fost admisă o cerere privind emiterea unei somaţii de plată, iar cea invocată de Societatea Comercială "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare formulate de autorul excepţiei împotriva unei hotărâri prin care a fost admisă o cerere privind emiterea unei somaţii de plată.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Societatea Comercială "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca susţine, în esenţă, că prevederile art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 195/2004, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 129. Totodată, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate "îngrădesc nelegitim dreptul părţilor la un proces echitabil şi la o judecată imparţială, precum şi dreptul de a obţine un control judiciar real, obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se soluţionează întotdeauna de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei somaţiei de plată". În acest sens se susţine că "o judecată de către o instanţă imparţială [...] reclamă ca efectuarea oricărui control judiciar să se realizeze de către alte instanţe, de regulă superioare celei care a dat o dezlegare atât în materie necontencioasă, cât şi în materie contencioasă". În consecinţă, autorul excepţiei apreciază că "examinarea propriilor soluţii de către aceeaşi instanţă şi pronunţarea în primă instanţă (pe fond) a unei hotărâri irevocabile nu permite, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate cu ocazia primei dezlegări".
Totodată, se susţine că "lipsirea părţilor de posibilitatea de a formula o cale de atac efectivă împotriva unei hotărâri judecătoreşti propriu-zise, prin care se rezolvă pentru prima dată fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat (hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii în anulare), face posibilă dobândirea (şi păstrarea) caracterului irevocabil şi executoriu al unei hotărâri cu privire la care nu s-a exercitat, în realitate, nici un control", ceea ce este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 129, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în optica autorului excepţiei, "aspectele de fond ce sunt tranşate printr-o hotărâre judecătorească doar în etapa acţiunii în anulare nu pot fi îndreptate prin nici o cale de atac şi nici în cadrul contestaţiei la executare".
Societatea Comercială "Contransimex-B" - S.A.
Ploieşti susţine că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 44 şi ale art. 53 alin. (2), întrucât "dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.5/2001 permit instanţei de judecată să soluţioneze o cauză fără a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare, potrivit Codului de procedură civilă". Autorul excepţiei susţine că "posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces echitabil". De asemenea, se arată că "emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi pentru sume cu aproximaţie stabilite, precum şi executarea unui asemenea titlu încalcă reglementarea constituţională a dreptului de proprietate".
Totodată, autorul excepţiei susţine că art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 contravine art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 53 alin. (2), ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituţie constă în faptul că "dispoziţiile legale criticate cuprind norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă şi de legea de organizare judiciară". De asemenea, autorul excepţiei consideră că, "deşi acţiunea în anularea ordonanţei cu somaţia de plată constituie o cale de atac, totuşi ea urmează a fi judecată [...] de un complet format dintr-un singur judecător", ceea ce "îngrădeşte, în mod indirect, accesul la justiţie [şi] creează o diferenţiere anticonstituţională faţă de justiţiabilii care beneficiază la acelaşi nivel jurisdicţional de judecată [de un] complet format din doi judecători".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi Judecătoria Ploieşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
În argumentarea acestei opinii, Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a comercială arată că, "pentru a asigura eficienţă acestui mijloc procesual [procedura somaţiei de plată] de obţinere a unui titlu executoriu, legiuitorul a stabilit o singură cale de atac, de retractare, în acord cu intenţia de recuperare a creanţei, într-un mod rapid şi eficient". Instanţa apreciază că debitorului i se asigură dreptul la un proces echitabil prin posibilitatea acestuia "de a depune întâmpinare, de a declanşa calea de atac a cererii în anulare".
Totodată, se apreciază că "împrejurarea că aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei trebuie să soluţioneze şi cererea de anulare nu anulează dreptul la un proces echitabil şi la o judecată de o instanţă imparţială, atât timp cât toate instanţele judecătoreşti sunt imparţiale, indiferent dacă sunt instanţe superioare sau de fond".
Instanţa susţine că textele legale criticate nu încalcă prevederile art. 129 din Constituţie, întrucât "cererea în anulare este o cale de atac efectivă, [iar] împrejurarea că instanţa, analizând susţinerile părţilor, nu a admis cererea în anulare nu poate echivala cu încălcarea dreptului la un proces echitabil".
În argumentarea opiniei sale, Judecătoria Ploieşti apreciază că prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 "vizează soluţionarea cererii având ca obiect somaţia de plată" şi, întrucât instanţa a fost învestită cu soluţionarea cererii de anulare a unei ordonanţe privind somaţia de plată, opinează că aceste texte legale "nu au incidenţă în cauză".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acestea "nu împiedică cu nimic părţile să-şi facă toate apărările [...] în cadrul judecăţii în faţa instanţei care judecă cererea în anulare, introdusă potrivit art. 8 din ordonanţă".
Se mai arată că, "în această fază, debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale de probă, nefiind limitat la înscrisuri". Totodată instanţa apreciază că procedura somaţiei de plată nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, "ci, dimpotrivă, [...] urmăreşte asigurarea celerităţii procedurii,
având în vedere urgenţa impusă de natura cauzelor care fac obiectul dispoziţiilor legale criticate".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul arată că reglementările legale criticate sunt "proprii unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, adoptată de legiuitorul ordinar în temeiul dreptului său de opţiune, consacrat de prevederile constituţionale [ale art. 126 alin. (2)], în scopul de a asigura executarea rapidă a creanţelor certe, lichide şi exigibile". Totodată se apreciază că soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei de somaţie de plată, precum şi a cererii în anulare a ordonanţei de către aceeaşi instanţă nu este de natură a încălca accesul liber la justiţie, având în vedere că legiuitorul este liber să adopte reguli speciale de procedură, iar accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti.
Guvernul susţine că, în cadrul procedurii somaţiei de plată, "ambele părţi beneficiază de un tratament juridic egal, având asigurate modalităţi echilibrate de exercitare a drepturilor lor procesuale, corespunzătoare unei proceduri speciale, a cărei adoptare este recunoscută în mod expres legiuitorului ordinar prin prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie".
În sprijinul celor expuse mai sus, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionând deciziile nr. 447 din 26 octombrie 2004, nr. 505 din 16 noiembrie 2004, nr. 44 din 13 ianuarie 2005 şi nr. 222 din 24 februarie 2005.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că textul de lege criticat "nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanţei judecătoreşti [...] şi [nici] dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declanşat, până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă". Avocatul Poporului invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 365 din 30 septembrie 2003 şi nr. 84 din 2 martie 2004.
Se mai arată, în punctul de vedere prezentat, că dispoziţiile criticate nu contravin textului constituţional al art. 53, întrucât "măsura suspendării acţiunilor judiciare sau extrajudiciare are caracter excepţional şi temporar şi nu pune în discuţie dreptul subiectelor îndreptăţite să acţioneze în judecată societăţile comerciale respective". În acest sens, sunt invocate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 397 din 21 octombrie 2003, nr. 251 din 15 iunie 2004 şi nr. 448 din 26 octombrie 2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile şi notele scrise depuse de partea prezentă, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.";
- Art. 4 alin. (2) şi (4): "(2) În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată." [...] (4) În citaţie se va face menţiunea că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare debitorul poate să depună întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii.";
- Art. 8 alin. (2) şi (5): "(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.[…] (5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, art. 44, ale art. 53 alin. (2), ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129. Curtea reţine că, deşi unul dintre autorii excepţiei invocă în susţinerea acesteia întregul text al art. 21 şi al art. 44 din Constituţie, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, acesta se referă numai la art. 21 alin. (1)-(3) şi la art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi. În consecinţă, dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1) - (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";
- Art. 53 alin. (2): "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.";
- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."; Totodată în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care se referă la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
În esenţă, autorii excepţiei apreciază că, în cadrul procedurii somaţiei de plată, soluţionarea cererii în anulare de către aceeaşi instanţă care a emis ordonanţa privind somaţia de plată contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului. Se susţine că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea în anulare contravine prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată se apreciază că "posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces echitabil".
Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001, Curtea, prin Decizia nr.280 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.565 din 6 august 2003, a stabilit că "Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 instituie o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, singurele dovezi care se administrează în cadrul acestei proceduri, în afară de lămuririle şi explicaţiile date de către părţi. Hotărârile pronunţate în cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului litigiului".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001, Curtea constată, de asemenea, că prin Decizia sa nr. 434 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.77 din 29 ianuarie 2004, a statuat că "Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 instituie o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, pentru a asigura recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă, utilizabile în prima fază, la înscrisuri, completate de explicaţiile şi lămuririle date de părţi. Potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţă, această procedură se aplică doar în cazul «creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege». Întrucât ordonanţa cu somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare". În acest sens, sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.847 din 27 noiembrie 2003, şi nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.12 din 5 ianuarie 2005.
Totodată prin Decizia nr.280 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.565 din 6 august 2003, Curtea a mai statuat că "mijloacele procedurale puse la îndemâna părţilor diferă tocmai datorită caracterului special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare, fără ca una dintre părţi să fie privilegiată, iar cealaltă dezavantajată". Cu acelaşi prilej Curtea a stabilit, din prisma acestor considerente şi având în vedere garanţiile procesuale de care se bucură părţile, că nu sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut că "executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părţilor un tratament egal şi posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar şi după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptăţită are dreptul să introducă, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare".
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001, Curtea, prin Decizia nr.447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit că "specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanţei.
Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă nici un aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nici o normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale".
Totodată Curtea, prin Decizia nr.505 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.44 din 13 ianuarie 2005, a statuat că "modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionării cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de plată către creditor şi în materia soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţă, judecătoria, în materie civilă, sau tribunalul, în materie comercială, să fie competentă să judece atât cererea, cât şi calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. [...] Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea legală dedusă controlului instanţei de contencios constituţional constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces".
Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
În legătură cu invocarea încălcării art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea mai reţine că acest text nu prevede un dublu grad de jurisdicţie, această garanţie procedurală existând doar în materie penală, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, în timp ce în celelalte domenii are aplicabilitate textul art. 13 din Convenţie.
Astfel, Curtea constată că textul art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune doar existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţă, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.560 din 5 august 2003).
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia textul art. 126 alin. (2) din Constituţie este încălcat, întrucât "dispoziţiile legale criticate cuprind norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă şi de legea de organizare judiciară", Curtea observă că art. 126 alin. (2) din Constituţie face trimitere în mod generic la "lege", nefiind vizată o anumită lege pentru reglementarea procedurii de judecată. De altfel, Curtea, prin Decizia nr.280 din 1 iulie 2003, a stabilit că "toate reglementările cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 sunt norme de procedură, iar, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2), după revizuirea şi republicarea acesteia], «Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege»".
Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 53 alin. (2), invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Mol România Petroleum Products" S.R.L. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Contransimex-B" - S.A.
Ploieşti în Dosarul nr. 5.785/2005 al Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Károly

Joi, 24 septembrie 2026, 14:48

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.