DECIZIE nr.581 din 3 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1113/9 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Dan Niculescu în Dosarul nr. 1.687/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând în acest sens că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională statuând că acesta nu contravine normelor constituţionale şi internaţionale invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 19 iulie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.687/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Dan Niculescu într-o cauză având ca obiect o cerere de reexaminare a taxei de timbru.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, prevăzând caracterul irevocabil al încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare a taxei de timbru, este contrar prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, prin raportare la "prevederile imperative ale Convenţiei europene a drepturilor omului (inclusiv protocoalele adiţionale) privind obligativitatea ca orice hotărâre să fie supusă la cel puţin două grade de jurisdicţie".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare a taxei de timbru ar afecta grav principiul celerităţii, care guvernează soluţionarea acestei chestiuni prealabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că textul de lege criticat a mai fost examinat de către Curtea Constituţională, prin raportare la prevederile art. 11, 20 şi 21 din Constituţie, iar prin deciziile nr. 42 din 27 ianuarie 2005 şi nr. 164 din 22 martie 2005, Curtea a statuat în sensul conformităţii lor cu normele fundamentale invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză. În plus, precizează că textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "care consacră dreptul la un recurs efectiv, întrucât însăşi cererea de reexaminare a taxei de timbru este o cale de atac în sensul celei reglementate de aceste dispoziţii legale".
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale. Textul de lege criticat conţine o normă de procedură, care vizează un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată, iar soluţionarea acestei chestiuni prealabile este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 29 iulie 1997, astfel cum acestea au fost modificate prin art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.470 din 26 mai 2004.
Aceste dispoziţii au următorul conţinut:
- Art. 18 alin. (3): "Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă." Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la cuprinderea în dreptul intern a tratatelor internaţionale ratificate de Parlament, respectiv la prioritatea faţă de reglementările interne a pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Aceste norme constituţionale sunt raportate, la modul general, la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la protocoalele adiţionale la Convenţie. Din referirile exprese la prevederile acestor instrumente juridice internaţionale rezultă că autorul are în vedere art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.135 din 31 mai 1994. Aceste norme internaţionale prevăd:
- Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - "Dreptul la un recurs efectiv": "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";
- Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie - "Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală": "1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale." Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi internaţionale invocate, Curtea Constituţională reţine următoarele:

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă acces la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie.
Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multe căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.
Condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi a căilor de atac sunt prevăzute de norme juridice de drept procesual, textul de lege criticat în prezenta cauză având o astfel de natură. Or, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Curtea Constituţională nu poate reţine pretinsa încălcare a art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Sintagma "recurs efectiv" din denumirea articolului invocat nu are semnificaţia unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci se referă la dreptul persoanei de a recurge, prin cerere, la o instanţă judecătorească, în vederea soluţionării cauzei sale. Or, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr.146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se poate face cerere de reexaminare, astfel că nu se poate susţine lipsa oricărei căi de atac.
Mai mult, Curtea observă că cererea prin care se contestă modul de stabilire a taxei de timbru nu priveşte fondul litigiului dedus judecăţii, ci solicită doar un control asupra legalităţii şi temeiniciei sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, condiţie prealabilă a accesului la instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 contravin prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Curtea observă că nici acestea nu pot fi reţinute, normele internaţionale invocate având aplicabilitate doar în materie penală. De altfel, legislaţia naţională poate deroga chiar şi de la această reglementare, conform prevederilor pct. 2 din acelaşi articol, în situaţii de excepţie, prevăzute în text.
Prin urmare, Curtea constată că textul de lege atacat nu contravine reglementărilor internaţionale invocate, astfel că şi criticile de neconstituţionalitate faţă de art. 11 şi 20 din Legea fundamentală sunt neîntemeiate.
De altfel, Curtea Constituţională a mai soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi o motivare similară, prin Decizia nr.42 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.206 din 10 martie 2005, respingând excepţia ca neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina modificarea jurisprudenţei la care s-a făcut referire, soluţia şi considerentele ce au stat la baza acesteia sunt integral valabile şi în prezenta cauză şi se impun a fi menţinute.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Dan Niculescu în Dosarul nr. 1.687/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă

Miercuri, 23 septembrie 2026, 08:27

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.