DECIZIE nr.609 din 15 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1114/9 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România Frăţia în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 24 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.587/2005, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, întrucât art. 813 din Codul civil prevede că donaţia se face prin act autentic, în mod cert sancţiunea ce intervine ca urmare a nerespectării acestei condiţii legale este nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat. Într-o atare împrejurare, deşi textul de lege nu prevede in terminis, calitate procesuală activă de a formula acţiune în constatarea nulităţii absolute poate avea orice persoană care justifică un anume interes. Or, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. 1 şi ale art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, acţiunea în justiţie poate fi pornită numai de persoana care pretinde un drept, formulare care restrânge aplicabilitatea art. 21 alin. (1) din Constituţie, în ai cărui termeni este garantată inclusiv protecţia libertăţilor şi intereselor legitime.
Mai mult, în virtutea art. 137 din Codul de procedură civilă, instanţa este obligată să soluţioneze excepţiile înaintea fondului, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze alte dovezi decât cele necesare pentru dezlegarea în fond a pricinii. Astfel, pretinde autorul excepţiei, judecarea cu prioritate a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în cadrul acţiunii în constatarea nulităţii absolute presupune, potrivit art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, administrarea de probe cu privire la dreptul acestuia de proprietate asupra bunului care a făcut obiectul donaţiei, iar nu cu privire la un interes legitim pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.
Normele deduse controlului de constituţionalitate aduc atingere şi dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în măsura în care împiedică proprietarul să obţină recunoaşterea şi ocrotirea dreptului său.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că, în ceea ce priveşte art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, acestea nu limitează liberul acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât lipsa de reglementare expresă referitoare la persoanele care justifică un interes în promovarea unei acţiuni judiciare nu poate atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale invocate. Nici critica cu privire la art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu poate fi reţinută, atâta vreme cât, în eventualitatea acoperirii lipsurilor sau neregularităţilor de procedură sancţionate prin admiterea unei excepţii procesuale, partea interesată are la îndemână posibilitatea formulării unei noi acţiuni în justiţie, în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44.
Referitor la neconstituţionalitatea art. 813 din Codul civil, instanţa apreciază că absenţa unei prevederi exprese cu privire la persoanele care pot invoca nulitatea absolută ca urmare a nerespectării cerinţei formei autentice a contractului de donaţie nu constituie temei pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, într-o atare situaţie, legiuitorul nefiind ţinut să indice în text toate persoanele care pot exercita acţiuni de genul celor menţionate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că instituirea sancţiunii nulităţii absolute pentru neîndeplinirea cerinţei formei autentice la încheierea contractului de donaţie este suficientă pentru a face trimitere la regimul juridic aplicabil acestei nulităţi, fără a putea considera că nulitatea absolută ar comporta regimuri diferite de la caz la caz. Prin urmare, invocarea nulităţii absolute nu este legată, în cazul contractului de donaţie, de dovedirea calităţii de proprietar, ea fiind la îndemâna oricărei persoane interesate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil este neîntemeiată.
Avocatul Poporului arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor condiţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi diferite de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile reglementate de lege. În ceea ce priveşte instituirea unor reguli referitoare la condiţiile pentru valabilitatea donaţiilor (art. 813 din Codul civil), acestea nu încalcă sub nici un aspect prevederile constituţionale ale art. 21 şi 44.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi ale art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 813 din Codul civil, prevederi care au următorul conţinut:
- Art. 109 alin. 1: "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.";
- Art. 111 teza întâi: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.";
- Art. 137: "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.";
- Art. 813 din Codul civil: "Toate donaţiunile se fac prin act autentic." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular." Examinând excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 109 alin. 1 şi ale art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea constată că pretinsa contradicţie dintre aceste texte legale şi prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie se întemeiază pe o viziune strict formală a noţiunii de drept, considerată distinctă de noţiunile de libertate şi interes. Tributar acestei viziuni, autorul excepţiei susţine că, prin condiţionarea cererii adresate instanţei judecătoreşti de invocare în mod exclusiv a unui drept care se cere a fi recunoscut, are loc o restrângere nepermisă a accesului liber la justiţie, care, în accepţiunea sa constituţională, are ca finalitate nu doar apărarea drepturilor, ci şi a libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei.
Or, Curtea observă că, potrivit opiniei unanim acceptate, noţiunea de drept subiectiv - în opoziţie cu cea de drept obiectiv, înţeleasă ca ansamblu de reguli obligatorii care reglementează relaţiile sociale -, este definită ca un interes legitim, material sau moral, care conferă titularului posibilitatea de a adopta conduita necesară pentru realizarea interesului urmărit. Aşadar, dreptul şi interesul nu constituie două concepte distincte, ci primul îl implică în mod necesar pe al doilea, iar acesta din urmă îşi găseşte expresie juridică în primul. De altfel, această întrepătrundere conceptuală rezultă din chiar textul art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, a cărui formulă redacţională contrazice de plano teza autorului excepţiei, întrucât promovarea acţiunii în constatare este subsecventă existenţei unui interes.
În ceea ce priveşte noţiunea de libertate, Curtea reţine că aceasta este definită ca posibilitatea de a face tot ceea ce nu aduce atingere dreptului altei persoane. Prin urmare, libertatea constituie cadrul în care un drept poate fi exercitat în mod legitim şi în afara căruia valorificarea acestuia devine abuzivă şi, ca atare, prohibită. Altfel spus, conceptul de libertate se suprapune cu acela de drept valorificat legitim.
Faţă de argumentele prezentate în prealabil, apare ca fiind evident faptul că termenii de drept (subiectiv), libertate şi interes nu desemnează concepte autonome, ipoteză în care referirea exclusivă la drept în cuprinsul textelor de lege criticate ar fi putut fi considerată ca o restrângere a accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivă, noţiuni ale căror sfere se întrepătrund. Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că legea procesuală civilă, utilizând termenul de drept, a înţeles prin acesta atât calitatea sa de a fi exercitat în mod legitim, aşadar libertatea, cât şi suportul a cărui expresie juridică o constituie, şi anume interesul legitim.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedură civilă şi celor ale art. 813 din Codul civil, Curtea constată că, întrucât critica este susţinută exclusiv prin raportare la reglementarea cuprinsă în art. 109 alin. 1 şi art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, în interpretarea proprie conferită acestora de autorul excepţiei, pentru raţiunile înfăţişate, aceasta nu mai are suport şi prin urmare nu poate fi reţinută de instanţa constituţională.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi şi art. 137 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 813 din Codul civil, excepţie ridicată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:53

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.