DECIZIE nr.624 din 17 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. 3, art. 318 şi art. 360 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1121/13 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. 3, art. 318 şi art. 360 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aşezământul Cultural "Academia Caţavencu" în Dosarul nr. 1.422/2005 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public invocă problema inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul excepţiei critică, în realitate, absenţa unor dispoziţii legale care să permită comunicarea copiei actului de sesizare a instanţei şi a hotărârii judecătoreşti tuturor inculpaţilor, iar nu numai celor aflaţi în stare de deţinere, absenţă care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. Pe fond, arată că, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, nu se impune o formă specifică în care acuzatul să fie informat, astfel încât o informare chiar verbală este suficientă. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că inclusiv o hotărâre judecătorească redactată în formă rezumată, fără a prevedea calea de atac, întruneşte condiţiile unui proces echitabil (Cauza Zoon contra Olandei, 2000).

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.422/2005, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 313 alin. 3, art. 318 şi art. 360 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Aşezământul Cultural "Academia Caţavencu" într-o cauză penală având ca obiect recursul declarat de autorul excepţiei - parte responsabilă civilmente împotriva unei sentinţe penale a Judecătoriei Sibiu prin care acesta a fost obligat la plata unor daune morale, în solidar cu inculpatul, achitat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 şi 206 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că,
având în vedere importanţa actului de trimitere în judecată a inculpaţilor, este imperios necesar ca acesta să fie adus la cunoştinţă fiecărui inculpat, indiferent dacă se află în stare de arest sau în stare de libertate şi că această comunicare a plângerii prealabile (asemenea comunicării rechizitoriului) ar duce la o mai bună desfăşurare a procesului penal, inculpatul având posibilitatea să îşi formuleze apărarea având deplină cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc prin actul de trimitere în judecată.
Totodată, susţine că netrimiterea de copii de pe plângerea prealabilă tuturor inculpaţilor, iar nu numai celor aflaţi în stare de deţinere, contravine şi dreptului la apărare, întrucât este obligaţia statului, cel care organizează procesul penal, "de a face un efort pentru comunicarea plângerii prealabile", cu atât mai mult cu cât cel care sesizează instanţa în cadrul plângerii prealabile este partea vătămată, care poate fi obligată să depună mai multe exemplare.
De asemenea, autorul excepţiei susţine că prin necomunicarea plângerii prealabile şi prin necomunicarea integrală a hotărârii instanţei către inculpat se instituie o inegalitate de tratament între părţile care participă la procesul penal faţă de cele care participă la procesul civil.
Astfel, arată că, potrivit art. 1141 alin. 2 din Codul de procedură civilă, preşedintele va dispune să se comunice pârâtului, odată cu citaţia, copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, iar raţiunea acestui text legal este ca partea interesată să poată cunoaşte pretenţiile reclamantului, dându-i-se astfel posibilitatea să-şi formuleze apărările încă de la primul termen de judecată.
În penal, potrivit dispoziţiilor legale criticate, doar inculpatul aflat în stare de deţinere primeşte o copie a actului de sesizare, ceilalţi inculpaţi cercetaţi în stare de libertate fiind privaţi de acest drept. De asemenea, mai arată că, în civil, pârâtului i se comunică hotărârea pronunţată de instanţă în întregul ei, iar nu numai dispozitivul acesteia, ca în penal, astfel încât partea interesată este în măsură ca în termenul legal de la comunicarea acesteia să poată formula motivele de apel sau recurs.
Tribunalul Sibiu - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate au rolul de a ocroti drepturile procesuale ale unei categorii distincte de inculpaţi, a celor aflaţi în stare de deţinere, "care nu intră în categoria obişnuită a celor aflaţi în stare de libertate, care pot să se ocupe de procesele în care sunt implicaţi". Totodată, arată că împrejurarea că, din motive imputabile părţilor aflate în stare de libertate, procesul se poartă în lipsa acestora, nu poate fi apreciată ca o modalitate de discriminare judiciară între inculpaţii aflaţi în stare de detenţie şi cei aflaţi în libertate, ci, dimpotrivă, necomunicările în discuţie sunt menite a ocroti, "chiar dacă aparent indirect", drepturile procesuale ale persoanelor implicate în proces, determinându-le să acorde o atenţie sporită cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, considerând că autorul excepţiei formulează o interpretare per a contrario a dispoziţiilor criticate din Codul de procedură penală, potrivit cărora comunicarea actului de sesizare s-ar face exclusiv către inculpaţii aflaţi în stare de deţinere, iar nu şi către cei aflaţi în stare de libertate. Situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere, căruia i se comunică actul de sesizare, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă faţă de cea a inculpatului aflat în stare de libertate, deoarece acesta din urmă, fiind chemat prin citaţie procedurală, are posibilitatea să ia cunoştinţă de actul de sesizare a instanţei. Astfel, prevederile art. 313 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd în mod expres dreptul inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere de a li se comunica actul de sesizare a instanţei, nu exclud comunicarea acestuia inculpaţilor aflaţi în stare de libertate. În acest sens arată că toţi inculpaţii beneficiază de aceleaşi drepturi încă din faza urmăririi penale, deoarece, potrivit art. 250 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare penală procedează la prezentarea materialului de urmărire penală faţă de toţi inculpaţii, fără a distinge dacă se află sau nu în stare de detenţie.
Totodată, arată că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa, exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situaţii speciale.
Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu conţin discriminări în funcţie de criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apărarea în condiţii cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare, apreciază că acesta nu este afectat prin dispoziţiile legale criticate, deoarece inculpatul aflat în stare de libertate, fiind chemat prin citaţie procedurală, are posibilitatea efectivă de a lua cunoştinţă oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanţei şi îşi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. De altfel, inculpatul cunoaşte toate actele dosarului, întrucât procurorul, potrivit art. 257 din Codul de procedură penală, este obligat, la terminarea urmăririi penale, să-i prezinte materialul de urmărire penală.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, consideră că instituirea prin dispoziţiile legale criticate a unor reguli speciale privind procedura de desfăşurare a procesului penal nu aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii, întrucât, aşa cum a constatat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, situaţiile în mod obiectiv diferite justifică existenţa unui tratament juridic diferit.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 24 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului penal, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile procesului echitabil.
Astfel, organele de urmărire penală, în exercitarea rolului activ, sunt obligate să explice învinuitului sau inculpatului, precum şi celorlalte părţi drepturile lor procesuale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 313 alin. 3, art. 318 şi art. 360 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 1 iulie 2003. În urma acestor modificări, dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 313 alin. 3: "În cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, preşedintele instanţei, la primirea dosarului, fixează un termen care, potrivit art. 3001, nu poate fi mai mare de 48 de ore, înăuntrul căruia se comunică citaţia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanţei.";
- Art. 318: "La termenul de judecată, după strigarea cauzei şi apelul părţilor, preşedintele verifică identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se află în stare de deţinere, preşedintele se încredinţează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amână, iar preşedintele îi înmânează o copie de pe actul de sesizare a instanţei, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.
De asemenea, judecata se amână la cererea inculpatului, când comunicarea s-a făcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată.";
- Art. 360: "Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare.
Inculpatului deţinut sau aflat în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronunţarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administraţiei locului de deţinere." Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie, care au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere." Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că autorul excepţiei este nemulţumit de omisiunea legiuitorului de a reglementa obligativitatea comunicării către inculpatul aflat în libertate a copiei actului de sesizare a instanţei, precum şi a dispozitivului hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză. Astfel, autorul excepţiei consideră că o copie de pe actul de sesizare şi de pe hotărârea judecătorească ar trebui să primească şi inculpaţii aflaţi în stare de libertate, iar nu numai cei aflaţi în stare de deţinere.
Curtea constată că această "critică de neconstituţionalitate" vizează, în realitate, o problemă de legiferare, problemă care constituie atributul suveran al Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este "unica autoritate legiuitoare a ţării".
Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 313 alin. 3, art. 318 şi art. 360 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aşezământul Cultural "Academia Caţavencu" în Dosarul nr. 1.422/2005 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.