- Art. 3 din Codul de procedură civilă: "Curţile de apel judecă: 1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.";
- Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzute de lege."; - Art. II din Legea nr. 195/2004: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării lor şi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecată instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotărârea în primă instanţă. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel. (3) Recursurile prevăzute la alin. (1) şi (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor."; - Art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992: "Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, consideră că se încalcă şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2 şi 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instanţele judecătoreşti, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, ale art. 11 referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 privind interpretarea Declaraţiei, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie recursul împotriva unei decizii a Tribunalului Galaţi într-un dosar ce avea ca obiect o contestaţie în anulare, recurs a cărui soluţionare, la momentul declarării, era de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. I pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. În urma aprobării cu modificări şi completări a acestui act normativ, prin Legea nr. 195/2004, recursurile au fost trimise pe cale administrativă instanţei devenite competente să le soluţioneze, respectiv Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004. Ulterior, având în vedere înfiinţarea secţiilor specializate în cadrul Curţii de Apel Galaţi, instanţa a invocat excepţia necompetenţei Secţiei civile şi a dispus scoaterea de pe rolul Secţiei civile a cauzei şi trecerea acesteia pe rolul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Galaţi. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 pct. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, respectiv cu soluţionarea recursului împotriva deciziei Tribunalului Galaţi. Or, potrivit dispoziţiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate contrară prevederilor alin. (1) al aceluiaşi articol este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că aceste dispoziţii au fost abrogate expres prin art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.609 din 14 iulie 2005, respectiv prin art. 133 alin. (1) lit. b) din titlul IX al Legii nr. 304/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.576 din 29 iunie 2004. În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, numai legile şi ordonanţele în vigoare pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. În consecinţă, Curtea reţine că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora controlul de constituţionalitate exercitat de Curte nu poate avea ca obiect decât legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare la momentul exercitării acestuia, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă. Având în vedere că, în cauză, abrogarea art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi art. II din Legea nr. 195/2004, prin Decizia nr.333 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.766 din 23 august 2005, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează. Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor. S-a urmărit astfel o mai bună administrare a justiţiei, o deplină realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. După cum a decis Curtea Constituţională în Decizia nr.523 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005, dispoziţia art. II din Legea nr. 195/2004 a fost adoptată pentru a se debloca activitatea de soluţionare a recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2003, avea competenţă generală în materia recursului civil, iar din această cauză, dat fiind numărul mare al cauzelor pe rol, se afla în imposibilitate de a asigura soluţionarea acestora în termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. Consacrarea posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva soluţiei de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competenţă, la instanţa devenită competentă potrivit noii reglementări, ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluţionării cauzei, ci, totodată, inutilă faţă de caracterul imperativ al normelor în materie de competenţă. Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea nici unuia dintre textele invocate de autorul excepţiei, conţinute în Constituţie, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1, 2 şi 4 din Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 263/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă şi art. II din Legea nr. 195/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
Miercuri, 23 septembrie 2026, 11:30
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.
