DECIZIE nr.618 din 17 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1131/14 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Georgeta Ion şi Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 843/2004 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde Georgeta Ion, în nume propriu, precum şi, în calitate de mandatar, pentru Tarek Hassan Abdel Hady Hassan. Se constată lipsa părţii Banca Comercială Română, Sucursala Ialomiţa, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea prezentă solicită admiterea excepţiei. În acest sens arată că,
având în vedere prevederile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie înlăturată orice discriminare între creditori şi debitori şi păstrarea unui just echilibru pentru salvarea proprietăţii şi a actului de comerţ desfăşurat pe plan naţional şi internaţional, pentru a nu confunda debitorul nevinovat cu debitorul vinovat. În opinia sa, Legea nr. 64/1995 este neconstituţională în integralitatea sa, întrucât nu susţine debitorul de bună-credinţă în scopul aplicării dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi a celor ale Codului civil referitoare la compensare şi novaţiune, prin raportare la instituţia moratoriului şi convenţia concordatului. În plus, solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în comparaţie cu Legea nr. 64/1995.
Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 843/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia comercială nr. 259R din 11 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Georgeta Ion şi Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, într-o cauză civilă având ca obiect anularea unei cereri de repunere pe rol a procedurii de faliment, în vederea continuării acesteia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi ale art. 21 din Constituţie. Consideră că "nivelul taxelor stabilite, precum şi perioada prin care acestea să fie plătite, (...) sunt factori ce trebuie luaţi în calcul pentru a stabili dacă se poate bucura o persoană fără nici o posibilitate materială de dreptul de acces şi de beneficiul la o judecată din partea unei instanţe". În acest sens solicită "menţinerea unui just echilibru între interesele statului de a colecta taxele de timbru judiciar, pe de o parte, şi interesul reclamantei de a introduce o acţiune în faţa instanţei, pe de altă parte".
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 64/1995, consideră că dispoziţiile acesteia încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2), art. 21 şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie, raportate la art. 480 din Codul civil, precum şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborate cu dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi convenţie. Menţionează că îşi întemeiază critica de neconstituţionalitate şi pe soluţia de principiu pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că "acţionarul majoritar se poate pretinde personal victima unei decizii afectând drepturile patrimoniale ale societăţii şi că se poate pretinde victima violării art. 6 paragraf 1, chiar dacă problema personalităţii juridice în dreptul intern al firmei face obiectul unei contestaţii nesoluţionate încă". Mai precizează că, "pentru a nu antrena dificultăţi considerabile în legătură cu condiţia epuizării recursurilor interne şi de a reduce asemenea riscuri şi dificultăţi, Curtea Europeană nu a apreciat ca justificată înlăturarea caracterului social sau ignorarea personalităţii juridice".
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 64/1995 nu este întemeiată.
Arată că prevederile criticate instituie o procedură specială, aplicabilă în mod egal tuturor categoriilor de debitori aflaţi în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, astfel că nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. În acelaşi sens, precizează că "procedura prevăzută de acest act normativ a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului, care nu şi-a executat voluntar obligaţiile de plată, asigurându-se astfel protecţia dreptului de proprietate al titularilor de creanţe certe, lichide şi exigibile". Consideră că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât "toate părţile participante la procedura reorganizării judiciare şi falimentului se pot adresa instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii ori întâmpinări şi pot exercita căile de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege".
Guvernul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorulraportor, susţinerile autorilor excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.173 din 29 iulie 1997, precum şi prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.066 din 17 noiembrie 2004, modificată şi completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.678 din 28 iulie 2005.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 21 din Legea nr. 146/1997, din motivarea formulată rezultă că autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 20 din lege. Prin urmare, acest din urmă text de lege va fi supus controlului de constituţionalitate al Curţii. Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr.34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.511 din 28 august 2001, aprobată prin Legea nr. 742/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 17 decembrie 2001. În urma acestor modificări, dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 20: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.
(3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
(4) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
(5) In situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare." În opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), care stabilesc obligativitatea respectării legilor şi a supremaţiei Constituţiei, ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile omului asupra legilor interne şi ale art. 21 care garantează accesul liber la justiţie.
De asemenea, autorii excepţiei consideră că Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului contravine, în plus, şi dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, precum şi art. 1 "Protecţia proprietăţii" din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 6 paragraful 1 "Dreptul la un proces echitabil", ale art. 13 "Dreptul la un recurs efectiv" şi ale art. 14 "Interzicerea discriminării" din aceeaşi convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică. Astfel, prin Decizia nr.155 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.387 din 9 mai 2005, şi prin Decizia nr.242 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.513 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În deciziile menţionate, Curtea a reţinut că "(...) accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii".
Având în vedere că în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Curtea observă că, prin adoptarea acesteia, s-a urmărit introducerea, în ansamblul legislaţiei româneşti, a unei reglementări concordante concepţiei moderne consacrate în sistemul juridic al statelor membre ale Uniunii Europene. Finalitatea declarată a acestui act normativ o reprezintă stabilirea unei proceduri de redresare economico-financiară a comerciantului aflat în dificultate, continuată, în ipoteza eşecului acesteia, cu o procedură a falimentului, constând în lichidarea patrimoniului debitorului. În acest sens, art. 2 din Legea nr. 64/1995 precizează că "Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment".
Procedura reorganizării judiciare se poate realiza fie prin stabilirea unor măsuri economice, financiare, organizatorice sau juridice, concentrate pe ideea redresării comerciantului, fie prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului, în vederea asigurării mijloacelor băneşti pentru acoperirea creanţelor creditorilor. Cea de-a doua cale de îndeplinire a scopului Legii nr. 64/1995 este procedura falimentului, care cuprinde o serie de reguli destinate reglementării executării silite a bunurilor din patrimoniul debitorului, pentru acoperirea datoriilor faţă de creditori.
Această procedură se aplică tuturor comercianţilor şi persoanelor prevăzute de lege aflate în stare de insolvabilitate, indiferent de dimensiunea activităţii lor, fără să cuprindă reglementări de natură să instituie măsuri discriminatorii sau diferenţe de tratament juridic între debitorii aflaţi în stare de insolvenţă. De aceea, nu se poate reţine că prevederile Legii nr. 64/1995 ar contraveni principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, şi nici dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării.
În legătură cu critica prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea observă că legea ce face obiectul excepţiei asigură pe deplin accesul liber la justiţie. Aceasta deoarece procedura reorganizării judiciare şi a falimentului are, prin ipoteză, un caracter judiciar, realizându-se, conform art. 5 din lege, prin intermediul instanţelor judecătoreşti şi al judecătorului-sindic, cărora li se alătură administratorul şi lichidatorul. În acest context, se constată că legea criticată nu cuprinde nici o prevedere care să îngrădească dreptul vreuneia dintre părţi de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. Din aceeaşi perspectivă, legea este în concordanţă şi cu prevederile art. 6 paragraful 1 "Dreptul la un proces echitabil" şi ale art. 13 "Dreptul la un recurs efectiv" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, nu se poate susţine că au fost încălcate prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, privind protecţia proprietăţii private, şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr.397 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.164 din 8 decembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că "procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat voluntar obligaţiile de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestuia, în condiţiile în care, în ceea ce-l priveşte, era ţinut de existenţa unor creanţe certe, lichide şi exigibile, ci s-a asigurat protecţia dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanţe, încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici".
Referitor la raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluţionarea excepţiei invocate. Totodată, nu se poate reţine pertinenţa jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului invocate de autorii excepţiei, în soluţionarea prezentei cauze.
În fine, Curtea observă că nu este competentă să se pronunţe asupra modului de interpretare şi aplicare a legilor şi nici în problemele legate de realizarea actului de justiţie, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (...)".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Georgeta Ion şi Tarek Hassan Abdel Hady Hassan, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 843/2004 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:57

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.