DECIZIE nr.633 din 24 noiembrie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1138/15 dec. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 12.109/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat instituie răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, persoana astfel vătămată având deschisă calea în justiţie împotriva statului, în concordanţă cu art. 21 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 12.109/2004, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Maria Igiescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prevederea art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 împiedică exercitarea dreptului constituţional de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime vătămate de magistraţi care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât prevederile art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 nu contravin Constituţiei, ci sunt în concordanţă cu prevederile art. 52 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare [...]".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul arată că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, rezultă că singurul chemat să răspundă direct faţă de persoana vătămată este statul. Pe de o parte, o astfel de idee se bazează pe faptul că, în cazul erorilor judiciare, prin instituţia răspunderii patrimoniale a statului trebuie asigurată o protecţie a judecătorului şi procurorului, care nu pot răspunde direct faţă de victimă în nici o situaţie. Pe de altă parte, se asigură şi protecţia victimei prejudiciului, a cărei situaţie este mai favorabilă, în sensul că aceasta nu trebuie să facă dovada vinovăţiei judecătorului sau procurorului, ci numai dovada unei erori judiciare şi a prejudiciului. Este vorba, în fapt, de o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de garanţie şi risc al activităţii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte răspunderea judecătorilor şi procurorilor, aceştia răspund patrimonial numai dacă au acţionat cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă, caz în care numai statul se poate îndrepta împotriva celui vinovat cu o acţiune în despăgubire.
Faţă de aceste argumente, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate referitoare la posibilitatea persoanei vătămate de a se îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru repararea prejudiciului, nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale. Pe de altă parte, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea sa, stabilită în condiţiile legii, nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care, după republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, au devenit art. 96 alin. (6) şi au următorul conţinut: "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în:
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 52 alin. (3): "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că problema erorilor judiciare se ridică în principal sub aspectul reparaţiilor pe care societatea este datoare să le acorde celui care a suferit în mod injust de pe urma erorilor comise în sistemul judiciar, prevederile constituţionale cuprinse în art. 52 alin. (3) consacrând principiul răspunderii obiective a statului în asemenea împrejurări.
Aşa fiind, departe de a constitui o îngrădire a accesului liber la justiţie, aşa cum susţine autorul excepţiei, reglementarea potrivit căreia persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, iar nu împotriva magistratului care a comis eroarea judiciară, oferă posibilităţi mai largi în valorificarea unui eventual drept la despăgubire. Astfel, condiţionarea recunoaşterii dreptului la despăgubire exclusiv de săvârşirea erorii judiciare are drept consecinţă uşurarea sarcinii probaţiunii, faţă de ipoteza în care, alături de eroarea judiciară ar trebui dovedită şi reaua credinţă sau grava neglijenţă a magistratului, exigenţe constituţionale pentru angajarea răspunderii acestuia din urmă. Mai mult, conferirea calităţii de debitor al obligaţiei de dezdăunare în exclusivitate statului este de natură să înlăture riscul creditorului de a nu-şi putea valorifica creanţa, fiind de principiu că statul este întotdeauna solvabil.
De asemenea, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, întrucât se întemeiază pe o ipoteză greşită, obiectul acţiunii reglementate prin textul dedus controlului neconstituindu-l tragerea la răspundere a magistratului pentru eroarea judiciară cauzatoare de prejudiciu, ci exclusiv repararea acestuia. Or, faţă de obiectul astfel precizat al acţiunii în despăgubire, judecătorul are calitatea de terţ.
Însă prevederile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a reglementat posibilitatea statului de a recupera contravaloarea reparaţiei acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare. Astfel, după ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care respectiva eroare judiciară le este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei. Acestea constituie condiţii pentru angajarea răspunderii magistratului faţă de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat faţă de victima erorii judiciare, iar nu condiţii ale răspunderii directe a respectivului magistrat faţă de persoana prejudiciată.
Raţiunea unei asemenea reglementări constă în asigurarea protecţiei magistratului, care are dreptul, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de a i se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care l-ar pune în pericol.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 12.109/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Marţi, 22 septembrie 2026, 23:45

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.