LEGE nr.362 din 13 decembrie 2005
pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 1146/19 dec. 2005 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se aderă la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954, denumită în continuare Convenţie.
Art. 2. - Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarele rezerve:
1. Cu privire la aplicarea articolului 23 din Convenţie: "România îşi rezervă dreptul de a acorda ajutor public doar apatrizilor care sunt şi refugiaţi, în înţelesul Convenţiei din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor şi al Protocolului din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor sau, după caz, în condiţiile legii naţionale."
2. Cu privire la aplicarea articolului 27 din Convenţie: "România îşi rezervă dreptul de a elibera documente de identitate doar acelor apatrizi cărora le-a fost acordat de către autorităţile competente dreptul de a rămâne pe teritoriul României permanent sau, după caz, pentru o perioadă determinată, în condiţiile legii naţionale."
3. Cu privire la aplicarea articolului 31 din Convenţie: "România îşi rezervă dreptul de a expulza un apatrid aflat legal pe teritoriul ei, în condiţiile legislaţiei în vigoare, atunci când a săvârşit o infracţiune."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 13 decembrie 2005.
Nr. 362.
CONVENŢIE
privind statutul apatrizilor (1954)
PREAMBUL
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Definiţia termenului apatrid
1. În sensul prezentei convenţii, termenul apatrid înseamnă o persoană care nu este considerată cetăţean al nici unui stat, conform legii naţionale a acestuia.
2. Prezenta convenţie nu se aplică:
ARTICOLUL 2
Obligaţii generale
Orice apatrid are obligaţii faţă de ţara unde se află, ceea ce presupune, în special, ca acesta să se conformeze legilor şi regulilor sale, precum şi măsurilor luate pentru menţinerea ordinii publice.
ARTICOLUL 3
Nediscriminare
Statele contractante vor aplica prevederile prezentei convenţii apatrizilor, fără discriminare pe motiv de rasă, religie sau ţară de origine.
ARTICOLUL 4
Religia
Statele contractante vor acorda apatrizilor pe teritoriile lor cel puţin acelaşi tratament favorabil pe care îl acordă şi propriilor cetăţeni, în ceea ce priveşte libertatea de a-şi practica propria religie şi libertatea privind educaţia religioasă a copiilor acestora.
ARTICOLUL 5
Drepturi acordate separat de prezenta convenţie
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi prezumată ca afectând vreun drept sau beneficiu acordat de statele contractante apatrizilor, separat de prezenta convenţie.
ARTICOLUL 6
Termenul în aceleaşi condiţii
În sensul prezentei convenţii, prin termenul în aceleaşi condiţii se înţelege că orice condiţii (inclusiv condiţiile privind durata şi condiţiile privind sejurul sau domiciliul) pe care ar trebui să le îndeplinească o anume persoană pentru a beneficia de dreptul în cauză, dacă nu ar fi apatridă, trebuie îndeplinite de către aceasta, cu excepţia condiţiilor pe care apatridul nu le poate îndeplini datorită naturii acestora.
ARTICOLUL 7
Scutirea de condiţia reciprocităţii
1. Cu excepţia cazului când prezenta convenţie conţine dispoziţii mai favorabile, un stat contractant va acorda apatrizilor acelaşi tratament ca şi cel acordat străinilor în general.
2. După o perioadă de 3 ani în care au avut reşedinţa pe teritoriul statelor contractante, toţi apatrizii vor fi scutiţi de condiţia reciprocităţii în aceste state.
3. Fiecare stat contractant va continua să acorde apatrizilor drepturile şi beneficiile la care aceştia aveau dreptul, în absenţa reciprocităţii, la data intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru acel stat.
4. Statele contractante vor considera în mod favorabil posibilitatea de a acorda apatrizilor, în absenţa reciprocităţii, alte drepturi şi beneficii decât cele prevăzute în alin. 2 şi 3 şi de a extinde scutirea de condiţia reciprocităţii asupra acelor apatrizi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin. 2 şi 3.
5. Dispoziţiile alin. 2 şi 3 se aplică atât drepturilor şi beneficiilor prevăzute în art. 13, 18, 19, 21 şi 22, cât şi drepturilor şi beneficiilor prevăzute de prezenta convenţie.
ARTICOLUL 8
Scutirea de măsurile excepţionale
În ceea ce priveşte măsurile excepţionale care pot fi luate împotriva unei persoane, unui bun sau unor interese ale cetăţenilor sau ale foştilor cetăţeni ai unui stat străin, statele contractante nu vor aplica aceste măsuri unui apatrid doar pe motiv că acesta a deţinut anterior cetăţenia statului străin în cauză. Statele contractante care, conform propriei legislaţii, sunt împiedicate să aplice principiul general prevăzut în prezentul articol vor acorda scutiri acestor apatrizi în anumite cazuri.
ARTICOLUL 9
Măsuri provizorii
Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu va împiedica un stat contractant, în timp de război sau în alte situaţii grave şi excepţionale, să ia măsurile provizorii pe care le consideră necesare pentru apărarea securităţii naţionale în cazul unei anumite persoane, dacă statul contractant stabileşte că persoana este de fapt apatridă, iar continuarea acestor măsuri este necesară în cazul acesteia, în interesul securităţii naţionale.
ARTICOLUL 10
Continuitatea reşedinţei
1. În cazul în care un apatrid a fost dislocat şi mutat forţat în timpul celui de-al II-lea Război Mondial pe teritoriul unui stat contractant şi îşi are reşedinţa acolo, perioada acestui sejur forţat va fi considerată ca fiind reşedinţă legală pe acel teritoriu.
2. În cazul în care un apatrid a fost dislocat forţat în timpul celui de-al II-lea Război Mondial de pe teritoriul unui stat contractant şi s-a întors acolo, înainte de data intrării în vigoare a prezentei convenţii, în scopul ocupării reşedinţei, perioada de şedere înainte şi după această mutare forţată va fi considerată ca neîntreruptă pentru toate scopurile pentru care a fost solicitată reşedinţa neîntreruptă.
ARTICOLUL 11
Marinarii apatrizi
În cazul apatrizilor angajaţi cu regularitate ca marinari pe o navă sub pavilionul unui stat contractant, acesta va examina posibilitatea stabilirii respectivilor pe teritoriul său şi a emiterii documentelor de călătorie necesare sau a admiterii temporare a acestora pe teritoriul său, în vederea facilitării stabilirii acestora într-o altă ţară.
CAPITOLUL II
Statutul juridic
ARTICOLUL 12
Statutul personal
1. Statutul personal al unui apatrid va fi guvernat de legea ţării de domiciliu sau, dacă nu are domiciliu, de legea ţării de reşedinţă.
2. Drepturile obţinute anterior de către apatrid, care depind de statutul său personal, în special drepturile referitoare la căsătorie, vor fi respectate de statul contractant şi, dacă este necesar, se vor supune formalităţilor prevăzute de legea acelui stat, cu condiţia ca dreptul în cauză să fi fost recunoscut de legea statului respectiv dacă persoana nu ar fi devenit apatridă.
ARTICOLUL 13
Bunuri mobile şi imobile
Statele contractante vor acorda unui apatrid, pe cât posibil, un tratament favorabil şi, în orice caz, nu mai puţin favorabil decât cel acordat în general străinilor, în aceleaşi circumstanţe, în ceea ce priveşte achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile şi alte drepturi conexe, precum şi împrumuturi şi alte contracte legate de bunuri mobile şi imobile.
ARTICOLUL 14
Drepturi de autor şi proprietate industrială
În ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, cum ar fi invenţiile, desenele sau modelele industriale, mărcile, numele de comerţ şi drepturile de autor pentru opere literare, de artă şi ştiinţifice, apatridul va beneficia în ţara unde îşi are reşedinţa obişnuită de aceeaşi protecţie ca şi cea acordată propriilor cetăţeni.
ARTICOLUL 15
Dreptul de asociere
În ceea ce priveşte asociaţiile nonprofit, nonpolitice şi sindicatele, statele contractante vor acorda apatrizilor care locuiesc legal pe teritoriul lor un tratament favorabil pe cât posibil, în orice situaţie, dar nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe.
ARTICOLUL 16
Accesul la justiţie
1. Orice persoană apatridă va avea acces liber la instanţele situate pe teritoriul tuturor statelor contractante.
2. Orice persoană apatridă va beneficia în statul contractant unde îşi are reşedinţa obişnuită de acelaşi tratament ca şi cetăţenii acestui stat, în probleme legate de accesul la justiţie, inclusiv asistenţa juridică şi scutirea de cautio judicatum solvi.
3. Orice persoană apatridă va beneficia, în chestiunile prevăzute în alin. 2, în alte ţări decât în aceea unde îşi are reşedinţa obişnuită, de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării reşedinţei sale obişnuite.
CAPITOLUL III
Câştigurile din muncă
ARTICOLUL 17
Angajarea cu carte de muncă
1. Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor un tratament favorabil pe cât posibil şi, în orice situaţie, nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe, în ceea ce priveşte dreptul de a fi angajaţi cu carte de muncă.
2. Statele contractante vor lua în considerare asimilarea drepturilor tuturor apatrizilor în ceea ce priveşte angajarea cu carte de muncă cu cele ale propriilor cetăţeni şi, în special, drepturile acelor apatrizi care au intrat pe teritoriul acestora pe baza unor programe de recrutare de personal sau de imigrare.
ARTICOLUL 18
Dreptul la libera practică
Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor un tratament favorabil pe cât posibil şi, în orice situaţie, nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe, în ceea ce priveşte dreptul la libera practică în domeniul agriculturii, industriei, meşteşugurilor şi comerţului, precum şi dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale şi industriale.
ARTICOLUL 19
Profesiile liberale
Fiecare stat contractant va acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul său, care au obţinut diplome recunoscute de autorităţile competente ale acelui stat şi care doresc să practice o profesie liberală, un tratament favorabil pe cât posibil şi, în orice situaţie, nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe.
CAPITOLUL IV
Bunăstarea
ARTICOLUL 20
Raţionalizarea
În cazul în care există un sistem de raţionalizare care se aplică întregii populaţii şi care reglementează distribuţia generală a produselor în stocuri reduse, apatrizii vor beneficia de acelaşi tratament ca şi propriii cetăţeni.
ARTICOLUL 21
Locuinţele
În ceea ce priveşte locuinţele, statele contractante, în măsura în care această problemă este reglementată de legi sau regulamente ori se supune controlului autorităţilor publice, vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor un tratament favorabil pe cât posibil şi, în orice situaţie, nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe.
ARTICOLUL 22
Educaţia publică
1. Statele contractante vor acorda apatrizilor acelaşi tratament ca şi cel acordat propriilor cetăţeni, în ceea ce priveşte educaţia elementară.
2. Statele contractante vor acorda apatrizilor un tratament favorabil pe cât posibil şi, în orice situaţie, nu mai puţin favorabil decât cel acordat străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe, în ceea ce priveşte altă educaţie decât cea elementară şi, în special, referitor la accesul la studii, recunoaşterea certificatelor de absolvire a unei şcoli străine, diplome şi grade, renunţarea la taxe şcolare şi costuri şi acordarea de burse.
ARTICOLUL 23
Ajutorul public
Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor acelaşi tratament în ceea ce priveşte ajutorul şi asistenţa publică ca şi cel acordat propriilor cetăţeni.
ARTICOLUL 24
Legislaţia privind munca şi securitatea socială
1. Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor acelaşi tratament ca şi cel acordat propriilor cetăţeni, în următoarele probleme:
2. Dreptul la compensaţie în cazul decesului unui apatrid ca urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale nu va fi afectat de faptul că domiciliul beneficiarului se află în afara teritoriului statului contractant.
3. Statele contractante vor extinde şi asupra apatrizilor beneficiile acordurilor încheiate între ele sau care pot fi încheiate între ele în viitor, referitoare la păstrarea drepturilor obţinute şi a drepturilor care urmează să fie dobândite, privind asigurările sociale, care se vor supune doar condiţiilor aplicabile cetăţenilor statelor semnatare ale acordurilor în cauză.
4. Statele contractante vor lua în considerare extinderea şi în cazul apatrizilor, pe cât posibil, a beneficiilor acordurilor similare care pot fi în vigoare la orice dată între aceste state contractante şi statele noncontractante.
CAPITOLUL V
Măsuri administrative
ARTICOLUL 25
Asistenţă administrativă
1. În cazul în care exercitarea unui drept de către un apatrid ar necesita în mod normal asistenţa autorităţilor unei ţări străine la care acesta nu poate apela, statul contractant pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa va lua măsuri pentru ca propriile autorităţi să îi acorde această asistenţă.
2. Autoritatea sau autorităţile menţionate în alin. 1 vor transmite sau vor supraveghea transmiterea către apatrizi a acelor documente sau certificate care în mod normal sunt eliberate străinilor de către sau prin intermediul autorităţilor naţionale.
3. Documentele sau certificatele transmise în acest mod vor fi considerate ca înlocuitor al instrumentelor oficiale transmise străinilor de către sau prin intermediul autorităţilor lor naţionale şi vor fi considerate probe în cazul în care nu se dovedeşte contrariul.
4. În funcţie de tratamentul excepţional care poate fi acordat persoanelor sărace, se pot încasa taxe pentru aceste servicii, dar acestea vor fi moderate şi stabilite în funcţie de cele aplicate propriilor cetăţeni pentru servicii similare.
5. Dispoziţiile prezentului articol nu vor prejudicia aplicarea art. 27 şi 28.
ARTICOLUL 26
Libertatea de mişcare
Fiecare stat contractant va acorda apatrizilor aflaţi legal pe teritoriul său dreptul de a-şi alege locul de reşedinţă şi de a se deplasa liber pe teritoriul său, în funcţie de reglementările aplicabile străinilor în general, în aceleaşi circumstanţe.
ARTICOLUL 27
Actele de identitate
Statele contractante vor elibera acte de identitate oricărui apatrid de pe teritoriul lor, care nu deţine acte de călătorie valabile.
ARTICOLUL 28
Actele de călătorie
Statele contractante vor emite apatrizilor aflaţi legal pe teritoriul lor acte de călătorie în scopul deplasării în afara teritoriului lor, cu excepţia cazului când motive acute de securitate naţională sau ordine publică reclamă altfel, iar dispoziţiile prezentei convenţii se vor aplica acestor documente. Statele contractante pot elibera astfel de acte de călătorie oricărui alt apatrid aflat pe teritoriul lor; acestea vor lua în considerare emiterea acestor documente apatrizilor de pe teritoriul lor, care nu le pot obţine din ţara unde se află reşedinţa lor legală.
ARTICOLUL 29
Taxe fiscale
1. Statele contractante nu vor impune asupra apatrizilor taxe sau impozite, de orice natură, altele sau mai mari decât cele care se încasează ori care pot fi încasate de la propriii cetăţeni în situaţii similare.
2. Nici o dispoziţie a prezentului alineat nu va împiedica aplicarea pentru apatrizi a legilor şi regulilor privind taxele pentru eliberarea către străini a documentelor administrative, inclusiv a actelor de identitate.
ARTICOLUL 30
Transferul de bunuri
1. Orice stat contractant va permite apatrizilor, conform propriilor legi şi regulamente, să-şi transfere bunurile aduse pe teritoriul său într-un alt stat în care au fost admişi în vederea restabilirii.
2. Orice stat contractant va lua în considerare cererea apatrizilor privind permisiunea transferării bunurilor, indiferent de locaţie, care sunt necesare restabilirii acestora într-o altă ţară în care au fost admişi.
ARTICOLUL 31
Expulzarea
1. Statele contractante nu vor expulza un apatrid aflat legal pe teritoriul lor, cu excepţia cazului când există motive de securitate naţională sau ordine publică.
2. Expulzarea unui astfel de apatrid se va face pe baza unei hotărâri luate în instanţă. Cu excepţia cazului când motive acute de securitate naţională reclamă altfel, apatridul va avea posibilitatea de a prezenta dovezi în apărarea sa, de a face apel şi de a fi reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a persoanei ori persoanelor special desemnate de autoritatea competentă.
3. Statele contractante vor permite unui astfel de apatrid să beneficieze de o perioadă de timp rezonabilă în care să solicite admiterea legală într-o altă ţară. Statele contractante îşi rezervă dreptul de a aplica în această perioadă măsurile interne pe care le consideră necesare.
ARTICOLUL 32
Naturalizarea
Statele contractante vor facilita, pe cât posibil, asimilarea şi naturalizarea apatrizilor şi, în special, vor depune toate eforturile pentru a grăbi procedura de naturalizare şi de a reduce pe cât posibil costurile şi taxele acestor proceduri.
CAPITOLUL VI
Clauze finale
ARTICOLUL 33
Informaţii privind legislaţia naţională
Statele contractante vor comunica secretarului general al ONU legile şi regulamentele pe care le pot adopta pentru a asigura aplicarea prezentei convenţii.
ARTICOLUL 34
Soluţionarea diferendelor
Orice diferend între părţile prezentei convenţii, legat de interpretarea sau aplicarea sa, care nu poate fi soluţionat prin alte mijloace, va fi înaintat Curţii Internaţionale de Justiţie, la cererea oricăreia dintre părţile în litigiu.
ARTICOLUL 35
Semnarea, ratificarea şi aderarea
1. Prezenta convenţie va fi deschisă pentru semnare la sediul ONU până la data de 31 decembrie 1955.
2. Prezenta convenţie va fi deschisă pentru semnare în numele:
3. Prezenta convenţie va fi ratificată, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al ONU.
4. Prezenta convenţie va fi deschisă pentru aderare de către statele menţionate în alin. 2. Aderarea va avea loc prin depunerea instrumentului de aderare la secretarul general al ONU.
ARTICOLUL 36
Clauză de aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării, ratificării sau aderării, să declare că prezenta convenţie se va extinde asupra tuturor sau asupra unora dintre teritoriile pentru ale căror relaţii internaţionale este responsabil. Această declaraţie îşi va produce efectele când prezenta convenţie va intra în vigoare pentru statul în cauză.
2. La orice dată ulterioară, orice astfel de extindere susmen ţionată poate avea loc printr-o notificare adresată secretarului general al ONU şi îşi va produce efectele din cea de-a 90-a zi de la primirea notificării de către secretarul general al ONU sau de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru statul în cauză, oricare dintre evenimente are loc mai târziu.
3. Cu privire la acele teritorii asupra cărora prezenta convenţie nu se extinde la data semnării, ratificării sau aderării, fiecare stat interesat va considera posibilitatea luării măsurilor necesare extinderii aplicării prezentei convenţii acestor teritorii, cu condiţia ca, atunci când constituţia o cere, guvernele teritoriilor respective să îşi dea acordul în acest sens.
ARTICOLUL 37
Clauza federală
În cazul unui stat federal sau al unui stat neunitar, se vor aplica următoarele dispoziţii:
ARTICOLUL 38
Rezerve
1. La data semnării, ratificării sau aderării, orice stat poate avea rezerve la articolele prezentei convenţii, altele decât art. 1, 3, 4, 16 alin. 1 şi art. 33 până la art. 42 inclusiv.
2. Orice stat care are o rezervă conform alin. 1 o poate retrage oricând printr-o comunicare în acest sens, adresată secretarului general al ONU.
ARTICOLUL 39
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 90-a zi care urmează datei de depunere a celui de-al 6-lea instrument de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare dintre statele care ratifică sau aderă la prezenta convenţie după depunerea celui de-al 6-lea instrument de ratificare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 90-a zi care urmează datei de depunere de către acest stat a instrumentului de ratificare sau de aderare.
ARTICOLUL 40
Denunţarea
1. Oricare dintre statele contractante poate denunţa prezenta convenţie în orice moment, printr-o notificare adresată secretarului general al ONU.
2. Denunţarea va produce efecte pentru statul contractant în cauză la un an de la data primirii acesteia de către secretarul general al ONU.
3. Orice stat care a făcut o declaraţie sau o notificare conform art. 36 poate, la orice dată ulterioară, printr-o notificare adresată secretarului general al ONU, să declare că prezenta convenţie va înceta să se extindă asupra teritoriului său la un an de la data primirii notificării de către secretarul general al ONU.
ARTICOLUL 41
Revizuirea
1. Oricare dintre statele contractante poate solicita revizuirea prezentei convenţii în orice moment, printr-o notificare adresată secretarului general al ONU.
2. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite va recomanda măsurile, după caz, care trebuie luate în legătură cu această cerere.
ARTICOLUL 42
Notificări transmise de secretarul general al ONU
Secretarul general al ONU va informa toţi membrii Naţiunilor Unite şi statele nemembre prevăzute în art. 35 cu privire la următoarele:
Subsemnaţii, pe deplin autorizaţi, am semnat prezenta convenţie în numele guvernelor noastre.
Încheiată la New York la 28 septembrie 1954, într-un exemplar ale cărui texte în limbile engleză, franceză şi spaniolă sunt egal autentice şi vor fi depuse în arhivele Naţiunilor Unite, iar copii certificate ale acestora vor fi transmise tuturor membrilor Naţiunilor Unite şi statelor nemembre prevăzute în art. 35.
Intrarea în vigoare: 6 iunie 1960, în conformitate cu art. 39.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.