LEGE nr.95 din 14 aprilie 2006
privind reforma în domeniul sănătăţii
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 372/28 apr. 2006 |
TITLUL I
Sănătatea publică
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major.
Art. 2. - (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase.
(4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.
(5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.
(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice", iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii publice".
(7) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.
(8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.
(9) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.
Art. 3. - Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Art. 4. - (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
(2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum şi al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Academia Română.
Art. 5. - Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează:
Art. 6. - Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:
b) monitorizarea stării de sănătate prin:
c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:
d) sănătatea ocupaţională prin:
e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:
f) reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:
g) managementul sănătăţii publice bazat pe:
h) servicii de sănătate publică specifice:
CAPITOLUL II
Principiile asistenţei de sănătate publică
Art. 7. - Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
Art. 8. - Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:
Art. 9. - (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.
(2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună calitate.
(3) Programele naţionale de sănătate publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund priorităţilor naţionale identificate.
(4) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
(5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 10. - (1) Autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la activităţi cu impact asupra sănătăţii publice.
(2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrală de sănătate publică elaborează sau participă la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt:
(3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplică măsuri conform legii.
CAPITOLUL III
Autorităţile sistemului de sănătate publică
Art. 11. - Ministerul Sănătăţii Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1.
Art. 12. - Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local. În mod similar se pot organiza autorităţi de sănătate publică în cadrul ministerelor care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 13. - (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării, elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional.
(2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 14. - Se înfiinţează Centrul naţional pentru organizarea şi asigurarea sistemului informaţional şi informatic în domeniul sănătăţii, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 15. - (1) Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, prin ordine ale ministrului sănătăţii publice, şi alte instituţii aflate în coordonarea sau în subordonarea sa pentru a desfăşura activităţi de sănătate publică la nivel regional şi local.
(2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc şi alte instituţii care să desfăşoare activităţi de sănătate publică la nivel naţional.
Art. 16. - Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
Art. 17. - (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.
(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii:
Art. 18. - (1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
(2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamităţi, catastrofe şi situaţii deosebite.
Art. 19. - Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile locale în asigurarea asistenţei medicale.
Art. 20. - (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în acest scop.
(2) Autorităţile de sănătate publică teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi partenerilor instituţionali la nivel local.
Art. 21. - Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii.
Art. 22. - Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 23. - Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi 14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
Art. 24. - (1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigură asistenţa de sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boală transmisibilă, precum şi în situaţia iminenţei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia să dispună măsuri specifice.
(2) Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
CAPITOLUL IV
Inspecţia sanitară de stat
Art. 25. - (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi în cadrul structurilor de specialitate din serviciile publice deconcentrate de la nivel local şi din ministerele cu reţea sanitară proprie, conform competenţelor, după cum urmează:
(2) Activitatea de inspecţie sanitară de stat constă, în principal, în:
Art. 26. - (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de către Ministerul Sănătăţii Publice, conform normelor stabilite de către acesta.
(2) Pentru exercitarea activităţii de inspecţie, inspectorii sanitari de stat au drept de:
(3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, inspectorii sanitari de stat pot interzice punerea în consum, pot decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare.
(4) În situaţii de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor.
(5) Concluziile activităţilor de inspecţie sanitară de stat, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se vor consemna în procese-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie sau procese-verbale de constatare a contravenţiei.
(6) În exercitarea activităţii inspectorii sanitari de stat vor asigura păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică.
Art. 27. - Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop certificarea conformării cu normele de sănătate publică a produselor, serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei.
Art. 28. - Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de integrare a priorităţilor de sănătate publică în dezvoltarea durabilă a societăţii.
CAPITOLUL V
Asistenţa medicală
Art. 29. - Asistenţa medicală profilactică şi curativă se asigură prin:
Art. 30. - Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unităţi medicale de specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de recuperare, constituite conform legii.
Art. 31. - Asistenţa medicală de urgenţă se asigură de unităţi specializate de urgenţă şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin structurile de primire a urgenţelor, organizate în acest scop.
Art. 32. - Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte servicii de asistenţă medicală şi prestaţii autorizate se asigură prin unităţi specializate în acest scop.
Art. 33. - Asistenţa medicală preventivă din colectivităţile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi se asigură prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.
Art. 34. - Activităţile de asistenţă de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, precum şi din contribuţii personale şi plăţi directe, după caz, potrivit legii.
CAPITOLUL VI
Asistenţa farmaceutică
Art. 35. - Asistenţa farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare şi alte asemenea produse.
Art. 36. - Punerea pe piaţă a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenţă se realizează conform legii.
CAPITOLUL VII
Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
Art. 37. - Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru:
Art. 38. - Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică, să ofere informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei.
Art. 39. - (1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei.
(2) Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
(3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.
Art. 40. - (1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva antiepidemică.
(2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 41. - (1) Pentru servicii de asistenţă de sănătate publică, efectuate de către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare.
(2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.
CAPITOLUL VIII
Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice
Art. 42. - (1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
(2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spaţiul de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică.
(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.
CAPITOLUL IX
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 43. - (1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi funcţionare a inspecţiei sanitare de stat.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre aprobare.
Art. 44. - (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.204 din 1 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
TITLUL II
Programele naţionale de sănătate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 45. - (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni organizate în scopul prevenirii şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice asigură proiectarea şi coordonarea realizării programelor naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale de sănătate.
(3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanţă cu strategia Ministerului Sănătăţii Publice.
Art. 46. - Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la bază următoarele obiective:
Art. 47. - (1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate, care funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de direcţie.
(2) Pentru realizarea atribuţiilor, Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.
Art. 48. - Programele naţionale de sănătate, respectiv subprogramele de sănătate, se aprobă anual prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În ordin sunt precizate obiectivele, activităţile, indicatorii specifici, unităţile sanitare prin care se derulează programele şi subprogramele naţionale de sănătate, precum şi normele metodologice de organizare, finanţare şi monitorizare a acestora.
Art. 49. - Programele naţionale de sănătate se derulează prin unităţi de specialitate selectate pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
CAPITOLUL II
Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate
Art. 50. - Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate, asigură coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:
Art. 51. - Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii:
Art. 52. - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, având următoarele atribuţii:
Art. 53. - (1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate.
(2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la nivel regional, respectiv local.
CAPITOLUL III
Finanţarea programelor naţionale de sănătate
Art. 54. - (1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.
(2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat.
Art. 55. - (1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.
(2) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia.
Art. 56. - Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie.
Art. 57. - Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 58. - În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
TITLUL III
Asistenţa medicală primară
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 59. - (1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale primare, asigurată prin serviciile de medicină de familie.
(2) Termenul asistenţă medicală primară defineşte furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de primcontact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa acesteia.
(3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialităţii medicină de familie.
Art. 60. - În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
CAPITOLUL II
Medicul de familie
Art. 61. - (1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate.
(2) Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacienţii săi, la nivelurile de competenţă cele mai adecvate nevoilor acestora.
Art. 62. - Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare.
Art. 63. - Caracteristicile asistenţei acordate dea medicul de familie sunt următoarele:
Art. 64. - (1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.
(2) Începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai instituţiilor de învăţământ superior medical, competenţele profesionale în specialitatea medicină de familie se dobândesc numai prin rezidenţiat.
(3) Medicii de medicină generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de asistenţă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.
Art. 65. - Pentru medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmaţi rezidenţi în specialitatea medicină de familie, dar furnizează în regim salarial sau independent servicii de medicină de familie în cabinete acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei, vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea medicină de familie.
CAPITOLUL III
Cabinetul de medicină de familie
Art. 66. - Asistenţa medicală primară se desfăşoară în cabinete de medicină de familie înfiinţate în condiţiile legii.
Art. 67. - Asistenţa medicală primară se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practică, în locaţii comune sau prin integrarea funcţională a unor cabinete cu locaţii distincte.
Art. 68. - Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi.
Art. 69. - (1) Autorizarea înfiinţării unui nou cabinet de medicină de familie într-o localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autorizarea înfiinţării unui nou cabinet de medicină de familie se va face numai pentru medicii specialişti de medicină de familie. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(2) Preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin vânzarea patrimoniului de afectaţiune profesională. Noul titular va aduce la cunoştinţă autorităţilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacienţilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 70. - (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
(2) Cabinetele de medicină de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute la art. 69 alin. (1).
CAPITOLUL IV
Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare
Art. 71. - Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacienţii:
Art. 72. - Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura următoarele activităţi:
Art. 73. - Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la domiciliul pacienţilor, în centrele de permanenţă, în alte locaţii special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul intervenţiilor de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale ori în caz de risc epidemiologic.
Art. 74. - Cabinetul de medicină de familie poate oferi servicii medicale esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale.
Art. 75. - (1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii pentru domeniul de competenţă al asistenţei medicale primare, care sunt oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultaţiei medicale.
(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:
Art. 76. - Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistenţei medicale primare în mod opţional şi/sau în anumite condiţii de organizare, precum:
Art. 77. - Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii complementare şi/sau care necesită dotări speciale.
Art. 78. - (1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor comunicabile se realizează prin sisteme informaţionale de rutină, care cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Supravegherea epidemiologică detaliată şi colectarea de date privind utilizarea serviciilor medicale de către pacienţi reprezintă un serviciu distinct şi se realizează prin cabinetele santinelă. Acestea pot contracta servicii cu instituţiile interesate.
Art. 79. - Cabinetele de medicină de familie în care îşi desfăşoară activitatea medici formatori de medicină de familie pot oferi prestaţii de formare medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală continuă, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
CAPITOLUL V
Finanţarea medicinei de familie
Art. 80. - Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri din:
Art. 81. - Sumele alocate pentru finanţarea cabinetelor de medicină de familie din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi stabilite în cadrul negocierii Normelor de aplicare a contractului-cadru anual, conform prevederilor legale.
CAPITOLUL VI
Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar
Art. 82. - În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea specificului specialităţii şi asigurarea transmiterii reciproce a tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului.
Art. 83. - Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează:
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
Art. 84. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 85. - La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi se abrogă.
TITLUL IV
Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Definiţii
Art. 86. - (1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie: