LEGE nr.191 din 16 mai 2006
privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 441/22 mai. 2006 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.5 din 19 ianuarie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, adoptată în temeiul art. 1 pct. VI.4 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71 din 26 ianuarie 2006, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I punctul 3, alineatul (31) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
(31) În cazul în care se face dovada cu documente corespunzătoare, emise sau avizate de autorităţile române, că titularul urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în pericol, prin derogare de la prevederile alin. (2), cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple."
2. La articolul I punctul 7, alineatele (3) şi (4) ale articolului 17 vor avea următorul cuprins:
"(3) În situaţia în care se solicită, în conformitate cu alin. (1) şi (2), eliberarea unui paşaport pentru un minor sau, după caz, includerea minorului în paşaportul unui părinte şi nu există, dacă legea o cere, acordul celuilalt părinte, autorităţile competente vor elibera paşaportul sau, după caz, vor include minorul în paşaportul părintelui solicitant, dacă se face dovada, cu documente corespunzătoare, că minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale.
(4) În cazul în care se face dovada cu documentele corespunzătoare, emise ori avizate de autorităţile medicale române, că minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în pericol, autorităţile competente vor elibera paşaportul chiar dacă există acordul doar al unuia dintre părinţi."
3.La articolul I punctul 9, litera b) a alineatului (3) al articolului 30 va avea următorul cuprins:
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
| PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU | PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucureşti, 16 mai 2006.
Nr. 191.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.