DECIZIE nr.439 din 30 mai 2006
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 545/23 iun. 2006

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela Dumitru în Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005), de Eugen Pop în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), de Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez) în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), de Ilie Adrian Ionel în Dosarul nr. 28.362/2/2005 (3.090/2005) şi de către Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi în Dosarul nr. 25.970/2/2005 (2.685/2005) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, de Rostaş Culiţă în Dosarul nr. 16.975/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, de Romulus Petrescu în Dosarul nr. 8.766/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă, precum şi de către Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.452/C/2005, de Elena Mocanu şi Mariţa Andronic în Dosarul nr. 1.462/C/2005 şi, respectiv, de către Costica Boncan în Dosarul nr. 1.954/2005 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă personal Costica Boncan şi Irina Alexandra Cerchez, Ilie Adrian Ionel, personal şi asistat de avocat Daniel Măcărescu, Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic şi Tamara Seraia, personal şi asistaţi de avocat Valentin Lupu, precum şi Victor Dombrovschi, reprezentat prin acelaşi avocat. De asemenea, se prezintă partea Tasiea Chebac, reprezentată prin mandatar Dan Eremia.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că partea Toma Bujor a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi, de asemenea, partea Adrian Codrat Zană a depus note scrise în susţinerea excepţiei, solicitând judecarea în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 232D/2006, nr. 236D/2006, nr. 248D/2006, nr. 249D/2006, nr. 254D/2006, nr. 255D/2006, nr. 261D/2006, nr. 263D/2006, nr. 264D/2006 şi nr. 265D/2006.
Avocatul Valentin Lupu se opune conexării dosarelor.
Celelalte părţi prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 236D/2006, nr. 248D/2006, nr. 249D/2006, nr. 254D/2006, nr. 255D/2006, nr. 261D/2006, nr. 263D/2006, nr. 264D/2006 şi nr. 265D/2006 la Dosarul nr. 232D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, Costica Boncan şi Irina Alexandra Cerchez solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.
Avocatul Daniel Măcărescu arată că de la data la care a invocat excepţia de neconstituţionalitate Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, în sensul constituţionalităţii reglementării criticate, astfel încât excepţia invocată apare ca fiind neîntemeiată.
Avocatul Valentin Lupu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile de lege criticate contravin dreptului la un proces echitabil prin acordarea competenţei de soluţionare, atât a apelului, cât şi a recursului, aceleiaşi instanţe de judecată. Aşa fiind, arată că părţile nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanţă de judecată superioară, reglementarea criticată fiind de natură să ştirbească prezumţia de imparţialitate a instanţelor judecătoreşti, atâta vreme cât controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti atacate se face de chiar instanţa a cărei hotărâre a fost atacată.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005), Încheierea din 3 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), Încheierea din 3 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 28.362/2/2005 (3.090/2005), şi Încheierea din 20 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 25.970/2/2005 (2.685/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 şi art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela Dumitru, Eugen Pop, Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez), Ilie Adrian Ionel, Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi.
Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.452/C/2005, Încheierea din 19 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.462/C/2005, şi Încheierea din 13 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.954/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Dumitru Alexe, Elena Mocanu, Mariţa Andronic şi Costica Boncan.
Prin Încheierea din 1 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 16.975/2005, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Rostaş Culiţă.
Prin Încheierea din 9 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.766/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Romulus Petrescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 53, art. 115 alin. (4), (5) şi (6), art. 124 alin. (2), art. 126, 127 şi 129. În acest sens arată că pentru procesele aflate în curs de derulare se aplică noile dispoziţii procedurale referitoare la competenţa instanţelor de judecată, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecăţii, ci şi încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
De asemenea, apreciază că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii şi al accesului liber la justiţie, de vreme ce părţile din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativă la aceleaşi instanţe de judecată ce au pronunţat hotărârea supusă unei căi de atac nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanţă de judecată superioară, în condiţiile în care imparţialitatea, parte esenţială a unui adevărat act de justiţie, este grav lezată prin soluţionarea căii de atac de către aceeaşi instanţă de judecată care a pronunţat hotărârea atacată.
Totodată, aceştia apreciază că dispoziţiile legale criticate le lezează dreptul la apărare, prin privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicţie, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, contravine şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident şi nejustificat restrâns. Autorii excepţiei susţin că art. II din Legea nr. 219/2005 introduce un factor puternic de discriminare şi de parţialitate în actul de justiţie, prin schimbarea intempestivă a competenţei instanţelor de judecată şi încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic.
Referitor la încălcarea art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, se arată că Legea nr. 219/2005 a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000, când presupusa situaţie extraordinară existentă la data intrării în vigoare a ordonanţei a încetat să mai existe. În aceeaşi ordine de idei, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 nu conţine motivarea situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea ei, fiind, prin urmare, ea însăşi neconstituţională. Pe de altă parte, din cuprinsul Legii nr. 219/2005 nu rezultă dacă aceasta a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, conform cerinţelor art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie.
În sfârşit, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 contravin şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat conţine o normă tranzitorie, cu aplicabilitate temporară, ce are efecte pentru viitor, normele procedurale fiind de imediată aplicare. Instanţa apreciază că nicio prevedere constituţională nu reglementează competenţa de soluţionare a căilor de atac şi nici nu instituie obligativitatea, în această materie, a principiului organizării ierarhice a instanţelor de judecată. Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut ca cenzurarea aceleiaşi hotărâri, în două căi de atac diferite, să se realizeze de către aceeaşi instanţă nu semnifică o îngrădire a accesului liber la justiţie. De asemenea, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, întrucât acest principiu nu priveşte competenţa instanţelor de judecată, ci egalitatea între cetăţenii care recurg la justiţie.
Referitor la pretinsa încălcare a art. 127 din Constituţie, arată că norma constituţională lasă la latitudinea legiuitorului posibilitatea de a reglementa situaţiile în care desfăşurarea judecăţii, pentru anumite raţiuni, să nu se realizeze în şedinţă publică. Instanţa arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici art. 129 din Constituţie, întrucât partea nu a fost privată de o cale de atac pe care legea o reglementa la momentul pronunţării hotărârii atacate, iar potrivit normei constituţionale invocate, căile de atac se exercită, în condiţiile legii.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă, în două cauze, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prin scoaterea dosarelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe rolul său şi înaintarea, spre soluţionare, către Curtea de Apel nu se aduce atingere art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât judecata cauzei urmează să se facă tot de către o instanţă judecătorească, stabilită prin lege.
Tot Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă, într-o altă cauză, consideră însă că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, aceeaşi instanţă judecă ambele căi de atac, respectiv apelul şi recursul, ceea ce determină încălcarea atât a art. 21 din Constituţie, cât şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creându-se aparenţa că părţii nu i se dă posibilitatea promovării unui recurs efectiv şi nu i se asigură egalitatea armelor.
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Instanţa consideră că inconsecvenţa legiuitorului, în ceea ce priveşte modificarea normelor de competenţă ale instanţelor judecătoreşti, creează atât prejudicii materiale şi morale justiţiabililor, cât şi prejudicii de imagine instanţelor judecătoreşti. De asemenea, arată că trimiterea pe cale administrativă a dosarelor contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate reglementează competenţa de soluţionare a recursurilor, cuprinzând dispoziţii tranzitorii de modificare a competenţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel, fără a avea însă incidenţă asupra raporturilor juridice deduse judecăţii şi aflate în faza procesuală a recursului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, arată că trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel nu îngrădeşte accesul la un proces echitabil, întrucât căile de atac respective, apel şi recurs, se soluţionează de complete diferite, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, care beneficiază de un acces real la toate căile de atac, ordinare sau extraordinare. De asemenea, arată că modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, fiind impusă de o serie de raţiuni majore, care erau afectate de reglementarea anterioară, ce instituia competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de soluţionare a recursurilor, urmărindu-se astfel o mai bună administrare a justiţiei, o deplină realizare a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi deblocarea activităţii instanţei supreme.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt de imediată aplicare şi produc efecte pentru viitor, aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază că stabilirea prin textul de lege dedus controlului a unor reguli privind competenţa instanţelor judecătoreşti nu contravine dreptului părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile prevăzute de lege. Mai mult, dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.
Cât priveşte celelalte texte constituţionale invocate de autorii excepţiei, Avocatul Poporului arată că acestea nu au incidenţă în speţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.609 din 14 iulie 2005, precum şi dispoziţiile art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. II din Legea nr. 219/2005: "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.
(2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece.";
- Art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă: "Curţile de apel judecă: [...]

3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;";

- Art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă: "Curtea Supremă de Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;".

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi supremaţia Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4), (5) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 127 care consacră caracterul public al dezbaterilor şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.
De asemenea, apreciază că reglementarea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 219/2005 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală. În acest sens sunt Decizia nr.90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr.266 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.336 din 14 aprilie 2006, prin care Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, Curtea a statuat că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în alt complet, nu constituie în sine o prezumţie a imparţialităţii judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.
În fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituţia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Cu privire la dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr.551 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.064 din 28 noiembrie 2006, şi Decizia nr.667 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 26 ianuarie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997, definitivă ca urmare a Deciziei nr.443 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.377 din 24 decembrie 1997, Curtea a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, inclusiv a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci statuează principial, în art. 129, că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar art. 126 alin. (2) prevede că prin "lege" se stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţiile, cât şi motivarea acestor decizii îşi păstrează valabilitatea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marcela Dumitru în Dosarul nr. 28.624/2/2005 (3.146/2005), de Eugen Pop în Dosarul nr. 30.731/2/2005 (3.559/2005), de Irina Alexandra Cerchez, Adrian Doru Cerchez, Costin Cerchez şi Corina Dragne (fostă Cerchez) în Dosarul nr. 28.876/2/2005 (3.197/2005), de Ilie Adrian Ionel în Dosarul nr. 28.362/2/2005 (3.090/2005) şi de către Maria Păun, Ilie Păun, Larisa Andronic, Tamara Seraia şi Victor Dombrovschi în Dosarul nr. 25.970/2/2005 (2.685/2005) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, de Rostaş Culiţă în Dosarul nr. 16.975/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, de Romulus Petrescu în Dosarul nr. 8.766/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă, precum şi de către Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.452/C/2005, de Elena Mocanu şi Mariţa Andronic în Dosarul nr. 1.462/C/2005 şi, respectiv, de către Costica Boncan în Dosarul nr. 1.954/2005 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Miercuri, 23 septembrie 2026, 02:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.