HOTĂRÂRE nr.780 din 14 iunie 2006
privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 554/27 iun. 2006 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic.
Art. 2. - Prezenta hotărâre se aplică emisiilor provenite din activităţile şi instalaţiile prevăzute în anexa nr. 1 şi gazelor cu efect de seră prevăzute în anexa nr. 2, cu respectarea, după caz, şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006.
Art. 3. - Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
Art. 4. - Autorităţile competente pentru protecţia mediului, responsabile pentru coordonarea şi urmărirea aplicării dispoziţiilor prezentei hotărâri, sunt: autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi unităţile subordonate acesteia, Garda Naţională de Mediu şi unităţile subordonate acesteia.
Art. 5. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru instalaţiile în care se desfăşoară o activitate prevăzută în anexa nr. 1, care generează emisii specifice activităţii respective, operatorul trebuie să deţină autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră, eliberată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 7 şi 8.
(2) Pentru instalaţiile care desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, condiţiile şi procedura aferente emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se corelează cu cele prevăzute pentru emiterea autorizaţiei integrate de mediu.
Art. 6. - (1) Pentru a obţine autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră, operatorul depune la autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicitarea pentru obţinerea autorizaţiei împreună cu documentaţia în care sunt descrise:
(2) Solicitarea pentru obţinerea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră este însoţită de un rezumat netehnic al documentaţiei depuse.
(3) Competenţele şi procedura de emitere şi revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 7. - (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru toată instalaţia sau o parte a acesteia dacă apreciază că operatorul este capabil că monitorizeze şi să raporteze emisiile.
(2) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră poate acoperi una sau mai multe instalaţii situate pe acelaşi amplasament şi care sunt operate sau controlate de către acelaşi operator.
Art. 8. - Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră conţine:
Art. 9. - (1) Operatorul are obligaţia să informeze autoritatea competentă pentru protecţia mediului cu privire la orice modificări planificate privind natura, funcţionarea sau extinderea instalaţiei care pot determina revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.
(2) Autoritatea competentă pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră revizuieşte autorizaţia, după caz.
(3) La schimbarea operatorului unei instalaţii care deţine o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, noul operator are obligaţia să solicite autorităţii competente pentru protecţia mediului revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator.
Art. 10. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului coordonează, pentru fiecare dintre perioadele la care se face referire în art. 13 şi 14, elaborarea Planului naţional de alocare prin care se stabilesc numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate şi modul de alocare a acestora pentru fiecare instalaţie care intră sub incidenţa prezentei hotărâri.
(2) Planul naţional de alocare, pentru fiecare perioadă prevăzută la art. 13 şi 14, se bazează pe criterii obiective şi transparente, inclusiv cele prevăzute în anexa nr. 3, şi
(3) Metodologia privind elaborarea Planului naţional de alocare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 11. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului face public Planul naţional de alocare, pentru perioada prevăzută la art. 13 şi pentru prima perioadă de 5 ani prevăzută la art. 14, şi îl notifică până la data de 30 septembrie 2006 Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene
(2) Pentru perioadele subsecvente la care se face referire în art. 14, Planul naţional de alocare se publică şi se notifică Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene cu cel puţin 18 luni înainte de începerea perioadei vizate.
(3) Planul naţional de alocare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea acestuia de către Comisia Europeană.
Art. 12. - Pentru perioada prevăzută la art. 13 şi prima perioadă prevăzută la art. 14, alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se realizează cu titlu gratuit.
Art. 13. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin Planul naţional de alocare se stabilesc, pentru o perioadă de un an, numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care se alocă pentru perioada respectivă şi numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate operatorului pentru fiecare instalaţie.
Art. 14. - Începând cu data de 1 ianuarie 2008, prin Planul naţional de alocare se stabilesc, pentru o perioadă de 5 ani şi pentru fiecare perioadă subsecventă de 5 ani, numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru perioada respectivă şi numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate operatorului pentru fiecare instalaţie.
Art. 15. - (1) La stabilirea modului de alocare se ia în considerare şi accesul instalaţiilor nou-intrate la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
(2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin registrul naţional, emite numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada prevăzută la art. 13 şi o parte din numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, aferent fiecărui an al perioadelor prevăzute la art. 14, până la data de 28 februarie a anului respectiv.
Art. 16. - (1) Pentru fiecare perioadă prevăzută la art. 14, operatorii pot să utilizeze unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri de emisii certificate (CER) rezultate din activităţi de proiect, până la un procent din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate fiecărei instalaţii, prevăzut în Planul naţional de alocare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului emite şi predă imediat operatorului un certificat de emisii de gaze cu efect de seră în schimbul unei unităţi de reducere a emisiilor (ERU) sau al unei reduceri de emisii certificate (CER), deţinută de operator în registrul naţional.
(3) Toate unităţile de reducere a emisiilor (ERU) şi reducerile de emisii certificate (CER) emise şi care pot fi folosite potrivit Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, Protocolului de la Kyoto şi deciziilor ulterioare adoptate de conferinţele părţilor la Protocolul de la Kyoto pot fi utilizate în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu următoarele excepţii:
Art. 17. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ia măsurile necesare pentru aprobarea situaţiei de referinţă pentru activităţile de proiect, potrivit deciziilor ulterioare ale conferinţelor părţilor la Protocolul de la Kyoto, cu legislaţia naţională armonizată cu acquis-ul comunitar, ţinând seama de perioadele de tranziţie prevăzute în Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
(2) Până la data de 31 decembrie 2012, pentru activităţile de proiect prevăzute la art. 6 şi 12 din Protocolul de la Kyoto, care reduc sau limitează în mod direct emisiile de la o instalaţie care intră sub incidenţa prezentei hotărâri, unităţile de reducere a emisiilor (ERU) sau reducerile de emisii certificate (CER) nu pot fi emise decât dacă un număr egal de certificate de emisii de gaze cu efect de seră este anulat de către operatorul instalaţiei respective, pentru evitarea dublei contabilizări.
(3) Până la data de 31 decembrie 2012, pentru activităţile de proiect prevăzute la art. 6 şi 12 din Protocolul de la Kyoto, care reduc sau limitează în mod indirect emisiile de la o instalaţie care intră sub incidenţa prezentei hotărâri, unităţile de reducere a emisiilor (ERU) sau reducerile de emisii certificate (CER) nu pot fi emise decât dacă un număr egal de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, provenite din unităţile de reducere a emisiilor (ERU) sau reducerile de emisii certificate (CER), este anulat din registrul naţional, pentru evitarea dublei contabilizări.
(4) La activităţi de proiect pot participa operatori publici sau privaţi, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului rămâne responsabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi de Protocolul de la Kyoto şi se asigură că participarea la activităţi de proiect se realizează în conformitate cu liniile directoare şi cu procedurile relevante adoptate ulterior de conferinţele părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi la Protocolul de la Kyoto.
(6) În cazul aprobării activităţilor de proiect privind producerea de energie hidroelectrică în instalaţii cu o putere instalată mai mare de 20 MW, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului verifică respectarea, pe parcursul derulării activităţilor de proiect, a criteriilor şi liniilor directoare internaţionale, inclusiv cele prevăzute de Comisia Mondială privind Barajele.
Art. 18. - (1) Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se pot transfera:
(2) Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior.
(3) Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se anulează în orice moment, la solicitarea persoanei care le deţine.
(4) În scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (2), certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, emise de autorităţile competente din statele membre ale Comunităţii Europene, sunt recunoscute de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
(5) Administratorul registrului naţional constată încălcarea prevederilor alin. (2) şi prezintă autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului lista operatorilor care nu au restituit numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit alocării.
Art. 19. - Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt valabile pentru emisiile din perioada prevăzută la art. 13 sau 14, care au fost înregistrate în registrul naţional.
Art. 20. - În termen de 4 luni de la începerea fiecărei perioade de 5 ani prevăzute la art. 14, administratorul registrului naţional anulează certificatele de emisii de gaze cu efect de seră care nu mai sunt valabile şi care nu au fost restituite şi anulate potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2).
Art. 21. - (1) Operatorii care deţin o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră au obligaţia să monitorizeze emisiile, în conformitate cu Ghidul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
(2) În primul trimestru al anului în curs fiecare operator are obligaţia să prezinte autorităţii competente pentru protecţia mediului raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru anul precedent, întocmit în conformitate cu Ghidul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
(3) Ghidul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, elaborat pe baza principiilor privind monitorizarea prevăzute în anexa nr. 4, se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 22. - (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului se asigură că rapoartele de monitorizare prevăzute la art. 21 alin. (2), verificate în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa nr. 5 de către verificatori acreditaţi, sunt corecte.
(2) În cazul în care, până la data de 31 martie a anului în curs, raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră din anul precedent nu este declarat satisfăcător, ca urmare a neîndeplinirii criteriilor prevăzute în anexa nr. 5, operatorul nu poate transfera certificatele de emisii de gaze cu efect de seră până în momentul în care raportul este declarat satisfăcător.
(3) Verificatorii sunt acreditaţi de autoritatea publică centrală pentru economie şi comerţ, pe baza procedurii de acreditare aprobate, până la 31 decembrie 2006, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru economie şi comerţ.
Art. 23. - Deciziile cu privire la alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, informaţiile privind activităţile de proiect la care România participă ori pentru care aprobă participarea operatorilor publici sau privaţi, precum şi rapoartele de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute la art. 21, deţinute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, se pun la dispoziţia publicului potrivit Hotărârii Guvernului nr.878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul.
Art. 24. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, este administratorul registrului naţional.
(2) Prin registrul naţional se asigură evidenţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră emise, deţinute, transferate şi anulate, inclusiv a operaţiunilor cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Protocolul de la Kyoto.
(3) Orice persoană poate deţine certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
(4) Registrul naţional este accesibil publicului, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind confidenţialitatea informaţiilor.
(5) Registrul naţional conţine conturi separate în care sunt înregistrate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră deţinute de fiecare persoană şi în care sunt evidenţiate operaţiunile cu aceste certificate şi cu unităţile de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzute de Protocolul de la Kyoto.
(6) Regulamentul privind administrarea şi operarea registrului naţional se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(7) Administatorul registrului naţional percepe un tarif la deschiderea unui cont în registrul naţional şi un tarif corespunzător operării respectivului cont.
(8) Cuantumul tarifelor prevăzute la alin. (7) se stabilesc anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, acestea având destinaţia stabilită conform dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.
Art. 25. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite anual Comisiei Europene raportul privind punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) conţine următoarele informaţii: procedurile privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, utilizarea unităţilor de reducere a emisiilor (ERU) şi a reducerilor de emisii certificate (CER) rezultate din activităţi de proiect, administrarea registrului naţional, aplicarea ghidurilor de monitorizare şi raportare, activitatea de verificare, aspecte privind conformarea cu prezenta hotărâre şi regimul fiscal al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, după caz.
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite o dată la 2 ani Comisiei Europene un raport care să arate că, potrivit prevederilor Protocolului de la Kyoto şi deciziilor ulterioare adoptate de conferinţele părţilor la Protocolul de la Kyoto, utilizarea activităţilor de proiect este suplimentară acţiunilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră întreprinse la nivel naţional.
Art. 26. - (1) Operatorii pot forma un grup comun al instalaţiilor în care se desfăşoară aceeaşi activitate, pentru perioada prevăzută la art. 13 şi/sau prima perioadă de 5 ani prevăzută la art. 14.
(2) Operatorii care desfăşoară o activitate prevăzută în anexa nr. 1 şi vor să formeze un grup comun al instalaţiilor, potrivit dispoziţiilor alin. (1), depun la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului solicitarea de aprobare a formării grupului comun al instalaţiilor, precizând instalaţiile, perioada pentru care se formează grupul comun al instalaţiilor şi furnizând dovezi că administratorul desemnat al grupului este capabil să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4).
(3) Operatorii care doresc să formeze un grup comun al instalaţiilor mandatează un administrator căruia:
(4) Prin derogare de la art. 28, administratorul grupului comun este responsabil pentru executarea sancţiunilor aplicate în caz de nerespectare a dispoziţiilor privind restituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a acoperi emisiile totale de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile incluse în grupul comun.
(5) În cazul în care administratorul grupului comun nu se conformează prevederilor alin. (4), fiecare operator din cadrul grupului comun este responsabil, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) şi art. 28, pentru emisiile provenite de la propria instalaţie.
(6) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului înaintează Comisiei Europene solicitarea prevăzută la alin. (2).
(7) Grupul comun al instalaţiilor se formează doar după aprobarea solicitării de formare de către Comisia Europeană.
(8) În cazul în care Comisia Europeană respinge motivat solicitarea de formare a grupului comun al instalaţiilor, grupul comun al instalaţiilor se formează doar dacă modificările propuse sunt acceptate de Comisia Europeană.
Art. 27. - (1) Pentru perioada prevăzută la art. 13, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate solicita Comisiei Europene să permită alocarea unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră suplimentare, pentru anumite instalaţii, în caz de forţă majoră.
(2) Comisia Europeană autorizează emiterea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră suplimentare şi netransferabile doar cu condiţia demonstrării existenţei unui caz de forţă majoră.
Art. 28. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2), pentru perioada prevăzută la art. 13, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează:
(2) Nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2), pentru perioada prevăzută la art. 14, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează:
(3) Plata amenzii prevăzute la alin. (1) şi (2) nu exonerează operatorul de la obligaţia de a restitui un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu emisiile generate suplimentar, la momentul la care predă certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor din următorul an calendaristic.
(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi
(2) şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
Art. 29. - Dispoziţiile art. 28 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 30. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului publică într-un ziar naţional, afişează pe propria pagină de Internet, precum şi la sediul său numele operatorilor care au încălcat prevederile art. 18 alin. (2). Publicarea în ziar şi afişarea pe propria pagină web şi la sediu se fac anual.
Art. 31. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 18, art. 24 alin. (5) şi (7) şi a art. 25, 26, 27 şi 28, care intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
Art. 32. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2003/87/CE din 13 octombrie 2003 privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii, care modifică Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.O.U.E.) nr. L275/2003, şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/101/CE privind modificarea Directivei 2003/87/CE privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii, cu privire la mecanismele flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (J.O.U.E.) nr. L338/2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
p. Ministrul economiei şi comerţului,
Eugen Ţapu-Nazare,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
Bucureşti, 14 iunie 2006.
Nr. 780.
ANEXA Nr. 1
CATEGORII DE ACTIVITĂŢI ŞI INSTALAŢII
1. Instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor folosite pentru cercetare, dezvoltare şi testare de noi produse şi procese nu intră sub incidenţa prezentei hotărâri.
2. Limitele prezentate mai jos se referă, în general, la capacităţi de producţie sau rezultate. În cazul în care un operator desfăşoară mai multe activităţi prevăzute la acelaşi subsector, în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament, capacităţile acestor activităţi se însumează.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------- Activităţi - instalaţii Emisii de gaze cu efect de seră ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- Activităţi în domeniul energetic Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 20 MW Dioxid de carbon (cu excepţia instalaţiilor pentru deşeuri periculoase şi municipale) Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului Dioxid de carbon Cuptoare de cocs Dioxid de carbon ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- Producţia şi prelucrarea metalelor feroase Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu Dioxid de carbon conţinut de sulf) Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), Dioxid de carbon inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate de producţie mai mare de 2,5 tone/oră ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- Industria mineralelor Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o Dioxid de carbon capacitate de producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi sau în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrei de sticlă, cu o capacitate de Dioxid de carbon topire mai mare de 20 tone/zi Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, Dioxid de carbon cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor, plăcilor de gresie sau de faianţă: a) cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi; şi/sau b) cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kg/m3 ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- Alte activităţi Instalaţii industriale pentru producerea de: a) celuloză din lemn sau din alte materiale fibroase; Dioxid de carbon b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi Dioxid de carbon ---------------------------------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA Nr. 2
GAZELE CU EFECT DE SERĂ
ANEXA Nr. 3
CRITERIILE
pentru elaborarea Planului naţional de alocare
1. Numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru fiecare perioadă trebuie să fie compatibil cu obligaţia României de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, conform Protocolului de la Kyoto, ţinându-se cont, pe de o parte, de proporţia dintre emisiile totale reprezentate de aceste certificate şi emisiile de la sursele neacoperite de această hotărâre şi, pe de altă parte, de politica energetică naţională şi asigurarea respectării strategiei naţionale privind schimbările climatice. Numărul total al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care urmează să fie alocate, nu trebuie să depăşească necesarul estimat pentru aplicarea strictă a criteriilor prevăzute în această anexă. Înainte de anul 2008, alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se face ţinându-se seama de acţiunile privind atingerea sau depăşirea angajamentelor României de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, asumate prin Protocolul de la Kyoto.
2. Numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate trebuie să fie în concordanţă cu evaluarea progreselor actuale şi a celor preconizate pentru realizarea contribuţiei la angajamentele internaţionale asumate de România prin Protocolul de la Kyoto.
3. Numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate trebuie să fie în concordanţă cu potenţialul de reducere a emisiilor al activităţilor acoperite de această schemă, inclusiv potenţialul tehnologic. Alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră poate avea la bază media emisiilor de gaze cu efect de seră pe produs, în cadrul fiecărei activităţi, şi pe progresul realizabil în fiecare activitate.
4. Planul naţional de alocare trebuie să fie în concordanţă cu alte reglementări şi politici armonizate cu cele ale Comunităţii Europene. Acesta trebuie să ţină seama de creşterile inevitabile generate ca efect al aplicării noilor cerinţe legislative.
5. Planul naţional de alocare nu trebuie să facă discriminare între operatori sau sectoare, astfel încât să nu favorizeze în mod nejustificat anumiţi operatori sau anumite activităţi.
6. Planul naţional de alocare trebuie să conţină informaţii asupra modului în care instalaţiile nou-intrate sunt capabile să participe la schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
7. Planul naţional de alocare poate include acţiuni timpurii şi informaţii asupra modului în care aceste acţiuni sunt luate în considerare. Indicatorii de performanţă care derivă din documentele de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pot fi utilizate la elaborarea Planului naţional de alocare, iar aceşti indicatori de performanţă pot lua în considerare acţiunile timpurii.
8. Planul naţional de alocare trebuie să conţină informaţii asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare.
9. Planul naţional de alocare trebuie să includă prevederi privind posibilitatea publicului de a formula comentarii şi trebuie să conţină informaţii despre modalităţile prin care comentariile vor fi luate în considerare la luarea deciziei de alocare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
10. Planul naţional de alocare trebuie să conţină o listă a instalaţiilor care desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum şi numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care sunt alocate pentru fiecare dintre aceste instalaţii.
11. Planul naţional de alocare poate conţine informaţii privind modul în care este luată în considerare concurenţa cu alte ţări sau operatori din afara Uniunii Europene.
12. Planul naţional de alocare trebuie să precizeze cantitatea maximă de reduceri de emisii certificate (CER) şi unităţi de reducere a emisiilor (ERU) care poate fi folosită de către operatori în schema de comercializare, sub forma unui procent din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate fiecărei instalaţii.
ANEXA Nr. 4
PRINCIPIILE
privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră
Monitorizarea emisiilor de dioxid de carbon
Calcularea
Măsurarea emisiilor
Monitorizarea emisiilor pentru alte gaze cu efect de seră
Raportarea emisiilor
ANEXA Nr. 5
CRITERIILE PRIVIND VERIFICAREA
Principii generale
1. Emisiile generate de fiecare activitate prevăzută în anexa nr. 1 trebuie să fie supuse verificării.
2. Procesul de verificare trebuie să includă observaţiile privind raportul, prevăzut la art. 21 alin. (2) din hotărâre şi monitorizarea emisiilor efectuată în cursul anului precedent. Trebuie specificate siguranţa, credibilitatea şi acurateţea sistemelor de monitorizare şi a datelor şi informaţiilor raportate privind emisiile, în special:
3. Emisiile de gaze cu efect de seră raportate pot fi validate numai dacă datele şi informaţiile sunt sigure şi credibile, permiţând determinarea emisiilor cu un grad înalt de precizie. Un grad înalt de precizie este atins atunci când operatorul demonstrează că:
4. Verificatorul trebuie să aibă acces la toate amplasamentele şi informaţiile ce fac obiectul verificării.
5. Verificatorul trebuie să ia în considerare dacă instalaţia este înregistrată potrivit Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 50/2004 privind stabilirea procedurii de organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme.
Metodologia
Analiza strategică
6. Verificarea trebuie să se bazeze pe o analiză strategică a tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul instalaţiei. Aceasta impune ca verificatorul să aibă o vedere de ansamblu asupra tuturor activităţilor şi semnificaţiei acestora privind emisiile.
Analiza procesului
7. În cazul în care este necesar, verificarea informaţiilor transmise trebuie desfăşurată la locul amplasamentului instalaţiei. Verificatorul trebuie să determine prin sondaje dacă datele şi informaţiile raportate sunt corecte.
Analiza de risc
8. Verificatorul va evalua toate sursele de emisii din instalaţie, privind credibilitatea datelor fiecărei surse care contribuie la emisiile totale ale instalaţiei.
9. Pe baza acestei analize, verificatorul trebuie să identifice, în mod explicit, sursele pentru care determinarea emisiilor prezintă un risc înalt de eroare, precum şi alte aspecte privind procedura de monitorizare şi raportare, care pot contribui la apariţia erorilor în determinarea emisiilor totale. Aceasta implică, în special, alegerea factorilor de emisie şi a calculelor necesare pentru a determina nivelul emisiilor generate de surse individuale. O atenţie deosebită trebuie acordată acelor surse pentru care determinarea emisiilor prezintă un risc înalt de eroare şi aspectelor privind procedura de monitorizare, prevăzute la pct. 1-5 din prezenta anexă.
10. Verificatorul trebuie să ia în considerare toate metodele de control efectiv al riscului, aplicate de către operator în scopul minimizării gradului de incertitudine.
Raportul de validare
11. Verificatorul trebuie să întocmească un raport privind procesul de validare, menţionând dacă raportul realizat de operator potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din hotărâre este satisfăcător. Raportul verificatorului trebuie să precizeze toate aspectele relevante privind activitatea de verificare. Raportul operatorului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din hotărâre, este declarat satisfăcător dacă verificatorul validează că emisiile totale sunt declarate corect.
Cerinţe minime privind competenţele verificatorului
12. Verificatorul trebuie să fie independent de operator, să îşi îndeplinească atribuţiile cu obiectivitate şi profesionalism şi să cunoască:
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.