HOTĂRÂRE nr.862 din 28 iunie 2006
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 590/7 iul. 2006 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Ministerul Sănătăţii Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sectorul 1, şi reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
Art. 2. - Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
Art. 3. - În activitatea sa Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte cu prioritate îndeplinirea următoarelor obiective generale:
Art. 4. - (1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 3, Ministerul Sănătăţii Publice exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi alte atribuţii, după cum urmează:
1. organizează, coordonează şi controlează, după caz, activităţi de: asistenţă de sănătate publică, promovarea sănătăţii şi medicinei preventive, asistenţă medicală de urgenţă, curativă, de recuperare medicală, asistenţă medicală la domiciliu, care se acordă prin unităţile sanitare publice sau private, precum şi asistenţă de medicină legală şi de medicină sportivă;
2. stabileşte principalele obiective pe termen scurt, mediu şi lung în domeniul sănătăţii populaţiei;
3. asigură supravegherea şi controlul aplicării legislaţiei de către instituţiile şi organismele care au responsabilităţi în domeniul sănătăţii publice, al asigurărilor sociale de sănătate şi de către unităţile sanitare din sectorul privat de asistenţă medicală, colaborând în acest scop cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, autorităţile publice locale şi cu alte instituţii abilitate;
4. elaborează norme privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei sanitare de stat;
5. analizează şi evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi performanţa instituţiilor sanitare din reţeaua proprie;
6. organizează informatizarea sistemului de sănătate;
7. fundamentează necesarul de servicii medicale, precum şi resursele financiare pentru funcţionarea sistemului de sănătate;
8. stabileşte şi controlează, împreună cu organele competente, folosirea energiei nucleare în scopuri medicale;
9. coordonează şi controlează activitatea de asistenţă medicală în staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice; eliberează autorizaţia de funcţionare din punct de vedere medico-balnear şi al valorificării terapeutice a factorilor sanogeni, naturali, pentru unităţile medico-balneare şi de recuperare;
10. proiectează, implementează şi coordonează programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică;
11. avizează sau, după caz, elaborează şi propune spre aprobare Guvernului Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, în condiţiile legii;
12. gestionează resursele colectate în Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asigurând cu prioritate îmbunătăţirea infrastructurii sistemului sanitar şi finanţarea programelor naţionale de sănătate;
13. emite avize şi autorizaţii sanitare de funcţionare, abilitări şi acorduri scrise pentru importul deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi al altor produse periculoase pentru sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
14. emite reglementări privind regimul substanţelor stupefiante şi toxice, precum şi autorizaţii pentru culturile de mac;
15. stabileşte şi avizează preţurile medicamentelor din ţară şi din import, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală;
16. aprobă tarife pentru actele pe care este abilitat să le elibereze, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
17. autorizează furnizorii de dispozitive medicale şi asigură certificarea şi inspecţia aparaturii şi echipamentelor medicale prin Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale Bucureşti;
18. stabileşte, creează şi păstrează capacităţi şi rezerve de mobilizare în domeniul ocrotirii sănătăţii;
19. constituie rezerva de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide şi alte materiale specifice pentru situaţii speciale, cu implicaţii asupra sănătăţii publice, şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a acesteia;
20. elaborează şi organizează împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale strategia de cercetare ştiinţifică medicală şi asigură resursele materiale şi financiare pentru buna funcţionare a acestei activităţi;
21. elaborează sau, după caz, avizează proiecte de acte normative din domeniul său de activitate, armonizate cu reglementările Uniunii Europene;
22. iniţiază, negociază şi încheie, din împuternicirea Guvernului, documente de cooperare internaţională în domeniul ocrotirii sănătăţii şi reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii;
23. asigură, potrivit legii, numirea, transferarea, după caz, detaşarea, promovarea, eliberarea din funcţie a personalului propriu, precum şi evidenţa acestuia;
24. aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice, Normele cu privire la specialităţile medicosanitare şi paramedicale şi atestatele de pregătire complementară pentru reţeaua de asistenţă medicală;
25. aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, metodologia privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor din unităţile sanitare publice;
26. stabileşte criterii pentru angajarea şi promovarea personalului din unităţile sanitare publice;
27. organizează, în condiţiile legii, concursuri şi examene pentru obţinerea specialităţii şi promovarea în grade profesionale pentru medici, medici dentişti, farmacişti, biologi, chimişti şi biochimişti şi pentru asistenţii medicali şi moaşe din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice şi a ministerelor cu reţea sanitară proprie;
28. stabileşte anual numărul optim pe ţară de medici rezidenţi şi specialişti, în plan teritorial;
29. elaborează strategiile şi organizează activitatea privind formarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului medico-sanitar, instruirea, evaluarea profesională şi certificarea programelor de educaţie medicală continuă; elaborează criterii pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ integrat;
30. elaborează contractul-cadru şi metodologia de colaborare între spitale şi instituţii de învăţământ superior medical;
31. stabileşte şi aprobă cuantumul taxelor pentru organizarea şi realizarea activităţilor prevăzute la pct. 26, precum şi pentru concursurile şi examenele organizate de unităţile sanitare publice, în condiţiile legii;
32. aprobă structura organizatorică şi normele de organizare şi funcţionare a instituţiilor publice din reţeaua proprie, în condiţiile legii;
33. avizează structura organizatorică a unităţilor sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie;
34. emite aviz de oportunitate pentru înfiinţarea sau desfiinţarea unităţilor sanitare private, reorganizarea, modificarea structurii, sediului, precum şi a denumirii acestora;
35. supraveghează activitatea în domeniul medical privat al serviciilor medicale pe întregul teritoriu al ţării, conform dispoziţiilor legale;
36. iniţiază, în condiţiile prevăzute de lege, proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru înfiinţarea sau desfiinţarea spitalelor publice;
37. aprobă reorganizarea, schimbarea sediului şi denumirii unităţilor sanitare publice;
38. elaborează norme pentru asigurarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale pentru unităţile sanitare;
39. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului, la un interval de 3 ani, Planul naţional de paturi din unităţile sanitare publice;
40. participă la acreditarea spitalelor, în condiţiile legii;
41. elaborează normativele de personal ale instituţiilor publice din reţeaua proprie, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice, în condiţiile legii;
42. înfiinţează sau desfiinţează, în condiţiile legii, filiale ale institutelor din domeniul asistenţei de sănătate publică de interes naţional sau local;
43. avizează şi aprobă, după caz, proiectarea şi realizarea investiţiilor în domeniul sanitar;
44. avizează activităţile bazate pe libera iniţiativă în domeniul sanitar şi farmaceutic şi veghează asupra climatului de concurenţă loială;
45. negociază, contractează în sistem direct şi asigură plata din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice pentru efectuarea de studii, activităţi şi lucrări aferente programelor/subprogramelor de sănătate de către instituţii de cercetare-dezvoltare din coordonarea sa, precum şi de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar din coordonarea sa;
46. îndeplineşte activităţi de audit public intern pentru instituţiile publice din reţeaua proprie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
47. aplică măsurile legale în unităţile sanitare, în situaţiile în care se constată nerespectarea prevederilor actelor normative;
48. elaborează norme metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli de către instituţiile sanitare publice;
49. avizează bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa;
50. aprobă modelul contractului de management, cu consultarea ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, şi al contractului de administrare al instituţiilor sanitare, pe bază de indicatori de performanţă;
51. exercită drepturile şi obligaţiile statului, ca acţionar la societăţile comerciale şi companiile naţionale din portofoliul său, până la finalizarea procesului de privatizare;
52. asigură aplicarea strategiei Guvernului privind realizarea procesului de restructurare şi privatizare a societăţilor comerciale şi/sau companiilor naţionale din portofoliul său;
53. realizează controlul postprivatizare al îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni;
54. colaborează cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la fundamentarea politicilor şi la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul privatizării şi restructurării;
55. elaborează şi promovează, cu respectarea cadrului specific, proceduri de vânzare de acţiuni, de vânzare de active şi alte proceduri ori instrucţiuni privind domeniul său de activitate;
56. elaborează elementele contractului de mandat ce se încheie cu agenţii de privatizare în vederea vânzării participaţiilor statului la societăţile comerciale şi/sau companiile naţionale din portofoliul său;
57. îndeplineşte orice alte atribuţii care decurg din dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare sau în legătură cu exercitarea calităţii de acţionar al statului la societăţile şi/sau companiile naţionale aflate în portofoliul său;
58. editează publicaţii de specialitate şi de informare profesională;
59. organizează, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, licitaţii la nivel naţional şi alte proceduri de achiziţii publice pentru achiziţionarea medicamentelor şi materialelor specifice, pentru consumul în spitale şi în ambulatoriu, în vederea derulării programelor naţionale;
60. organizează licitaţii naţionale pentru achiziţia de bunuri şi servicii cu caracter medical şi nemedical, de aparatură şi instrumente medicale, precum şi lucrări de întreţinere, reparaţii şi investiţii pentru instituţiile publice din sectorul sanitar, în limita prevederilor bugetare aprobate;
61. împuterniceşte, după caz, unităţile aflate în subordinea sa pentru îndeplinirea unor activităţi, în vederea realizării obiectivelor sale.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în domeniul său de activitate.
Art. 5. - Pentru realizarea obiectivelor şi pentru îndeplinirea atribuţiilor sale generale şi specifice, privind conceperea şi punerea în aplicare de acţiuni intersectoriale şi de parteneriate public-privat şi central-local, Ministerul Sănătăţii Publice colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţii publice de specialitate, cu structurile societăţii civile şi ale mediului de afaceri, din ţară şi din străinătate.
Art. 6. - În vederea exercitării atribuţiilor sale, Ministerul Sănătăţii Publice este abilitat să solicite şi să primească, în condiţiile legii, informaţii de la: autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice şi persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul său de competenţă.
Art. 7. - (1) Conducerea Ministerului Sănătăţii Publice se exercită de către ministrul sănătăţii publice.
(2) Ministrul sănătăţii publice conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi şi organizaţii, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară ori din străinătate.
(3) Ministrul sănătăţii publice este ordonator principal de credite şi poate delega prin ordin, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, această calitate.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul sănătăţii publice emite ordine, instrucţiuni şi alte acte cu caracter normativ, prevăzute de lege.
(5) În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul sănătăţii publice este ajutat de 3 secretari de stat, un secretar general şi de un secretar general adjunct.
(6) În cazul în care ministrul nu îşi poate exercita atribuţiile curente, acesta desemnează prin ordin un secretar de stat care exercită aceste atribuţii, înştiinţându-l pe primul-ministru.
Art. 8. - (1) Secretarii de stat se subordonează ministrului sănătăţii publice şi îndeplinesc atribuţiile şi sarcinile stabilite de acesta.
(2) Secretarii de stat coordonează proiectele stabilite de către ministru şi exercită şi alte atribuţii delegate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 9. - Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt înalţi funcţionari publici, sunt subordonaţi ministrului sănătăţii publice şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute prin lege şi alte sarcini stabilite de acesta.
Art. 10. - (1) Pe lângă ministrul sănătăţii publice funcţionează, ca organ consultativ, Colegiul ministerului.
(2) Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3) Preşedintele Colegiului ministerului este ministrul sănătăţii publice.
(4) Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea ministrului sănătăţii publice, pentru dezbaterea problemelor privind activitatea ministerului.
Art. 11. - (1) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul sănătăţii publice poate constitui comisii consultative după cum urmează: comisiile de specialitate, Comisia de strategie terapeutică şi Comisia naţională de transparenţă.
(2) Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare a comisiilor consultative se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 12. - Structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii Publice este prevăzută în anexa nr. 1.
Art. 13. - (1) În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, se pot organiza servicii, birouri, compartimente sau colective temporare, stabilindu-se numărul posturilor de conducere, în condiţiile legii.
(2) Numărul maxim de posturi este de 225, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
(3) În numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (2) sunt incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat.
(4) Ministerul Sănătăţii Publice funcţionează pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare, precum şi a regulamentului intern, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 14. - (1) Unităţile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Structura organizatorică a instituţiilor publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii Publice se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3) Criteriile de constituire a structurilor organizatorice pentru unităţile publice subordonate, precum şi atribuţiile şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale acestora se aprobă de ministrul sănătăţii publice.
(4) Statele de funcţii pentru instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice se aprobă de către ministrul sănătăţii publice.
Art. 15. - Pentru realizarea obiectivelor ministerului sau pentru elaborarea unor proiecte specifice, ministrul sănătăţii publice, prin ordin, poate numi consilieri onorifici pentru anumite domenii şi poate constitui, pe perioade determinate, consilii de experţi sau colective de lucru formate din specialişti.
Art. 16. - (1) Ministerul Sănătăţii Publice are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme cu un consum lunar de carburant stabilit conform normelor legale în vigoare.
(2) Pentru îndeplinirea activităţilor specifice, Ministerul Sănătăţii Publice are în dotare un parc de autoturisme, potrivit anexei nr. 3.
Art. 17. - (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Sănătăţii Publice, în subordinea cărora funcţionează alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare, structura organizatorică a autorităţilor de sănătate publică şi condiţiile specifice ocupării funcţiilor publice de conducere din autorităţile de sănătate publică se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Art. 18. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 19. - Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte cu caracter normativ, emise de ministrul sănătăţii anterior datei intrării în vigoare a noilor reglementări cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, îşi menţin aplicabilitatea până la data aprobării prin ordin al ministrului sănătăţii publice a restructurării actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a organizării şi funcţionării Inspecţiei Sanitare de Stat.
Art. 20. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.249 din 25 martie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 28 iunie 2006.
Nr. 862.
ANEXA Nr. 1
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Ministerului Sănătăţii Publice
Numărul maxim de posturi = 225, exclusiv demnitarii
şi posturile aferente cabinetului ministrului
ANEXA Nr. 2
LISTA
cuprinzând unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice
A. Unităţi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice
I. Unităţi finanţate integral de la bugetul de stat:
II. Unităţi finanţate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate:
III. Unităţi finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat:
IV. Unităţi finanţate integral din venituri proprii:
B. Unităţi aflate sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice
C. Unităţi aflate în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice
ANEXA Nr. 3
PARCUL AUTO
al Ministerului Sănătăţii Publice pentru activităţile specifice
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- Consumul Nr. Activitatea specifică Numărul maxim de crt. de autoturisme carburant pe lună (litri) ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- 1. Programul naţional de sănătate derulat prin Agenţia Naţională 2 300 pentru Programe de Sănătate 2. Prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi 2 300 netransmisibile 3. Activitatea de inspecţie sanitară de stat: 2 300 - farmaceutică - dispozitive medicale - controlul calităţii serviciilor de asistenţă medicală - de sănătate publică 4. Activitatea de coordonare a politicilor şi strategiilor, programelor 1 300 din domeniul sănătăţii populaţiei la nivel naţional, regional şi local ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.