ORDIN nr.7.615 din 13 iulie 2006
al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru implementarea Amendamentului nr. 26 la Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR), întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975
Textul actului publicat în M.Of. nr. 624/19 iul. 2006

Având în vedere prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 34/2005 cu privire la exercitarea atribuţiilor de conducere a Autorităţii Naţionale a Vămilor,
în temeiul prevederilor art. 59 din Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR,
ţinând seama de prevederile art. 113 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 19 aprilie 2006, şi de prevederile art. 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.707/2006, publicat în

vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se implementează Amendamentul nr. 26 la Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR), întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975, la care România a aderat prin Decretul nr.420/1979, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 98 din 10 decembrie 1979, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu prevederile art. 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.707/2006.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Gelu Ştefan Diaconu

Bucureşti, 13 iulie 2006.
Nr. 7.615.


ANEXĂ

AMENDAMENTUL Nr. 26
la Convenţia TIR, 1975

Anexa nr. 1 la Convenţie

Model de carnet TIR: versiunea 1 şi versiunea 2

Se modifică:

- pagina 1 a coperţii, rubrica 3 "(nume, adresă, ţară)", după cum urmează: "(număr de identificare, nume, adresă, ţară)";
- voletul nr. 1 şi voletul nr. 2, rubrica 4 "(nume, adresă şi ţară)", după cum urmează: "(număr de identificare, nume, adresă şi ţară)";
- procesul-verbal de constatare, rubrica 5 "Titularul carnetului", după cum urmează: "Titularul carnetului (număr de identificare, nume, adresă şi ţară)".

Anexa nr. 9 la Convenţie, partea a II-a

Se modifică formularul-tip de autorizare (FTH), al doilea paragraf de sub tabel, prima liniuţă, după cum urmează:

"- Numărul de identificare individual şi unic (ID) atribuit persoanei de către asociaţia garantă (în cooperare cu organizaţia internaţională la care aceasta din urmă este afiliată) conform unui model-tip. Modelul numărului de identificare este stabilit de Comitetul de gestiune."


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.