LEGE nr.293 din 7 iulie 2006
pentru acceptarea amendamentului la Convenţia Espoo (Espoo, 25 februarie 1991), adoptat prin Decizia II/14 a celei de-a doua Reuniuni a părţilor, la Sofia la 27 februarie 2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 645/26 iul. 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se acceptă amendamentul la Convenţia Espoo (Espoo, 25 februarie 1991), ratificată prin Legea nr. 22/2001, adoptat prin Decizia II/14 a celei de-a doua Reuniuni a părţilor, la Sofia la 27 februarie 2001.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 7 iulie 2006.
Nr. 293.


ANEXĂ

DECIZIA II/14
Amendament la Convenţia Espoo

Reuniunea,
dorind să modifice Convenţia Espoo în scopul clarificării faptului că publicul care poate participa la procedurile prevăzute de convenţie include societatea civilă şi, în special, organizaţiile neguvernamentale, reamintind paragraful 13 al Declaraţiei de la Oslo a miniştrilor mediului şi a comisarului Comunităţii Europene pentru mediu, reuniţi la Oslo cu ocazia primei Reuniuni a părţilor la Convenţia Espoo,
dorind să permită statelor situate în afara CEE/ONU de a deveni părţi la convenţie,
adoptă următoarele amendamente la convenţie:

a) La finalul articolului 1 (x), după "persoane fizice sau juridice" se introduce: "şi, în concordanţă cu legislaţia sau practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora."

b) La articolul 17, după paragraful 2 se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:

"3. Orice alt stat, în afara celor menţionate la paragraful 2 al acestui articol, care este membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, poate deveni parte la convenţie după aprobarea Reuniunii părţilor. Reuniunea părţilor nu va lua în considerare sau nu va aproba nici o cerere de a deveni parte a unui astfel de stat, până la intrarea în vigoare a acestui paragraf pentru toate statele şi organizaţiile care erau părţi la convenţie la data de 27 februarie 2001." Paragrafele următoare se renumerotează în mod corespunzător.

c) La finalul articolului 17 se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:

"7. Orice stat sau organizaţie care ratifică, acceptă ori aprobă această convenţie se consideră că ratifică, acceptă sau aprobă în acelaşi timp amendamentul la convenţie prevăzut în Decizia II/14, luată la cea de-a doua Reuniune a părţilor."


Miercuri, 23 septembrie 2026, 22:44

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.