HOTĂRÂRE nr.342 din 31 martie 1990
privind reorganizarea activitatii de impresariat artistic
Textul actului publicat în M.Of. nr. 52/21 apr. 1990

HOTARIREA NR. 342 DIN 31 MARTIE 1990 privind reorganizarea activitatii de impresariat artistic

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

APARUT IN Monitorul Oficial NR. 52 DIN 21 aprilie 1990
Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Agentia romana de impresariat artistic din subordinea Ministerului Culturii isi inceteaza activitatea pe data de 31 martie 1990.

ART. 2
Pe aceasi data activitatea de impresariat artistic, personalul, activul si pasivul rezultat din bilantul incheiat la 31.III.1990, precum si contractele in curs de executie, trec la "Artexim", intreprindere de comert exterior din subordinea Ministerului Culturii.
Obiectul de activitate al I.C.E. "Artexim" se completeaza cu activitatea de impresariat artistic, in tara si in strainatate.
Persoanele din cadrul Agentiei de impresariat artistic beneficiaza de prevederile Decretului-lege nr.57/1990 cu privire la salarizarea personalului din organele, institutiile si organizatiile care si-au incetat activitatea.

ART. 3
Activitatea de inpresariat artistic in tara si in strainatate se organizeaza atit de "Artexim", uniunile si asociatiile de creatie in conformitate cu statutele lor de organizare si functionare, de institutiile artistice profesioniste de spectacole si concerte autorizate de Ministerul Culturii, precum si de agentiile particulare, conform legii.
Drepturile si obligatiile cetatenilor romani care realizeaza venituri in valuta pe baza de contracte ori in mod intimplator sint cele prevazute in anexa la prezenta hotarire.

ART. 4
Se autoriza Ministerul Economiei Nationale si Ministerul Finantelor sa introduca in planul si bugetul Ministerului Culturii pe anul 1990 modificarile care decurg din aplicarea prezentei hotariri.

ART. 5
Pe data aplicarii prezentei hotariri se abroga art. 6 din H.C.M. nr.
1346/1971 privind unele masuri referitoare la organizarea si functionarea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, precum si orice alte dispozitii contrare.
PRIM - MINISTRU PETRE ROMAN ANEXA 1 DREPTURILE SI OBLIGATIILE cetatenilor romani care realizeaza venituri in valuta
1. Cetatenii romani care realizeaza venituri in valuta pe baza de contracte incheiate prin I.C.E. "Artexim", precum si prin institutiile artistice profesioniste de spectacole si concerte autorizate de Ministerul Culturii, sint obligati sa declare la aceasta intreprindere, respectiv la aceste institutii, veniturile incasate in valuta, in termen de 10 zile de la data inapoierii din strainatate sau de la data incasarii lor in tara.

2. Cetatenii romani mentionati la pct. 1 sint obligati sa transfere sau sa depuna, inauntrul termenului prevazut la acelasi punct, o parte din veniturile realizate in valuta, dupa urmatorul calcul:
---------------------------------------------------------------------------Venitul net in valuta Partea ce se transfera sau se depune (in ruble sau in dolari S.U.A) fixa + procentuala ---------------------------------------------------------------------------Pina la 300 2% De la 301- 500 6+ 5% din diferenta ce depaseste 300 De la 501- 700 16+10% din diferenta ce depaseste 500 De la 701-2000 36+15% din diferenta ce depaseste 700 De la 2001-3000 231+20% din diferenta ce depaseste 2000 De la 3001-4000 431+25% din diferenta ce depaseste 3000 Peste 4000 681+30% din diferenta ce depaseste 4000 ---------------------------------------------------------------------------Valuta transferata sau depusa conform acestei anexe se vireaza in contul Ministerului Culturii, uniunilor de creatie, al celorlalte organe centrale autorizate, dupa caz, in vederea completarii fondurilor valutare ale acestora necesare dezvoltarii relatiilor cu strainatatea, cu plata contravalorii in lei.

3. Venitul asupra caruia se calculeaza partea ce se transfera sau se depune, potrivit pct. 2, reprezinta suma ramasa dupa scaderea, pe baza de documente, a cheltuielilor suportate in strainatate de titularii venitului, reprezentind impozite si taxe, costul transportului in trafic international, comisioane de impresariat potrivit contractelor incheiate cu partenerii externi, exclusiv cheltuielile de cazare si cele marunte uzuale, precum si eventuale cheltuieli medicale in caz de urgenta stabilite de Ministerul Sanatatii atunci cind, potrivit contractului, acestea nu sint in sarcina partenerului extern.
De asemenea, se scad unele cheltuieli strict necesare desfasurarii activitatii, in cuantum de pina la 5% din venitul realizat.
Partea ce urmeaza a fi transferata sau depusa se calculeaza pe fiecare actiune sau contract. Daca suma prevazuta pe fiecare actiune sau contract este cuvenita pe o perioada mai mare de 30 de zile, calculul se face pe baza venitului mediu lunar realizat.

4. Cetatenii romani care realizeaza venituri in valuta in conditiile prevazute la pct. 1 sint obligati sa plateasca I.C.E. "Artexim" un comision in valuta de 5-15% pentru serviciile prestate. Nivelul comisionului, pe categorii, se stabileste de "Artexim" si se calculeaza asupra venitului net, potrivit contractelor.

5. I.C.E. "Artexim" poate sa acorde, din fondurile create din incasari de comisioane, sume in valuta cu titlul de imprumut pentru acoperirea integrala sau partiala a cheltuielilor necesitate de deplasarea in strainatate a celor de la care se incaseaza astfel de comisioane. Imprumutul se acorda in limitele si conditiile stabilite de "Artexim" si se retine din orice drepturi in valuta ale celor care il datoreaza.

6. Nedeclararea, nedepunerea sau netransferarea la termenul mentionat la pct. 1 a sumelor in valuta se penalizeaza cu 0,05% pentru fiecare zi de intirziere.
Actul de constatare si aplicare a penalizarii prevazute la alineatul precedent constituie titlu executoriu. Ministerul Finantelor poate aproba, in cazuri justificate, reduceri sau scutiri de penalizari.

7. I.C.E. "Artexim" va incheia cu cetatenii romani prevazuti la pct. 1 angajamente scrise din care sa rezulte drepturile si obligatiile ce le revin potrivit prezentei anexe. Aceste angajamente constituie titlu executoriu.

8. In contractele incheiate cu I.C.E. "Artexim" se poate prevedea si plata prin aceasta intreprindere a cotei de asigurari sociale, potrivit legii, cu care artistul impresariat cotizeaza la sistemul de asigurari sociale din care face parte: la stat, la o uniune de creatie sau alta organizatie profesionala.

9. Prevederile din aceasta anexa se aplica si cetatenilor romani care realizeaza venituri intimplatoare in valuta sub forma de onorarii, drepturi de autor, premii sau alte drepturi similare, din activitatea lor artistica, publicistica, stiintifica, culturala, economica, tehnica, medicala, juridica, sportiva sau de alta natura.

10. Pentru veniturile realizate in valuta din activitatile artistice in alte conditii decit cele prevazute la pct. 1, sumele ce se depun sau se transfera se calculeaza potrivit cotelor prevazute la pct. 2, majorate cu 50%.
Veniturile realizate in valuta prevazute la pct. 9, precum si in alte conditii, se declara, in cadrul termenului prevazut la pct. 1, la Banca Romana de Comert Exterior sau la Banca Nationala a Romaniei, dupa caz.

11. Prevederile din aceasta anexa se aplica incepind cu data de intii a lunii urmatoare publicarii, inclusiv pentru contractele in curs de executare, precum si pentru sumele in valuta aflate in conturile deschise la banci si nedecontate beneficiarilor.


Joi, 24 septembrie 2026, 01:54

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.