DECIZIE nr.279 din 1 iulie 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 50/4 feb. 1998

Nicolae Popa - preşedinte
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, invocată de Anghene Tudoriţa în Dosarul nr. 63/1996 al Judecătoriei Constanţa.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 iunie 1997, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 19 iunie 1997 şi apoi pentru data de 27 iunie 1997. La acea dată, datorită imposibilităţii întrunirii completului, pronunţarea a fost amânată pentru data de 1 iulie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Constanţa, prin Încheierea din 26 iulie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 63/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de inculpata Anghene Tudoriţa. În susţinerea excepţiei se arată că art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este neconstituţional „dacă acesta se interpretează în sensul că numai măsura arestării preventive dispusă de instanţă în cursul judecăţii trebuie prelungită după expirarea duratei de 30 de zile, conform art. 23 din Constituţie, şi nu şi măsura arestării preventive dispusă de procuror în faza de urmărire penală, când dosarul se află în faza de judecată şi durata de 30 de zile dispusă prin mandatul de arestare a expirat”.
Exprimându-şi opinia, Judecătoria Constanţa apreciază că prevederile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală trebuie interpretate „în sensul că măsura arestării preventive în acea fază a procesului penal care este judecata, indiferent dacă inculpatul a fost arestat de procuror în faza de urmărire penală sau de către instanţă în faza de judecată, durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanţa dispune revocarea ei”. Se arată, de asemenea, că această interpretare a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală stă la baza practicii tuturor instanţelor judecătoreşti, care, o dată sesizate prin rechizitoriul Parchetului cu cauze în care există inculpaţi arestaţi, nu mai prelungesc măsura arestării preventive conform art. 155 şi următoarele din Codul de procedură penală şi art. 23 din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Guvern se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, în speţă fiind vorba de o greşită aplicare a legii de către instanţa de fond. Se arată că, întrucât între data sesizării instanţei prin rechizitoriu şi data expirării mandatului de arestare de 30 de zile emis de procuror rămân câteva zile, această măsură preventivă încetează de drept în baza art. 140 alin. 1 şi art. 185 alin. 2 din Codul de procedură penală, până când instanţa, la prima înfăţişare, verifică din oficiu legalitatea luării şi menţinerii măsurii arestării.
Se specifică faptul că menţinerea măsurii arestării peste durata de 30 de zile, fără ca aceasta să fie prelungită, este ilegală.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală prevede: „Arestarea inculpatului în cursul judecăţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanţa dispune revocarea ei”.
În motivarea excepţiei s-a arătat că prevederile art. 149 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 23 din Constituţie.
În textul invocat se stipulează că durata arestării inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii. În alineatul final al aceluiaşi articol se prevede că arestarea inculpatului în cursul judecăţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanţa dispune revocarea ei.
Curtea reţine că textul de mai sus contrazice dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia arestarea se face în temeiul unui mandat special emis de magistrat pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului - adaugă textul constituţional - arestatul se poate plânge judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa de judecată. Menţinerea măsurii arestării peste durata de 30 de zile, fără ca aceasta să fi fost prelungită, este ilegală.
Textul constituţional nu face nici o distincţie între împrejurarea că arestarea este dispusă în faza de urmărire penală sau cea de judecată. Prelungirea arestării trebuie aprobată de instanţa judecătorească chiar în ipoteza în care a fost dispusă în faza judecăţii, sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie fiind acela al ocrotirii libertăţii individuale, indiferent dacă arestarea are loc în faza de urmărire penală sau în cea de cercetare judecătorească. În caz contrar, ar rezulta că această ocrotire are caracter parţial, limitându-se doar la perioada în care se desfăşoară activitatea de urmărire penală.
De altfel, prin Decizia nr.60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin respingerea recursului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.57 din 28 martie 1995, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 149 alineatul final din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanţă în cursul judecăţii, poate depăşi 30 de zile, fără a mai fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie.
Rezultă, aşadar, fără echivoc, că şi instanţa de judecată este obligată să respecte termenul de 30 de zile pentru reînnoirea mandatului de arestare.
Potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceasta, se reţine că excepţia de neconstituţionalitate este fondată, urmând a fi admisă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Anghene Tudoriţa în Dosarul nr. 63/1996 al Judecătoriei Constanţa.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 1 iulie 1997.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.