HOTĂRÂRE nr.634 din 16 septembrie 1991
pentru aprobarea Normelor metodologice privind vanzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat
Textul actului publicat în M.Of. nr. 193/26 sep. 1991

HOTARIREA Nr. 634 din 16 septembrie 1991 pentru aprobarea Normelor metodologice privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr. 193 din 26 septembrie 1991
Guvernul Romaniei hotaraste:
ARTICOL UNIC Se aproba Normele metodologice privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat, anexa la prezenta hotarire.
PRIM - MINISTRU PETRE ROMAN NORME METODOLOGICE privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat

CAP. 1

Dispozitii generale

ART. 1
Vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat prevazute la art. 2 din Legea nr. 58/1991 a privatizarii societatilor comerciale, catre persoane fizice sau juridice, romane ori straine, se face in conditiile legii si cu respectarea dispozitiilor prezentelor norme, elaborate in baza prevederilor art. 55 din Legea nr. 58/1991.

ART. 2
In scopul Legii nr. 58/1991, prin "active" se inteleg unitati din structura unei societati comerciale cu capital de stat (denumita in continuare "societate comerciala detinatoare"), ca magazine, restaurante, hoteluri, cabane, depozite, ateliere, sectii, fabrici si alte asemenea care pot fi organizate si pot functiona in mod independent si care isi desfasoara activitatea in industrie, agricultura, comert, turism, prestari de servicii si in alte ramuri.

ART. 3
Vinzarea activelor se face potrivit legii, pe baza de licitatie, sub indrumarea Agentiei Nationale pentru Privatizare (denumita in continuare A.N.P.).
Pina la constituirea Fondului Proprietatii de Stat si Fondurilor Proprietatii Private, se pot vinde active a caror valoare totala reprezinta pina la 75% din valoarea inregistrata a activelor unei societati comerciale, cu conditia ca activele ramase nevindute sa asigure functionalitatea societatii comerciale, potrivit obiectului sau de activitate.

ART. 4
Persoanele fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au nationalitatea romana si sediul in Romania, nu pot dobindi active in conditiile legii, cind acestea ar consta in terenuri.
Societatea comerciala detinatoare, in cazul in care este si proprietara a terenului pe care este amplasat activul ce se vinde unei persoane fizice sau juridice straine, va transmite acesteia numai dreptul de folosinta asupra terenului respectiv.
O persoana fizica sau o persoana juridica poate cumpara, in aceeasi localitate, respectiv sector al municipiului Bucuresti, maximum trei active de acelasi profil.

CAP. 2

Alegerea activelor pentru vinzare

ART. 5
Lista de active care vor fi scoase la vinzare, in primele 12 luni de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1991, se publica de catre A.N.P. in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Propunerile ulterioare de vinzare a altor active in cadrul perioadei de 12 luni, necuprinse in lista initiala, vor urma procedura de publicitate prevazuta la alin. 1.

ART. 6
Initiativa de inscriere pe lista a unor active o poate avea societatea comerciala detinatoare, prin consiliul de administratie, si orice persoana fizica sau juridica, romana ori straina, interesata.
Propunerile de inscriere pe lista a activelor se depun la societatea comerciala detinatoare, care are obligatia sa le inregistreze.

ART. 7
Consiliul imputernicitilor statului sau adunarea generala a actionarilor, dupa caz, sint obligate sa analizeze propunerile primite privind inscrierea pe lista a activelor si sa decida in termen de 15 zile de la data inregistrarii propunerii.
Cind propunerea este respinsa, consiliul imputernicitilor statului sau adunarea generala a actionarilor, dupa caz, sint obligate sa raspunda in scris initiatorului, aratind motivele care au stat la baza acestui refuz.

ART. 8
Propunerile de inscriere pe lista a activelor se fundamenteaza de catre consiliul de administratie al societatii comerciale detinatoare pe baza criteriilor orientative minime din anexa nr. 1 la prezentele norme si a criteriilor specifice elaborate, dupa caz, de ministerele de resort, prefecturi sau Primaria municipiului Bucuresti.

ART. 9
Propunerile de inscriere pe lista a activelor, aprobate de consiliul imputernicitilor statului sau de adunarea generala a actionarilor, dupa caz, se inainteaza la ministerele de resort, prefecturi sau Primaria municipiului Bucuresti in vederea analizarii si transmiterii de catre acestea la A.N.P., in forma prevazuta in anexa nr. 2 la prezentele norme, pina la data de 21 octombrie 1991.

A.N.P. analizeaza propunerile primite si selecteaza activele pentru a fi inscrise pe lista pe care o publica.

ART. 10
Dupa expirarea perioadei de 12 luni de la intrarea in vigoare a Legii nr.58/ 1991, activele ramase nevindute din lista initiala, precum si alte active vor putea fi vindute de societatile comerciale detinatoare in conformitate cu Legea nr. 58/1991 si cu prezentele norme.
Societatile comerciale detinatoare sint obligate sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, activele ce urmeaza a fi vindute.
Aprobarile pentru aceste vinzari vor fi date de consiliile imputernicitilor statului sau de adunarile generale ale actionarilor, dupa caz.

CAP. 3

Evaluarea activelor

ART. 11
Societatea comerciala detinatoare de active, care urmeaza sa fie vindute, intocmeste raportul de evaluare a activului cu cel mult 60 zile inainte de data tinerii licitatiei.

ART. 12
Raportul de evaluare a activului va contine o examinare completa a situatiei economice si financiare a activului si va stabili pretul initial de vinzare al acestuia.
Raportul de evaluare a activului se va intocmi conform anexei nr. 3 la prezentele norme. Ministerele de resort pot preciza, dupa caz, tehnici de evaluare specifice pentru unele active din sectorul respectiv.

ART. 13
Raportul de evaluare a activului, aprobat de consiliul imputernicitilor statului sau de adunarea generala a actionarilor, dupa caz, se inainteaza la filiala judeteana a A.N.P. in termen de 5 zile de la aprobare, numai in situatia cind pretul de pornire al licitatiei este sub valoarea contabila actualizata in functie de influenta preturilor si a uzurii.
Filiala judeteana a A.N.P., in colaborare cu Directia judeteana a finantelor publice, verifica raportul de evaluare a activului si solicita, daca este cazul, modificarea, completarea sau refacerea acestuia cu consultarea unei institutii specializate, in termen de 15 zile.

ART. 14

A.N.P. poate controla, inainte de publicarea anuntului de vinzare a activului, realitatea datelor din raportul de evaluare a activului si poate solicita refacerea acestuia, cind se constata abateri de la prezentele norme. In aceste cazuri, societatea comerciala detinatoare este obligata sa refaca raportul de evaluare a activului.

CAP. 4

Obligatii ale societatilor comerciale detinatoare

ART. 15
Societatile comerciale detinatoare publica anuntul de vinzare intr-un ziar de mare tiraj, precum si intr-un ziar local, cu cel putin 30 zile inainte de data stabilita pentru licitatie. In acelasi termen, societatea comerciala detinatoare afiseaza anuntul de vinzare la sediul acesteia si la locul activului respectiv.
Proiectul de contract de vinzare-cumparare se intocmeste de catre societatea comerciala detinatoare si constituie oferta ferma de vinzare, care se afiseaza, cu 5 zile inainte de tinerea licitatiei, in aceleasi locuri cu anuntul de vinzare.

ART. 16
Anuntul de vinzare va cuprinde informatiile de la pct. 2 din regulamentul de licitatie, prevazut in anexa nr. 4.

ART. 17
Daca activul este format din bunuri imobile, societatea comerciala detinatoare va trimite o copie a contractului de vinzare-cumparare la Notariatul de stat in raza caruia sint situate bunurile imobile pentru a fi transcrise in registrul de publicitate imobiliara, in termen de 5 zile de la incheierea contractului.

ART. 18
Daca societatea comerciala detinatoare este proprietara terenului pe care se afla activul, pretul terenului va fi inclus in pretul general de vinzare, in cazul transmiterii dreptului de proprietate.
In situatia transmiterii numai a dreptului de folosinta, in pretul general de vinzare va fi inclus si pretul de folosinta al terenului.
Daca activul care formeaza obiectul vinzarii este situat pe un teren care nu este proprietatea societatii comerciale detinatoare, cumparatorul se substituie societatii comerciale detinatoare, in contractul de inchiriere a terenului, in conditiile legii.

ART. 19
Societatea comerciala detinatoare are obligatia de a afisa, la sediul sau, precum si la locul activului scos la vinzare, zilele si orele la care acesta poate fi vizitat de catre cei interesati sa participe la licitatie.
Societatea comerciala detinatoare este obligata sa puna la dispozitia celor care solicita, cu cel putin 30 de zile inainte de tinerea licitatiei, dosarul de prezentare a activului care va cuprinde datele din anuntul de vinzare, principalele informatii tehnico-financiare, lista mijloacelor fixe, gradul de uzura si alte informatii considerate necesare.

CAP. 5

Obligatii ale cumparatorului

ART. 20
In situatia in care societatea comerciala detinatoare are in derulare contracte pentru livrarea unor produse ce se executa - total sau partial - prin utilizarea activului vindut, cumparatorul activului are obligatia preluarii acestora. In vederea transferului relatiilor contractuale este necesar acordul beneficiarului contractual.

ART. 21
Daca la data vinzarii, activul este inchiriat sau predat in locatie de gestiune in baza unui contract legal incheiat, iar cumparatorul nu este locatarul, atunci cumparatorul activului este obligat sa preia acest contract.

ART. 22
In cazul in care activul era utilizat de societatea comerciala detinatoare pentru producerea sau vinzarea alimentelor de baza - piine, lapte si produse lactate, carne si preparate din carne, zahar, ulei - cumparatorul este obligat sa continue aceasta activitate pentru o perioada de 1 an, in afara cazurilor cind perioada respectiva este scurtata cu acordul, dupa caz, al ministerului de resort sau al Directiei de programe si urbanism comercial a prefecturii sau a Primariei municipiului Bucuresti.
ART. 23 Cumparatorul asigura, pentru o perioada de 3 luni, diferenta dintre ultimul salariu avut si ajutorul de somaj acordat salariatilor deveniti disponibili, ca urmare a cumpararii activului sau disponibilizati ulterior, din motive de restringere de personal, intr-un interval de 6 luni de la data contractului de vinzare-cumparare.

ART. 24
Pentru activele care se afla in situatiile prevazute la art. 20 - 23, obligatiile cumparatorului vor fi cuprinse in dosarul de prezentare a acestora la vinzare. Aceste obligatii vor fi incluse si in capitolul de clauze speciale al contractului de vinzare-cumparare.

CAP. 6

Vinzarea activelor

ART. 25
Societatea comerciala detinatoare organizeaza vinzarea activelor prin licitatie publica sau licitatie in plic, cu adjudecarea la pretul cel mai mare, potrivit prevederilor art. 54 din Legea nr. 58/1991.
Daca la licitatie participa si persoane fizice sau persoane juridice straine, in caz de egalitate, vinzarea se efectueaza in favoarea cetatenilor romani sau a persoanelor juridice romane.
Licitatia se desfasoara potrivit regulamentului de licitatie prevazut in anexa nr. 4.

ART. 26
Contractul de vinzare-cumparare se incheie, in termen de 15 zile de la data adjudecarii, de catre societatea comerciala detinatoare, cu cistigatorul licitatiei.
Continutul cadru al contractului de vinzare-cumparare a activului este prevazut in anexa nr. 5.

ART. 27
Stocurile de materii prime, materiale, productie neterminata, produse finite si alte mijloace circulante aferente activului ce se vinde, actualizate cu influenta modificarilor de preturi existente la data negocierii, pot fi preluate, la cererea vinzatorului, de cumparator, pe baza unor negocieri de vinzare separate, fara a fi incluse in pretul de pornire al licitatiei.

CAP. 7

Facilitati ce pot fi acordate unor categorii de cumparatori de active

ART. 28
La incheierea licitatiei, in situatia in care doua sau mai multe categorii de persoane participante la licitatie, se afla la egalitate din punct de vedere al pretului oferit si fac parte din categoria celor care beneficiaza de un drept de preferinta prevazut la art. 59 alin. 2 din Legea nr. 58/1991, adjudecarea activului licitat se va face de catre comisia de licitatie, tinind cont de urmatoarea odine de preferinta:
a) locatar al activului, cetatean roman;
b) salariat al societatii comerciale detinatoare;
c) pensionar care a avut ultimul loc de munca la respectiva societate comerciala.

ART. 29
Societatile comerciale care doresc sa asigure facilitatile prevazute la art.
60 din Legea nr. 58/1991, privind acordarea de credite, plata la termen sau plata in rate, solicita, motivat, aprobarea A.N.P., numai in conditiile in care aceste facilitati nu se incadreaza in urmatoarele limite: avans minim de 10%;
dobinda cel putin egala cu cea practicata de unitatile C.E.C. pentru depunerile la vedere; durata esalonarii la plata - maximum 5 ani. Aprobarea se solicita si in cazul in care societatile comerciale doresc sa acorde si alte facilitati.
In cazul acordarii de credite, marimea acestora se negociaza de societatile comerciale in functie de posibilitatile lor financiare.

ART. 30
Facilitatile negociate intre societatile comerciale si salariatii acestora sau pensionari se vor finaliza prin eliberarea de inscrisuri de confirmare a acordarii lor. Aceste inscrisuri devin obligatorii pentru societatea comerciala care le emite.

ART. 31
Facilitatile acordate salariatilor sau pensionarilor se inscriu in contractul de vinzare-cumparare.

CAP. 8

Sanctiuni

ART. 32
Constituie contraventie la normele privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat urmatoarele fapte, daca nu constituie infractiune:
a) acordarea de facilitati, in alte conditii decit acelea prevazute la art.29;
b) anuntarea si organizarea licitatiei cu nerespectarea prevederilor art. 13;
c) nepublicarea de catre societatile comerciale detinatoare in Monitorul Oficial al Romaniei a listei cu activele propuse la vinzare, conform art. 10 alin.
2, precum si nerespectarea termenului minim de 30 de zile, intre data publicarii anunturilor de vinzare si data tinerii licitatiei, prevazut la art. 15;
d) nerespectarea de catre societatile comerciale detinatoare, din motive imputabile acestora, a termenului de 15 zile prevazut pentru incheierea contractului de vinzare-cumparare;
e) neraportarea informatiilor la termenul prevazut de art. 39.

ART. 33
Contraventiile prevazute la art. 32 din prezentele norme se sanctioneaza, dupa cum urmeaza:
- cele de la lit. a), cu amenda de la 50 mii lei la 100 mii lei;
- cele de la lit. b),c) si d), cu amenda de la 100 mii lei la 200 mii lei;
- cele de la lit. e), cu amenda de la 5 mii lei la 10 mii lei.

ART. 34
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre personalul imputernicit al A.N.P. si al organelor de control financiar.

ART. 35
Contraventiilor prevazute de prezentele norme li se aplica dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.

ART. 36
Incalcarea prevederilor de la art. 10 alin. 2, art. 13 alin. 2 si art. 15 are drept consecinta anularea licitatiei, la cererea persoanelor interesate.

ART. 37
Nesemnarea contractului de vinzare-cumparare a activului de catre cistigatorul licitatiei in termen de 15 zile de la data adjudecarii licitatiei conduce la pierderea garantiei de participare a acestuia si la plata daunelor cauzate societatii detinatoare.

CAP. 9

Dispozitii finale si tranzitorii

ART. 38
Sumele rezultate din vinzarea activelor ramin la dispozitia societatii comerciale detinatoare, intr-un cont distinct, urmind a fi folosite conform prevederilor art. 62 din Legea nr. 58/1991.
Sumele rezultate din vinzarea stocurilor de materii prime, materiale, productie neterminata, produse finite si alte mijloace circulante aferente activului se introduc in contul curent al societatii comerciale detinatoare.

ART. 39
Societatile comerciale detinatoare sint obligate sa raporteze la filiala judeteana a A.N.P. datele privind activul vindut, prevazute in anexa nr. 6, in termen de 10 zile de la incheierea contractului de vinzare-cumparare.

ART. 40
Anexele nr. 1 - 6 fac parte integranta din prezentele norme.
ANEXA 1 CRITERII ORIENTATIVE MINIME pentru inscrierea activelor in lista A.N.P.

1. Active aflate in conservare.

2. Active care au fost deja inchiriate si/sau date in locatie de gestiune, conform prevederilor legale.

3. Active care prin vinzarea lor nu afecteaza nivelul general de rentabilitate a societatii comerciale detinatoare.

4. Active care prin retehnologizari, modernizari, au ca efect cresterea randamentului, scaderea consumului de energie si reducerea noxelor.

5. Alte active pentru care oportunitatea vinzarii lor rezulta din studiile de restructurare.
ANEXA 2 MINISTERUL (Prefectura, Primaria municipiului Bucuresti)......................................
Departamentul...................................
LISTA ACTIVELOR din cadrul societatilor comerciale cu capital de stat propuse pentru vinzare pina la data de 14 august 1992 (art. 56 din Legea nr. 58/1991) - Denumirea societatii comerciale detinatoare..............................
- Sediul societatii comerciale detinatoare *)..............................
- Numarul de inregistrare in registrul comertului...........................
------------------------------------------------------------------------------Ponderea Numarul activului Criterii avute Denumirea Sediul Obiec- Volumul de sa- in valoare in vedere la activului acti- tul de anual de lariati totala de efectuarea vului activi- activi- ai acti- inregistrare propunerii tate a tate a vului a activelor pentru activului activu- - % - vinzare lui**) ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------NOTA ------*) Pentru sediul societatii comerciale detinatoare se vor trece: adresa, numarul de telefon, telex, telefax.
**) In functie de specificul activului se inscriu date caracteristice pentru dimensiunea activitatii acestuia (datele valorice se exprima in mii lei).
ANEXA 3 RAPORT DE EVALUARE A ACTIVULUI
1. Valoarea contabila a activului, determinata pe baza reevaluarii, conform

H.G. nr. 945/1990, luata in calcul la stabilirea patrimoniului net al societatii comerciale detinatoare.

2. Valoarea contabila, actualizata cu influentele modificarilor de preturi intre reevaluarea efectuata potrivit H.G. nr. 945/1990 si data scoaterii la vinzare.

3. Principalii indicatori economico-financiari ai activului.

4. Forta de munca utilizata in cadrul activului si calificarea acesteia.

5. Implicatii asupra societatii comerciale detinatoare in cazul vinzarii activului propus.

6. Sursele de aprovizionare cu materii prime, materiale si posibilitatile de desfacere a produselor finite.

7. Contracte comerciale pe rol ale societatii comerciale detinatoare vizind activul in cauza.

8. Datorii ale societatii comerciale detinatoare vizind activul in cauza.

9. Sarcini de care este grevat activul in cauza.

10. Dotarea tehnica si nivelul tehnologic al activului; uzura fizica si morala.

11. Valoarea investitiilor facute de locatar (daca este cazul).

12. Pretul minim propus pentru inceperea licitatiei si tipul de licitatie care se doreste a fi utilizat.

13. Justificarea pretului initial de incepere a licitatiei si metoda de evaluare folosita (la stabilirea pretului, vor fi avute in vedere si elemente caracteristice ale fondului de comert cum sint: marca, vadul comercial, clientela, licente, patente etc.).
ANEXA 4 REGULAMENT de organizare si desfasurare a licitatiilor pentru vinzarea de active apartinind societatilor comerciale prevazute la art. 2 din Legea nr. 58/1991
1. Vinzarile de active se pot efectua prin urmatoarele tipuri de licitatie publica:
a) deschisa, cu strigare;
b) deschisa, cu oferte inchise in plicuri sigilate.
Participarea publicului la desfasurarea licitatiei este libera. Taxa de intrare este de 50 lei.
Sint exceptati de la plata taxei de intrare reprezentantii mijloacelor de informare in masa.

2. Anuntul de vinzare pentru tinerea licitatiei va contine urmataorele informatii:
a) denumirea si adresa societatii comerciale detinatoare;
b) denumirea activului scos la vinzare, obiectul principal de activitate si adresa unde poate fi vizitat;
c) locul unde pot fi consultate datele economico-financiare sau se poate procura dosarul de prezentare a activului propus spre vinzare;
d) tipul de licitatie utilizat;
e) numarul de telefon al persoanei desemnate sa dea relatii despre activul respectiv si conditiile de participare la licitatie;
f) taxa de participare, garantia de 10% din pretul de pornire al licitatiei activului si contul in care se achita;
g) adresa, ziua si ora de tinere a licitatiei;
h) pretul de pornire al licitatiei;
i) specificarea terenurilor ocupate de activ, care nu fac obiectul licitatiei, nefiind proprietatea societatii comerciale detinatoare, cu precizarea situatiei juridice a terenului.

3. Licitatiile se vor tine in fata unei comisii aprobate de consiliul imputernicitilor statului sau de adunarea generala a actionarilor, dupa caz, ale societatilor comerciale detinatoare, o data cu aprobarea raportului de evaluare a activului.
Comisia va fi formata din cel putin trei persoane: presedintele si secretarul comisiei din partea societatii comerciale licitatoare; un reprezentant de la una din urmatoarele institutii judetene: filiala Agentiei Nationale pentru Privatizare, Directia finantelor publice sau Directia controlului financiar de stat.
In comisia de licitatie, poate fi numit ca membru si un reprezentant, dupa caz, al ministerului de resort, prefecturii sau Primariei municipiului Bucuresti.
Persoanele din comisia de licitatie, cit si membrii lor de familie nu vor avea dreptul sa participe la licitatie in calitate de ofertanti.
Societatea comerciala detinatoare poate angaja pentru organizarea si conducerea licitatiei o firma, legal autorizata, specializata in licitatii.
Persoanele din cadrul firmei autorizate, care conduc licitatia, trebuie sa fie atestate metodologic de catre A.N.P., contra unei taxe stabilite de aceasta, din care se vor suporta cheltuielile ocazionate de atestarea si informarea periodica a persoanelor atestate.

4. La licitatiile de vinzare a activelor, pot participa persoane fizice sau persoane juridice, romane sau straine, cu exceptia institutiilor publice, regiilor autonome sau societatilor comerciale cu unic actionar statul roman, care au depus, la sediul organizatorului licitatiei, cu cel putin trei zile inainte de tinerea licitatiei, urmatoarele documente:
a) dovada achitarii taxei de participare si a garantiei de 10% din pretul de pornire al licitatiei;
b) copia certificata de pe inmatricularea de la Oficiul registrului comertului pentru persoanele juridice romane si bonitatea acestora pe baza de recomandari bancare, precum si dovada achitarii obligatiilor fiscale;
c) pentru participantii straini, dovada existentei legale, in cadrul persoanelor juridice, cit si bonitatea acestora pe baza de recomandari bancare, acordate de banci de prim rang sau de alte banci comerciale agreate de o banca comerciala romana.

5. Comisia va analiza documentele prezentate si va intocmi lista cu ofertantii acceptati, excluzind de la participare pe cei care nu au depus in totalitate si in termen documentele de participare la licitatie, prevazute la pct. 4.

6. Consiliul imputernicitilor statului sau adunarea generala a actionarilor, dupa caz, ale societatilor comerciale detinatoare, stabileste marimea indemnizatiei pentru membrii comisiei de licitatie, precum si cuantumul taxei de participare la licitatie.
Taxa de participare se va determina astfel incit sa acopere cheltuielile ocazionate de organizarea si desfasurarea licitatiei. Aceeasi destinatie o are si taxa de intrare.

7. Licitatia publica se tine la cel putin 30 de zile de la publicarea in presa si are loc in ziua si la ora indicate in anuntul de vinzare, daca sint cel putin doi ofertanti. In caz contrar, se asteapta o ora pentru a avea cel putin doi concurenti. Daca nici dupa acest termen nu se indeplineste conditia respectiva, licitatia nu va mai avea loc, incheindu-se un proces-verbal de constatare.
Reluarea licitatiei activului respectiv se va face dupa publicarea intr-un ziar de mare tiraj si intr-un ziar local, a tinerii unei noi licitatii, la cel putin 15 zile de la aparitia anuntului.
In cazul cind nici de aceasta data nu se prezinta cel putin doi concurenti, licitatia se va reface dupa un termen de 5 zile.
Daca si de aceasta data se prezinta un singur ofertant, acesta este examinat si, daca indeplineste conditiile de participare la licitatie si accepta pretul si obligatiile prevazute in dosarul de prezentare a activului, va fi declarat cistigator.

8. Licitatia este condusa efectiv de presedintele comisiei de licitatie, denumit in continuare licitator, iar participantii admisi la licitatie licitanti.

9. In ziua si la ora stabilite pentru inceperea licitatiei, licitatorul anunta deschiderea sedintei, obiectul acesteia, face prezenta licitantilor inscrisi si constata daca sint indeplinite conditiile legale pentru desfasurarea acesteia, inclusiv cele de publicitate.
Daca toate conditiile legale sint indeplinite, licitatorul anunta modul de desfasurare a licitatiei, pretul initial de la care pleaca strigarea cu precizarea salturilor de supralicitare permisa, respectiv salt minim de 5% si salt maxim permis de 20% din pretul initial.

10. Dupa inceperea sedintei, se primesc de la licitanti, prin strigari, ofertele de pret care trebuie sa respecte conditiile de salt precizate la deschiderea licitatiei. Licitatorul este obligat sa anunte tare si clar suma oferita de licitant.
Daca la a treia repetare a ultimei oferte, nu se striga o suma mai mare, licitatorul anunta adjudecarea activului licitantului care a oferit ultima suma.
In caz de oferte egale, activul revine licitantului care se bucura de prevederile art. 25 alin. 2 si art. 28 din Normele metodologice privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat.
Daca egalitatea se mentine in continuare, se va proceda potrivit prevederilor de la pct. 17 alin. 2 - 4.

11. In cazul cind, dupa deschiderea sedintei de licitatie, nici un licitant nu ofera o suma egala sau superioara pretului initial anuntat, licitatorul are posibilitatea de a cobori succesiv, in trepte de 5% din pretul initial, dar nu mai mult de 30%.
Daca nici dupa aceasta nu se primesc oferte, licitatorul anunta inchiderea sedintei de licitatie si retragerea activului de la vinzare.

12. Activele care sint in situatia de la pct. 11 pot fi ulterior scoase la vinzare numai dupa reevaluarea acestora de catre o comisie de experti.

13. Dupa anuntarea adjudecatorului de catre licitator, se declara inchisa sedinta de licitatie. Se intocmeste procesul-verbal al sedintei de licitatie care se semneaza de comisia de licitatie si de adjudecator.
Procesul-verbal, impreuna cu documentele privind organizarea si desfasurarea licitatiei, se arhiveaza, cu caracter permanent, la sediul societatii comerciale vinzatoare.
Presedintele comisiei de licitatie vizeaza declaratiile de consemnare pentru returnarea garantiei de participare pentru ceilalti licitanti, retinindu-se doar garantia adjudecatorului, care face parte din pretul adjudecat.

14. Cistigatorul licitatiei este obligat sa semneze contractul de vinzare cumparare in termen de 15 zile de la data sedintei de licitatie in conditiile prevazute de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 58/1991 si a celor din dosarul de prezentare a activului.
In caz contrar, cu exceptia unor situatii de forta majora temeinic dovedite, cistigatorului licitatiei i se aplica prevederile art. 37 din Normele metodologice pentru vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat.

15. In cazul licitatiilor cu oferte in plicuri inchise si sigilate, inscrierea la licitatie are loc in aceleasi conditii ca si pentru licitatiile prin strigari, dar depunerea plicurilor cu ofertele se va face in fata comisiei de licitatie, in ziua si la ora stabilite pentru inceperea acesteia.
Pe plic, se va mentiona clar, denumirea persoanei juridice, numele, prenumele si calitatea imputernicitului legal (sau numele si prenumele persoanei fizice) si denumirea completa a activului pentru care liciteaza.
In oferta, se va inscrie clar denumirea activului pentru care liciteaza si pretul oferit, numele, prenumele si calitatea imputernicitului legal al persoanei juridice (sau numele si prenumele) si semnatura olografa.
Orice plic nesigilat, fara inscrierea datelor obligatorii, sau oferte nesemnate si/sau cuprinzind alte date, fara legatura cu oferta, duc la excluderea de la licitatie a licitantului in cauza.

16. Dupa deschiderea plicurilor de catre comisie, ofertele sint contrasemnate de toti membrii comisiei de licitatie si de fiecare licitant in parte.

17. Licitatia este adjudecata licitantului care a oferit suma cea mai mare.
In caz de egalitate, cistigatorul licitatiei este declarat cel care indeplineste conditiile prevazute la art. 25 si art. 28 din Normele metodologice privind vinzarea de active ale societatilor comerciale cu capital de stat. Daca si in acest caz exista egalitate, se va proceda pe loc la o noua licitatie inchisa intre cei aflati la egalitate, pornindu-se de la suma cea mai mare obtinuta pina in acel moment.
Daca egalitatea se mentine sau cei aflati la egalitate nu vor sa-si mai modifice ofertele se procedeaza la negociere directa intre societatea comerciala detinatoare si licitantii aflati la egalitate.
Negocierea va avea ca obiect alte clauze sau conditii avantajoase oferite in plus peste pretul de adjudecare.
In cazul cind negocierile esueaza, din vina partilor, desemnarea cistigatorului licitatiei se va face prin tragere la sorti.

18. Prevederile pct. 13 - 14 din prezentul regulament se aplica si licitatiilor cu oferte in plicuri inchise si sigilate.

19. Participantii la licitatie pot formula contestatii cu privire la respectarea dispozitiilor legale referitoare la organizarea si desfasurarea licitatiei.
Contestatiile se depun la sediul societatii comerciale detinatoare in termen de 24 de ore de la incheierea sedintei de licitatie.
Consiliul de administratie al societatii comerciale detinatoare este obligat sa solutioneze contestatia in termen de 5 zile de la depunerea acesteia.
ANEXA 5 Continut cadru CONTRACT DE VINZARE-CUMPARARE Intre subsemnatii:
Societatea comerciala......................forma juridica....................
actul de infiintare.......inmatriculata in registrul comertului sub nr.........
cu sediul in.................reprezentata prin...................., in calitate de vinzator si, Societatea comerciala.......................forma juridica...................
inmatriculata in registrul comertului sub nr.........cu sediul in..............
reprezentata prin..................................
Dl(D-na)........................................fiul lui.....................
si al......................nascut la................in.........................
cu domiciliul in....................legitimat cu............,in calitate de cumparator, In baza procesului-verbal de adjudecare a licitatiei nr......din..........., s-a incheiat prezentul contract in urmatoarele conditii:

1............................vinde si...................cumpara activul......
(unitate de productie, comerciala, prestatoare de servicii)....................
situat in...............................
Obiectul vinzarii este detaliat in inventarul - anexa nr. 1 la contract.

2. Predarea-primirea obiectului vinzarii este consemnata in procesul-verbal anexa nr. 2 la contract.

3. Pretul este...............(...........................................).
Plata pretului se face, dupa caz, astfel:*) A) Vinzarea cu plata integrala.
Plata integrala a pretului se face in cel mult 5 zile de la data incheierii contractului sau in termenele uzuale pentru decontare bancara.
B) Vinzarea cu plata in rate.
Plata pretului se face in rate.
La incheierea contractului, cumparatorul a achitat vinzatorului......% avans din pret, adica..............(........................) conform chitantei nr...
......... din..........................
Restul datorat de.................... plus dobinda de......... total.........
, cumparatorul se obliga a-l plati vinzatorului in........rate lunare, esalonate dupa cum urmeaza:...........................................
C) Vinzarea cu plata la termen.
Plata pretului se face la data de................(alta decit cea a incheierii contractului).
D) Vinzarea cu acordarea de credite.
La incheierea contractului, vinzatorul acorda cumparatorului un credit de....
........(............) pe termen de.........ani, cu o dobinda de......% pe an.
Dobinda totala este de..............

4. Neplata pretului la scadenta a 3 rate succesive si/sau nerestituirea la termen a creditului acordat de vinzator, inclusiv a dobinzii, atrag rezolutiunea contractului si executarea silita.

5. La rezolutiunea contractului, vinzatorul poate pretinde daune-interese.

6. Stocurile de materii prime si materiale existente la data incheierii contractului, care se preiau de cumparator, sint:...........................

7. Productia neterminata si produsele finite existente la data incheierii contractului, care se preiau de cumparator, sint:........................

8. Alte mijloace circulante aferente activului, existente la data incheierii contractului, care se preiau de cumparator, sint:........................

9. Stocurile, precum si produsele care nu se preiau de cumparator vor fi ridicate de vinzator in termen de.......... de la data incheierii contractului.

10. Cumparatorul asigura, pentru o perioada de 3 luni, diferenta dintre ultimul salariu avut si ajutorul de somaj acordat salariatilor deveniti disponibili ca urmare a cumpararii activului, sau disponibilizati ulterior din motive de restringere de personal intr-un interval de 6 luni de la data incheierii contractului de vinzare-cumparare.

11. Clauze speciale **):
a) cumparatorul este obligat sa respecte, timp de un an de la data incheierii contractului, destinatia activului, daca, la acea data, activul era utilizat pentru producerea sau vinzarea alimentelor de baza;
b) cumparatorul este obligat sa preia contractele in derulare, pentru livrarea unor produse, existente la data incheierii contractului de vinzare-cumparare;
c) cumparatorul este obligat sa preia contractul de inchiriere sau de locatie de gestiune a activului, incheiat anterior licitatiei.

12. Anexele fac parte integranta din contract.
Subsemnatul.............................declar ca am cumparat si primit activul descris la art. 1, in conditiile specificate mai sus.
Incheiat la.......................... la data de.......................
Vinzator, Cumparator, ANEXA 6 Ministerul/Prefectura.......................................
Subramura economica.........................................
SOCIETATEA COMERCIALA VINZATOARE (denumire)..................................
Cod societate comerciala................
Judetul (sectorul)..................................
Localitatea...........................................
Strada...................................nr...........
Telefon................Fax.............Telex..........
ACTIVUL VINDUT (denumire).............................
Locul activului: Localitatea.........................
str.......................nr......judetul.............
Obiectul de activitate................................
DATE PRIVIND ACTIVUL VINDUT ------------------------------------------------------------------------------Nr. Date mii lei crt.
------------------------------------------------------------------------------
1. Valoarea de inregistrare in contabilitate a activului vindut....................

2. Procent fata de valoarea totala a activelor inregistrata in contabilitate inainte de vinzarea activului....................

3. Valoarea contabila actualizata cu influenta modificarilor de preturi....................

4. Valoarea de incepere a licitatiei....................

5. Valoarea de adjudecare a licitatiei....................

6. Numar de participanti la licitatie....................

7. Facilitati acordate a) avans platit mii lei %....................
b) plata in rate mii lei/ani....................
c) plata la termen mii lei/ani....................
d) credite mii lei/ani....................
e) dobinda procent pe an....................
f) alte facilitati....................

8. Dimensiunea fizica a activului (capacitatea de productie, suprafata comerciala, nr.camere etc)....................

9. Cumparator - persoana fizica............................
- persoana juridica...........................
- tara de origine.............................
------------------------------------------------------------------------------

L.S.
Semnatura, Data.......................


Miercuri, 23 septembrie 2026, 18:19

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.