HOTĂRÂRE nr.625 din 6 septembrie 1991
privind acordarea de burse, alte forme de sprijin material, precum şi ajutoare sociale pentru studentii romani de la cursurile de zi din unitatile de invatamant superior de stat
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 194/26 sep. 1991 |
ART. 1
Studentii de la cursurile de zi din unitatile de invatamint superior de stat pot primi, in conditiile prevazute de prezenta hotarire, burse de studiu, burse nationale de merit, alte forme de sprijin material si ajutoare sociale de la bugetul administratiei centrale de stat sau burse pe baza de contract din partea agentilor economici, ori credite de studiu acordate de banci.
ART. 2
Bursele de studiu de categoria I si categoria a II-a, precum si bursele nationale de merit se acorda studentilor in functie de rezultatele obtinute la invatatura, iar bursele de studiu de categoria a III-a (exceptie) studentilor care nu indeplinesc conditia de invatatura dar au o situatie materiala deficitara.
ART. 3
Potrivit prevederilor Legii nr. 42 din 18 decembrie 1990 privind cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, precum si ranitilor din timpul Revolutiei din Decembrie 1989, eroii-martiri, ranitii revolutiei, precum si copiii eroilor-martiri, invalizilor sau ranitilor revolutiei beneficiaza de burse de studiu categoria a II-a pe timpul scolarizarii in invatamintul superior de stat, cu conditia promovarii anului anterior.
De reglementarile prezentei hotariri beneficiaza si studentii de la invatamintul seral raniti in timpul revolutiei.
ART. 4
Cuantumul si conditiile de scolarizare, metodologia de acordare a burselor de studiu, a burselor nationale de merit, precum si a celorlalte forme de sprijin material sint prevazute in anexa nr. 1, iar a burselor pe baza de contract si creditelor de studiu in anexa nr. 2.
ART. 5
Studentii de la cursurile de zi din unitatile de invatamint superior de stat pot beneficia de ajutoare sociale si reduceri de tarife pentru trimiterea in tabere de odihna si tratament, precum si pentru excursiile organizate in grup, conform prevederilor din anexa nr. 3.
ART. 6
Numarul burselor de studiu si a burselor nationale de merit ce se pot acorda intr-un an universitar se stabileste de Ministerul Invatamintului si Stiintei, in limita fondurilor aprobate cu aceasta destinatie prin bugetul administratiei centrale de stat, proportional cu numarul studentilor scolarizati in invatamintul de stat la cursurile de zi. Din numarul burselor de studiu astfel rezultate pentru fiecare unitate de invatamint superior, cel mult 5 la suta se pot acorda ca burse de categoria a III-a (exceptie).
ART. 7
Ministerul Invatamintului si Stiintei repartizeaza fondurile anuale, aprobate prin bugetul administratiei centrale de stat, pentru plata burselor si a celorlalte forme de sprijin material prevazute la art. 1, pe unitati de invatamint superior.
ART. 8
Bursele de studiu, bursele nationale de merit, bursele pe baza de contract, celelalte forme de sprijin material si ajutoarele sociale prevazute in prezenta hotarire nu se impoziteaza.
ART. 9
Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezenta hotarire.
ART. 10
Prezenta hotarire intra in vigoare incepind cu anul universitar 1991/1992.
Prevederile referitoare la burse si alte forme de sprijin material pentru studenti din Decretul nr.198/1980 si din Hotarirea Guvernului Romaniei nr.
440 din 26 aprilie 1990 privind atribuirea burselor de scolarizare si pe baza de contract si alte forme de sprijin material elevilor si studentilor de la invatamintul de zi se abroga, iar alte dispozitii contrare nu se mai aplica.
PRIM - MINISTRU PETRE ROMAN ANEXA 1 Cuantumul, conditiile de scolarizare, metodologia de acordare a burselor de studiu, burselor nationale de merit si a celorlalte forme de sprijin material Partea I. Burse de studiu si alte forme de sprijin material
1. Cuantumurile lunare ale burselor de studiu pentru studentii romani sint urmatoarele:
- bursa de studiu categoria I - 3.700 lei - bursa de studiu categoria a II-a - 3.200 lei - bursa de studiu categoria a III-a (exceptie) - 2.700 lei Aceste cuantumuri se modifica, potrivit legii, in functie de evolutia preturilor si tarifelor.
Plata burselor se face in numerar.
2. Cuantumul indemnizatiei pentru cumpararea de carti si rechizite este de 1.000 lei anual si se acorda studentilor care beneficiaza de bursa de studiu daca sint orfani sau proveniti din case de copii ori din plasament familial.
3. Studentii care primesc bursa de studiu si sint orfani sau proveniti din case de copii ori din plasament familial beneficiaza de transport gratuit la domiciliu in vacante, dus si intors, pe ruta cea mai scurta, cu tren clasa a II-a sau cu autobuzele unitatilor cu capital de stat; daca acestia sint declarati repetenti dupa sesiunea de examene din vara, li se aproba transportul gratuit numai de la unitatea de invatamint superior la domiciliu.
4. Pentru bursierii statului roman din Republica Moldova, cuantumul lunar al burselor este urmatorul:
- 4.000 lei pentru studii universitare;
- 5.000 lei pentru studii postuniversitare, specializare sau doctorat.
5. Conditii de scolarizare. In limita numarului de burse stabilit potrivit art. 6 din prezenta hotarire si in functie de rezultatele obtinute la concursul de admitere sau in anul universitar precedent, studentii pot primi:
a) bursa de studiu categoria I, daca au obtinut mediile 8,75 - 10 la invatamintul tehnic, agricol, economic si la profilurile matematica, fizica si chimie, respectiv mediile 9,25 - 10 la celelalte profiluri;
b) bursa de studiu categoria a II-a, daca au obtinut mediile 7,50 - 8,74 la profilurile mentionate la lit. a), respectiv mediile 8,00 - 9,24 la celelalte profiluri;
c) bursa de studiu categoria a III-a (exceptie), daca au obtinut medii sub limitele minime prevazute la lit. b), cel mult 5 la suta din numarul burselor aprobate.
Bursele de studiu de categoria I si categoria a II-a se acorda in ordinea descrescinda a mediilor.
6. Revizuirea burselor de studiu, inclusiv a celor de categoria a III-a (exceptie), se fac la inceputul semestrului al II-lea in functie de rezultatele la invatatura obtinute de studenti in sesiunea de examene din iarna, dupa cum urmeaza:
a) studentii care au avut programat un singur exemen trebuie sa-l promoveze cu cel putin nota 7 la invatamintul tehnic, agricol, economic si la profilurile matematica, fizica, chimie, respectiv nota 8 la celelalte profiluri. In cazul programarii unui singur exemen si promovarii lui, in conditiile de mai sus, studentii nu pot primi o bursa in cuantum mai mare decit acela de care au beneficiat in semestrul I;
b) cei care au avut programate doua exemene, trebuie sa le promoveze si primesc bursa de studiu categoria I sau categoria a II-a in functie de rezultatele obtinute la invatatura (medii) stabilite pentru aceste burse;
c) daca studentii au avut programate trei sau mai multe examene si le-au promovat, primesc bursa de studiu categoria I daca au realizat media prevazuta pentru aceasta sau bursa de studiu categoria a II-a daca au realizat media prevazuta la aceasta categorie;
d) cei care au avut programate trei sau patru exemene si nu au promovat un examen, precum si studentii care au avut programate cinci ori mai multe examene si nu au promovat doua examene, primesc bursa de studiu categoria a II-a, daca din promovarea celorlalte au obtinut cel putin media minima de acordare a burselor.
In cazul studentilor care in semestrul I al anului universitar au beneficiat de bursa de studiu categoria a III-a (exceptie) si nu indeplinesc conditia scolara dupa sesiunea de examene din iarna, colegiul consiliului facultatii va analiza daca mai este cazul ca asemenea burse sa le fie acordate si pe semestrul al II-lea. Decizia definitiva va fi luata de colegiul senatului unitatii de invatamint superior.
7. Bursele de studiu acordate studentilor orfani, celor proveniti din case de copii sau din plasament familial nu se revizuiesc; de asemenea, nu se revizuiesc bursele acordate studentilor care nu au avut posibilitatea de a sustine examenele programate ca urmare a faptului ca se aflau internati in spital ori in concediu medical pe intreaga durata a sesiunii sau cel putin 90 zile inainte de inceperea ei.
Pentru studentii (studentele) care in timpul sesiunii de examene intra in concediu medical sau in concediu de maternitate, bursele de studiu se revizuiesc luindu-se in considerare rezultatele examenelor programate in afara concediului.
8. Bursele de studiu devenite disponibile dupa operatiunea de revizuire se pot acorda altor studenti care la inceputul semestrului al II-lea indeplinesc conditiile stabilite in prezenta hotarire.
Partea a II-a. Burse nationale de merit
9. Cuantumul lunar al bursei nationale de merit este de 1.000 lei si se plateste in numerar.
10. Bursele nationale de merit se acorda studentilor de catre senatul unitatii de invatamint superior, pe baza propunerilor consiliilor facultatilor, incepind cu anul II de studiu, daca in anul precedent au realizat cel putin media 9,25 la invatamintul tehnic, agricol, economic si la profilurile matematica, fizica si chimie, respectiv media 9,75 la celelalte profiluri. In cazul studentilor cu medii egale, departajarea in vederea nominalizarii propunerilor revine, de asemenea, consiliilor facultatilor.
11. Bursele nationale de merit se atribuie primilor studenti clasificati in anul (seria) de studiu, in ordinea descrescinda a mediilor, astfel:
- una bursa pentru anul de studiu cu pina la 50 studenti;
- doua burse pentru anul de studiu cu 51-100 studenti;
- pentru anii (seriile) de studiu cu mai mult de 100 studenti, numarul burselor nationale de merit nu poate depasi 2 la suta din totalul studentilor scolarizati.
12. Studentii care primesc bursa nationala de merit beneficiaza, in acelasi timp, si de bursa de studiu.
13. Bursele nationale de merit se revizuiesc in functie de rezultatele obtinute la invatatura, studentii trebuind sa realizeze din promovarea tuturor examenelor si colocviilor programate, precum si din verificarile pe parcursul semestrului I, media stabilita la pct. 10, dupa caz.
14. Prevederile pct. 7 si 8 din aceasta anexa se aplica in mod corespunzator.
Partea a III-a. Alte prevederi referitoare la bursele de studiu si bursele nationale de merit
15. In vederea acordarii burselor de studiu, in fiecare unitate de invatamint superior se constituie o comisie la nivelul institutiei, din care fac parte rectorul ori delegatul acestuia, ca presedinte, secretarul sef, juristul, contabilul sef si alti membri desemnati de presedintele comisiei; la fiecare facultate se constituie cite o comisie din care fac parte decanul ori delegatul acestuia, ca presedinte, secretarul sef si alti membri desemnati de presedintele comisiei.
Comisia de la nivelul institutiei de invatamint superior repartizeaza numarul de burse pe facultati, in functie de numarul studentilor de la cursurile de zi, iar comisia de la nivelul facultatii face propuneri de atribuire nominala a burselor, care se aproba de colegiul senatului institutiei de invatamint superior.
16. Pentru obtinerea bursei de studiu de categoria a III-a (exceptie), studentul depune la comisia pe facultate, in termenul fixat de aceasta, o cerere insotita de actele necesare.
17. Solicitantii pot face contestatie impotriva hotaririi de atribuire a burselor in termen de 5 zile de la afisarea acesteia. Contestatia se rezolva de comisia de burse de la nivelul institutului, in termen de 15 zile.
18. Bursele de studiu si bursele nationale de merit se atribuie studentilor pe durata anului de invatamint (cursuri, sesiuni de examene, activitati practice), inclusiv pe timpul pregatirii si sustinerii examenului de diploma in prima sesiune, cu exceptia vacantelor. Daca studentii bursieri sint orfani, proveniti din case de copii sau din plasament familial, ori au fost bolnavi TBC si se afla in evidenta dispensarelor medicale, bursele de studiu se acorda si pe durata vacantelor.
19. Studentele bursiere aflate in concediu prenatal sau postnatal primesc bursa pe o durata egala cu concediul stabilit pentru persoanele incadrate in munca.
20. Studentii bursieri aflati in concediu medical isi mentin bursa cel mult 90 de zile de la data inceperii concediului. In cazul depasirii acestui termen, primesc bursa de studiu sau bursa nationala de merit numai dupa reluarea activitatii de invatamint.
21. Studentii de la invatamintul de zi transferati la alta facultate, precum si studentii de la invatamintul seral sau fara frecventa transferati la invatamintul de zi pot primi burse de studiu si burse nationale de merit, incepind cu semestrul urmator, dupa promovarea verificarilor, colocviilor si examenelor de diferenta stabilite de consiliul facultatii, daca indeplinesc conditiile de scolarizare prevazute de prezenta hotarire.
22. Studentii repetenti nu primesc burse de studiu in anul pe care il repeta.
Studentii bursieri care din motive medicale repeta anul, dovedind cu acte ca au fost bolnavi si in imposibilitate de a frecventa cursurile cel putin 90 de zile in anul universitar precedent, pot primi burse de studiu pe baza mediei realizate in anul de studii promovat anterior celui pe care il repeta.
23. Bursele de studiu si bursele nationale de merit acordate studentilor pot fi retrase temporar sau definitiv de catre unitatile de invatamint superior pentru abateri grave de la normele disciplinei universitare sau pentru dezinteres fata de invatatura, pe baza criteriilor stabilite de fiecare unitate de invatamint superior.
24. Studentii exmatriculati din unitatea de invatamint superior pentru motive ce le sint imputabile sint obligati sa restituie contravaloarea bursei de studiu primite in timpul scolarizarii; nu sint obligati sa restituie bursa cei care s-au retras de la cursuri pentru motive de boala dovedite cu certificat medical.
25. Studentii si absolventii invatamintului superior care urmeaza cursurile de zi ale unei a doua facultati nu pot primi de la aceasta, pe tot timpul scolarizarii, burse de studiu, burse nationale de merit, alte forme de sprijin material sau ajutoare sociale.
Studentii care au renuntat la prima facultate pot primi de la a doua facultate spijinul material prevazut in prezenta hotarire cu conditia ca numarul total al anilor in care au beneficiat de acest sprijin, in cadrul primei si a celei de a doua facultati, sa nu depaseasca numarul anilor de studiu prevazuti pentru aceasta din urma.
26. Cuantumurile burselor de studiu si burselor nationale de merit sint stabilite pentru o luna (28-31 zile). Calcularea cuantumului zilnic se face prin divizarea cuantumurilor lunare ale burselor la numarul de zile calendaristice din luna respectiva.
ANEXA 2 Metodologia incheierii contractelor intre studenti si agenti economici, precum si conditiile de acordare a burselor aferente contractelor si creditelor de studiu acordate de banci
1. Agentii economici care au nevoie de cadre cu studii superioare pot incheia contracte cu studentii din oricare an de studiu - indiferent de media obtinuta la concursul de admitere sau in anul precedent de studiu - prin care acestia se obliga ca, dupa absolvire, sa lucreze o perioada determinata prin contract la agentul economic respectiv, iar acesta sa le acorde o bursa pe timpul studiilor.
2. Studentii care beneficiaza de bursa pe baza de contract nu mai pot primi de la unitatea de invatamint superior burse de studiu, alte forme de sprijin material si ajutoare sociale, cu exceptia burselor nationale de merit.
3. Studentii pot primi din partea agentilor economici, pe intregul an calendaristic, o bursa pe baza de contract, in cuantum lunar cel putin egal cu al unei burse de studiu de categoria a II-a, in functie de intelegerea intervenita intre partile contractante.
4. Contractul incheiat se vizeaza de catre decanul facultatii sau delegatul acestuia. Un exemplar al contractului se pastreaza pentru evidenta la secretariatul facultatii.
In contract se vor prevedea, in principal:
a) obligatiile agentului economic: sa acorde studentului o bursa pe timpul studiilor in conditiile prevazute de prezenta hotarire; sa asigure studentului, functie de specificul agentului economic, in perioada scolarizarii, conditii pentru efectuarea practicii sau activitatii de cercetare, precum si pentru documentare in vederea elaborarii proiectului de diploma; sa stabileasca, in functie de nevoile agentului economic, subiectul lucrarii de diploma in acord cu studentul si conducerea facultatii; sa asigure studentului, dupa absolvire, incadrarea intr-o functie si in specialitatea pentru care acesta s-a pregatit, in unitatea si in localitatea mentionate in contract;
b) obligatiile studentului: sa se pregateasca temeinic pentru obtinerea unei inalte calificari profesionale; dupa absolvire, sa lucreze la agentul economic perioada prevazuta in contract; sa restituie integral sau partial bursa incasata in cazul in care nu obtine in pregatirea profesionala rezultatele solicitate de agentul economic sau nu respecta obligatia de a lucra timpul stabilit in contract, potrivit clauzelor stabilite intre parti cu prilejul incheierii acestuia.
5. Atunci cind numarul studentilor care solicita incheierea de contracte cu acelasi agent economic este mai mare decit numarul burselor ce se ofera, selectionarea studentilor se face dupa criteriile stabilite de agentul respectiv, solicitindu-se, daca este cazul, si sprijinul conducerii facultatii.
6. Pentru motive care determina neexecutarea contractului, acesta se poate modifica sau rezilia, stabilindu-se intre parti modalitatea de restituire a bursei de care a beneficiat studentul sau absolventul ori de anulare a obligatiei de restituire a bursei pentru motive care sint imputabile agentului economic.
7. Bursele pe baza de contract se platesc si pentru perioadele cit studentii se afla internati in spital sau in concedii medicale, precum si atunci cind repeta anul de studiu din motive medicale. Daca la sfirsitul sesiunii de examene din vara studentii au fost declarati repetenti, bursele pe baza de contract se pot plati in continuare sau se sisteaza pe timpul anului repetat, in functie de intelegerea dintre parti.
8. Bancile pot acorda, la cererea studentilor, credite de studiu pe timpul scolarizarii, in conditiile in care acestea acorda credite persoanelor fizice.
ANEXA 3 Ajutoarele sociale si reducerile de tarife pentru trimiterea studentilor in tabere de odihna si tratament, precum si pentru excursiile organizate in grup
1. Ajutoarele sociale se acorda studentilor pentru imbracaminte si incaltaminte, pentru maternitate si in caz de deces, dupa cum urmeaza:
a) ajutorul pentru imbracaminte si incaltaminte se acorda studentilor orfani sau celor care provin din familiile cu venituri de pina la 5.000 lei lunar pe membru de familie, tinindu-se seama si de rezultatele din activitatea profesional-stiintifica. Ajutorul se acorda in numerar, in cuantumul minim de
5.000 lei.
Un student poate beneficia de acest ajutor o singura data, in decursul unui an universitar. Studentii orfani de ambii parinti sau proveniti din casele de copii pot beneficia in fiecare semestru de acest ajutor;
b) ajutorul pentru maternitate se acorda pentru fiecare nastere dupa cum urmeaza:
- 1.500 lei pentru sarcina si lehuzie;
- 1.500 lei pentru procurarea rufariei fiecarui copil nou-nascut.
Ajutoarele se acorda studentelor ai caror soti sint studenti sau efectueaza stagiul militar si studentilor ale caror sotii nu realizeaza venituri;
c) ajutorul in caz de deces se acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului(ei) - sot, sotie, copil, in urmatorul cuantum:
- 1.500 lei in caz de deces al studentului(ei) necasatorit(a) sau casatorit(a) cu sotie/sot neincadrat(a) in cimpul muncii;
- 1.000 lei in caz de deces al sotiei/sotului daca decedatul(a) nu a fost incadrat(a) in cimpul muncii, precum si in cazul decesului copilului.
2. Plata ajutoarelor de orice fel se face in limita prevederilor bugetare, pe baza cererii aprobate de catre colegiul consiliului facultatii din care face parte studentul si, dupa caz, a urmatoarelor acte:
- certificat medical si copie dupa certificatul de nastere al copilului pentru ajutor in caz de maternitate;
- copie dupa certificatul de deces, in caz de deces;
- adeverinte privind situatia materiala certificate de catre secretariatul facultatii din care face parte studentul.
3. Studentii de la specializarile cu profil minier de la cursurile pentru ingineri primesc pe timpul studiilor uniforma si imbracaminte de uz personal, dupa cum urmeaza: 1 manta de stofa, 2 costume de stofa, 2 costume de doc, 6 camasi, 6 perechi incaltaminte si 2 sepci.
4. Studentii beneficiaza de sprijin material pentru participare la tabere de odihna si tratament in vacanta si la excursii organizate, dupa cum urmeaza:
a) studentii pot primi bilete de odihna si tratament in statiuni climaterice in mod gratuit. Numarul de bilete ce pot fi distribuite va fi de pina la 15 la suta din numarul studentilor scolarizati la invatamintul de zi. Repartizarea pe unitati de invatamint se va face de Ministerul Invatamintului si Stiintei in functie de numarul studentilor de la cursurile de zi, de profilul unitatii de invatamint si situatia sociala a masei de studenti. Repartizarea individuala a biletelor se face de catre colegiul consiliului facultatii;
b) pentru excursii organizate in grup, in tara si strainatate, studentii pot beneficia de o reducere de pina la 45 la suta din costul acestora;
reducerea nu va putea depasi anual suma de 100 lei pe student, calculata la numarul total de studenti de la invatamintul de zi. Reducerile pentru fiecare actiune se aproba de colegiul consiliului facultatii.
Un student poate beneficia de bilet gratuit pentru trimitere in tabara si si de reducere a pretului excursiei o singura data pe an, cu exceptia studentilor orfani de ambii parinti sau proveniti din casele de copii ori din plasament familial.
------------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.