HOTĂRÂRE nr.631 din 9 septembrie 1991
privind infiintarea Institutului Roman de Studii Internationale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 195/27 sep. 1991

HOTARIRE NUMAR: 631 DIN 9 /09/91 privind infiintarea Institutului roman de studii internationale

EMITENT: GUVERN

APARUTA IN MONITORUL OFICIAL NR. 195 DIN 27/09/91
Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se infiinteaza Institutul roman de studii internationale, for de audienta si dezbateri in domeniul dreptului international si relatiilor internationale.
Institutul roman de studii internationale are personalitate juridica si sediul in municipiul Bucuresti.

ART. 2
Institutul roman de studii internationale va functiona in mod autonom, sub indrumarea Ministerului Afacerilor Externe si a Academiei Romane

ART. 3
Institutul roman de studii internationale are ca obiective:
a) organizarea de dezbatei si conferinte pe teme de drept international si relatii internationale, de interes deosebit;
b) elaborarea de studi, analize si lucrari relative la securitatea si cooperarea europeana si pe plan subregional, problematica pacii si securitatii la nivel global, dezarmarea si controlul armamentelor, prevenirea si aplanarea conflictelor, fenomenele si tendintele politicii mondiale, procesele de integrare economica, politica si militara ce au loc in diferite continente si regiuni ale lumii, probleme actuale ale politicii externe si teme de interes deosebit pentru statul roman;
c) efectuarea de cercetari in domeniul dreptului international public si privat, dreptului diplomatic si consular, dreptului mediului ambiant, dreptului economic international, dreptului aerian si spatial, regimurilor internationale privind fluviile, strimtorile si teritoriile marine si submarine, utilizarii in scopuri pasnice a energiei nucleare, directiilor de dezvoltare, activitatilor si structurilor organizatiilor internationale;
d) editarea unor lucrari cu caracter politic, juridic, economic, cultural si istoric pe baza studierii documentelor diplomatice existente in arhiva Ministerului Afacerilor Externe;
e) elaborarea de studii, analize si lucrari necesare activitatii internationale a Parlamentului, Presedintiei, Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe si altor ministere si organe ale administratiei centrale de stat, pe baza unor solicitari exprese.

ART. 4
In cadrul Institului se pot organiza stagii periodice de perfectionare pentru personalul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe.

ART. 5
Institutul va publica o revista trimestriala, un anuar de drept si relatii internationale, serii monografice, studii si referate, prelegeri si conferinte, serii documentare, rapoarte anuale de activitate.

ART. 6
Institutul poate stabili relatii de colaborare cu institute similare din alte state, poate efectua schimburi de publicatii, poate organiza reuniuni stiintifice cu participarea unor specialisti din tara si strainatate, poate lua parte la manifestari stiintifice si invita personalitati marcante din tara si strainatate, sa conferentieze sub auspiciile sale.

ART. 7
Institutul roman de studii internationale dispune de un numar total de 46 de posturi, din care 32 personal de cercetare, 9 personal tehnic si de specialitate si 5 personal administrativ si de serviciu.
Structura organizatorica si statul de functii ale institutului se aproba de Ministerul Afacerilor Externe si Academia Romana, potrivit legii.
Pentru buna desfasurare a activitatii, institutul poate folosi, in conditiile legii, si personal diplomatic din Ministerul Afacerilor Externe, personal din alte institute de cercetare, institutii de invatamint superior, precum si specialisti din ministere si alte organe centrale ale administratiei de stat.

ART. 8
Organele de conducere ale Institutului roman de studii internationale sint consiliul stiintific si directorul, cu rang de ambasador.
Directorul este numit de ministrul afacerilor externe in consens cu presedintele Academiei Romane.
Consiliul stiintific este format din personalitati stiintifice si academice, cadre universitare, specialisti si cercetatori din domeniul dreptului international si relatiilor internationale desemnati de ministrul afacerilor externe si presedintele Academiei Romane. Directorul institutului si adjunctii acestuia fac parte de drept din consiliul stiintific.

ART. 9
Fondurile necesare functionarii Institutului roman de studii internationale se asigura, in conditiile legii, prin subventii de la bugetul administratiei centrale de stat, puse la dispozitia Ministerului Afacerilor Externe, precum si din contributii voluntare ale unor persoane juridice si fizice din tara, din donatii primite din strainatate, din venituri rezultate din executarea unor contracte de cercetare si din alte activitati specifice institutului.
In anul 1991 nu se solicita suplimentarea cheltuielilor de la buget.

ART. 10
Prezenta hotarire intra in vigoare pe data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.


Joi, 24 septembrie 2026, 02:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.