HOTĂRÂRE nr.11 din 19 martie 2008
pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 1/2005 privind alegerea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
Textul actului publicat în M.Of. nr. 223/24 mar. 2008

În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 din Hotărârea Parlamentului României nr.30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, cu modificările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Hotărârea Parlamentului României nr.1/2005 privind alegerea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.175 din 1 martie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- domnul deputat Taloş Gheorghe Mirel, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este ales în calitatea de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, în locul domnului deputat Gheorghiof Titu-Nicolae.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 19 martie 2008, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. 2 din Hotărârea Parlamentului României nr.30/1993.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
LUCIAN AUGUSTIN BOLCAŞ

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 19 martie 2008.
Nr. 11.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.