ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.34 din 19 martie 2008
privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 246/28 mar. 2008 |
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, denumit în continuare SNUAU, este constituit şi administrat de administratorul SNUAU, în scopul furnizării către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112, care asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie, sau al prelucrării lor şi alertării directe a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor.
Art. 2. - (1) Numărul unic pentru apelurile de urgenţă în reţelele publice de telefonie este 112.
(2) Numărul unic pentru apelurile de urgenţă se apelează atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
(3) Sistemul tehnic implementat în România este E 112.
(4) Apelul la numărul 112 este gratuit pentru utilizatorii finali.
Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
CAPITOLUL II
Organizarea SNUAU
Art. 4. - SNUAU se organizează în conformitate cu standardele şi recomandările ETSI şi a practicilor europene privind sistemele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei utilizate ca suport pentru serviciul E112.
Art. 5. - (1) Pentru coordonarea SNUAU se înfiinţează Comitetului naţional de coordonare a activităţii SNUAU, organism interinstituţional fără personalitate juridică, denumit în continuare Comitet, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României şi are următoarea componenţă:
(2) Comitetul are rolul realizării şi elaborării politicii şi strategiei privind funcţionarea, operarea şi dezvoltarea SNUAU, precum şi a serviciului de urgenţă 112 în România, adoptând în acest sens hotărâri, prin consens.
(3) Comitetul coordonează la nivel naţional, în mod unitar, acţiunile tuturor organismelor implicate în funcţionarea SNUAU conform cerinţelor europene în domeniu.
(4) Ca organism de lucru al Comitetului se înfiinţează Secretariatul tehnic permanent, compus din specialişti din domeniul operativ ai agenţiilor specializate de intervenţie, precum şi alţi specialişti din instituţiile publice prevăzute la alin. (1), nominalizaţi prin hotărâre a Comitetului, la propunerea conducătorilor instituţiilor reprezentate în cadrul acestuia.
(5) La activităţile Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, ai societăţii civile, ai autorităţilor şi instituţiilor publice cu responsabilităţi în domeniu.
(6) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Comitetului, precum şi ale Secretariatului tehnic se stabilesc prin regulament propriu, elaborat în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 6. - (1) Pentru furnizarea serviciului de urgenţă 112, SNUAU este compus din centrele unice pentru apeluri de urgenţă, dispeceratele de urgenţă şi dispeceratele integrate de urgenţă, organizate la nivel de reşedinţă de judeţ, la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivelul municipiilor şi oraşelor sau acolo unde este necesar.
(2) Centrele unice pentru apeluri de urgenţă sunt operate de administratorul SNUAU.
(3) Dispeceratele de urgenţă sunt operate de agenţiile specializate de intervenţie.
(4) Dispeceratele integrate de urgenţă sunt operate de administratorul SNUAU şi de agenţiile specializate de intervenţie.
CAPITOLUL III
Personalul SNUAU
Art. 7. - (1) Personalul SNUAU îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor unice pentru apeluri de urgenţă, al dispeceratelor de urgenţă şi al dispeceratelor integrate de urgenţă.
(2) Personalul centrelor unice pentru apeluri de urgenţă este format din personal al administratorului SNUAU, care desfăşoară activităţi necesare în domeniile de: operare, întreţinere tehnică, asigurare tehnico-materială şi financiară, asistenţă juridică şi secretariat.
(3) Numărul de posturi pentru structurile prevăzute la alin. (2) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea administratorului SNUAU, cu avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
(4) Personalul dispeceratelor de urgenţă este asigurat de agenţiile specializate de intervenţie în cadrul cărora activează.
(5) Personalul dispeceratelor integrate de urgenţă este asigurat, după caz, de administratorul SNUAU, de agenţiile specializate de intervenţie şi de personal angajat al autorităţilor publice locale detaşat la SNUAU, pe baza protocoalelor de colaborare încheiate între aceste instituţii.
CAPITOLUL IV
Funcţionarea SNUAU
Art. 8. - SNUAU realizează, în conformitate cu standardul ETSI, două structuri funcţionale:
Art. 9. - SNUAU asigură interoperabilitatea între dispeceratele de urgenţă ale agenţiilor specializate de intervenţie aflate în aceeaşi zonă de responsabilitate, precum şi între dispeceratele agenţiilor specializate de intervenţie aflate în zone de responsabilitate diferite.
Art. 10. - În cadrul structurii prevăzute la art. 8 lit. a), centrele unice pentru apeluri de urgenţă au următoarele atribuţii principale:
Art. 11. - În cadrul structurii prevăzute la art. 8 lit. a), dispeceratele de urgenţă au următoarele atribuţii principale:
Art. 12. - În cadrul structurii prevăzute la art. 8 lit. b), dispeceratele integrate de urgenţă au următoarele atribuţii principale:
CAPITOLUL V
Reglementarea comunicaţiilor de urgenţă
Art. 13. - (1) Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei supraveghează modul în care furnizorii de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice respectă obligaţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei se stabilesc condiţiile tehnice şi economice referitoare la realizarea comunicaţiilor către SNUAU.
Art. 14. - Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul reţelelor publice fixe au următoarele obligaţii:
Art. 15. - Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul reţelelor publice mobile au următoarele obligaţii:
Art. 16. - Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului sunt obligaţi să asigure primirea şi retransmiterea automată a apelurilor de urgenţă de la toate posturile telefonice instalate în locurile deschise accesului public, indiferent de modul în care se realizează tarifarea apelurilor de la acestea.
Art. 17. - Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de telefonie destinate publicului asigură cu prioritate legăturile cu centrele şi dispeceratele SNUAU, în situaţii de urgenţă, care afectează sau pot afecta infrastructura sau/şi serviciile furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de telefonie destinate publicului.
Art. 18. - (1) Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului SNUAU şi de a actualiza, până la data de 25 a fiecărei luni, bazele de date proprii care conţin numerele de telefon, numele şi adresele abonaţilor, în mod gratuit, în formatul stabilit de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
(2) Administratorul SNUAU este obligat să asigure confidenţialitatea şi securitatea bazelor de date conform prevederilor legale pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, a celor privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, precum şi a actelor normative conexe.
Art. 19. - (1) Administratorul SNUAU şi agenţiile specializate de intervenţie au obligaţia să asigure confidenţialitatea şi securitatea datelor cu caracter personal colectate şi stocate de la apelanţi pe timpul efectuării apelurilor de urgenţă.
(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în domeniu.
(3) Obligaţia de confidenţialitate prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care datele sunt solicitate în scris de către instanţa de judecată sau de procuror.
Art. 20. - (1) Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei analizează şi stabileşte condiţiile tehnice pentru furnizarea informaţiilor de localizare a apelantului către SNUAU de către furnizorii de reţele publice de telefonie.
(2) Administratorul SNUAU centralizează, stochează şi pune la dispoziţie agenţiilor specializate de intervenţie datele gestionate în acest sistem, doar în corespondenţă directă şi exclusivă cu atribuţiile legale ale fiecărei agenţii.
(3) Accesul la datele de localizare este permis numai pe perioada deservirii apelului de urgenţă.
(4) Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei analizează şi stabileşte procedurile şi limitele tehnice pentru reducerea apelării abuzive, a alertării false şi a apelurilor involuntare.
Art. 21. - Gradul de serviciu acceptat pentru trunchiurile dedicate 112 este P.01.
Art. 22. - (1) Autorităţile de profil ale administraţiei publice centrale şi locale, desemnate potrivit legii, au obligaţia să pună la dispoziţia administratorului SNUAU, gratuit, într-un format standard compatibil cu SNUAU, hărţile digitale ale zonelor din domeniul de competenţă, bazele de date privind nomenclatorul drumurilor şi codificarea acestora, pe care le actualizează ori de câte ori situaţia o impune, şi să informeze în timp util administratorul SNUAU cu privire la starea drumurilor, cu precizarea perimetrului şi a perioadei în care este închisă sau îngreunată circulaţia pe drumurile publice.
(2) Administratorul SNUAU va informa dispeceratele de urgenţă despre modificările corespunzătoare şi va efectua, în limita posibilităţilor tehnice existente, modificările corespunzătoare pe harta digitală.
(3) Răspunderea pentru exactitatea, corectitudinea şi integralitatea informaţiilor transmise administratorului SNUAU privind nomenclatorul drumurilor, codificarea acestora şi a informaţiilor privind starea drumurilor şi a circulaţiei publice pe acestea revine emitentului.
Art. 23. - (1) Cu avizul Comitetului, administratorul SNUAU poate încheia convenţii şi protocoale de colaborare cu organizaţii neguvernamentale, societăţi comerciale şi cu alte servicii publice, constituite potrivit legii, care pot contribui la funcţionarea SNUAU.
(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1), interesate în realizarea comunicaţiei cu SNUAU, suportă cheltuielile pentru acoperirea costurilor privind realizarea comunicaţiei cu centrele unice pentru apeluri de urgenţă, iar eventualele venituri încasate de SNUAU se virează la bugetul de stat.
(3) Toate persoanele juridice interesate în realizarea comunicaţiei cu SNUAU au obligaţia de a solicita în scris administratorului SNUAU avizul tehnic de compatibilitate a sistemelor proprii cu soluţia tehnică implementată în cadrul sistemului.
Art. 24. - (1) Administratorul SNUAU, agenţiile specializate de intervenţie, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaţia de a asigura informarea publicului cu privire la existenţa şi la modul de utilizare a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
(2) Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 este singurul număr permis a fi afişat pe mijloacele publice de intervenţie la urgenţe, iar afişarea acestuia se va realiza, în mod obligatoriu, prin grija agenţiilor specializate de intervenţie care au în dotare aceste mijloace.
CAPITOLUL VI
Finanţarea SNUAU
Art. 25. - (1) Finanţarea cheltuielilor pentru administrarea, operarea şi întreţinerea SNUAU se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul administratorului SNUAU, care se stabileşte la nivelul sumelor vărsate anual de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
(2) Până la desemnarea prin hotărâre a Guvernului a administratorului SNUAU, finanţarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură în continuare din sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din veniturile proprii ale acestui sistem.
Art. 26. - (1) Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei varsă anual, în perioada 2008-2012, la bugetul de stat o contribuţie în valoare de 38 milioane lei, care se poate corecta anual prin hotărâre a Guvernului.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se diminuează cu valoarea contribuţiilor achitate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei operatorului SNUAU ca venituri proprii până la data desemnării prin hotărâre a Guvernului a administratorului SNUAU.
(3) Soldul obligaţiilor de plată către furnizori şi al celor aferente drepturilor de personal existent la data preluării finanţării de la bugetul de stat a cheltuielilor prevăzute la art. 25 se lichidează din disponibilităţile în lei şi în valută existente la acea dată în conturile SNUAU, iar sumele rămase neutilizate se virează la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,
Károly Borbély
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei,
Dan Cristian Georgescu
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 19 martie 2008.
Nr. 34.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.