DECIZIE nr.326 din 13 martie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 250/31 mar. 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia minori şi familie.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Dorin Andronic, cu împuternicire avocaţială la dosar.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul părţii prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise anexate la încheierea de sesizare a Curţii. Totodată, invocă şi încălcarea prevederilor art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.043/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Constantin Gheban într-o cauză având ca obiect o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se creează un privilegiu, ab initio, pentru mamă şi copil, în defavoarea persoanei împotriva căreia se exercită acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Totodată, consideră că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cât priveşte prevederile art. 60 alin. 3 din Codul familiei, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că "se introduc elemente aleatorii care, prin voinţa legiuitorului, prelungesc termenul de prescripţie fără limită în timp, nefiind asigurat cadrul unui proces echitabil şi imparţial".
Arată că formularea generală a acestei prevederi creează un regim discriminatoriu pentru persoana chemată în judecată pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, prevederile criticate fiind neconstituţionale prin raportare la principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, cât şi faţă de principiul exercitării cu bunăcredinţă a drepturilor şi libertăţilor. Susţine că art. 60 alin. 3 din Codul familiei este contrar şi dispoziţiilor art. 26 din Legea fundamentală, întrucât este de natură a pune în pericol stabilitatea familiei, viaţa intimă şi privată, în condiţiile în care, "oricând, orice femeie poate acţiona în judecată orice bărbat pentru stabilirea unei pretinse paternităţi, în temeiul unei fictive convieţuiri ori în temeiul întreţinerii minorului, probate aleatoriu, cu martori de ocazie". De asemenea, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei şi din raportarea acestora la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi art. 55 alin. 1 din Codul familiei, cât şi prin raportare la prevederile art. 45 din Codul de procedură civilă.
Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. Consideră că art. 1 alin. 2 din Codul familiei nu contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu consacră vreun privilegiu sau tratament special pentru o anumită categorie de persoane, ci se au în vedere, în mod egal, toate persoanele care se includ în această categorie. Menţionează că nici reglementarea prin art. 60 alin. 3 din Codul familiei a unei derogări privind termenul de introducere a acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu poate constitui o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât, pentru a deveni aplicabile prevederile criticate, este necesar ca cerinţele reglementate prin acesta să fie probate în instanţă. De asemenea, arată că prevederile art. 60 alin. 3 din 4 Codul familiei se aplică tuturor celor aflaţi într-o situaţie juridică identică şi nimic nu împiedică legiuitorul să reglementeze tratamente juridice diferite pentru situaţii juridice diferite.
Menţionează că legiuitorul, din considerente de ordin social şi practic,
având în vedere şi interesul superior al copilului, poate reglementa dispoziţii derogatorii în condiţii clar definite, fără ca prin aceasta să se încalce egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau dreptul acestora la un proces echitabil. Făcând referire la critica art. 60 alin. 3 din Codul familiei prin raportare la prevederile art. 60 alin. 1 din acelaşi cod, reţine că constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinată prin raportarea la o altă dispoziţie legală, ci prin raportare la o normă constituţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 1 alin. 2 şi ale art. 60 alin. 3 din Codul familiei sunt constituţionale. Arată că acestea nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Consideră că prevederile criticate nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Menţionează că celelalte dispoziţii din Constituţie invocate nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conţinut:
- Art. 1 alin. 2: "Statul apără interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.";
- Art. 60 alin. 3: "În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii." Cât priveşte prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 relative la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă. Totodată, autorul excepţiei susţine că se încalcă şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte prevederile art. 60 alin. 3 din Codul familiei, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind garantarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ca valori supreme în statul de drept, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 57 relative la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bunăcredinţă.
Critica de neconstituţionalitate a art. 60 alin. (3) din Codul familiei se face atât prin raportare la art. 55 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) din Codul familiei, cât şi prin raportare la art. 45 din Codul de procedură civilă.
Analizând excepţia, Curtea observă că art. 1 alin. 2 din Codul familiei conţine dispoziţii cu valoare de principiu. Astfel, textul criticat reglementează preocuparea statului de a apăra interesele mamei şi ale copilului, care se realizează şi prin acţiunea de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei.
Instituţia ocrotirii copilului este reglementată şi în acte internaţionale, la care România este parte: Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice etc.
Ca atare, Curtea constată că preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie respectării şi garantării drepturilor lui, în acord cu interesul superior al acestuia.
În acelaşi mod, Curtea nu poate reţine critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza descrisă de norma legală criticată. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici contrarietatea dispoziţiilor criticate faţă de prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea observă că autorul excepţiei a indicat, ca temei constituţional al sesizării, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 privind exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor.
Examinând această susţinere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludenţă pentru soluţionarea acesteia.
Curtea observă că art. 60 alin. 3 din Codul familiei, de asemenea criticat pentru neconstituţionalitate, prevede faptul că, în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an pentru formularea acţiunii de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data încetării convieţuirii ori a întreţinerii.
Curtea reţine că, de regulă, termenul de prescripţie de un an pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei începe să curgă de la naşterea copilului. Prin derogare, convieţuirea pretinsului tată cu mama sau prestarea întreţinerii întrerup cursul acestuia, începând să curgă un nou termen de 1 an de la data încetării acestora. Curtea constată că reglementarea unor astfel de situaţii derogatorii privind termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei este în acord cu principiul respectării şi promovării, cu prioritate, a interesului superior al copilului, cât şi cu prevederea constituţională privind garantarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor acestuia, ca valori supreme în statul de drept.
De asemenea, Curtea reţine că textul criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură stabilitatea raporturilor juridice civile.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici contradicţia textului criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 10:15

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.