DECIZIE nr.345 din 18 martie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Textul actului publicat în M.Of. nr. 250/31 mar. 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Bogdan George Serdaru în Dosarul nr. 6.103/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, menţionând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 29 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.103/121/2007, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Bogdan George Serdaru în cauza ce are ca obiect judecarea cererii de obligare a autorului excepţiei la plata cheltuielilor ocazionate de formarea profesională.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 şi 42 din Constituţie, deoarece instituie o formă mascată de muncă forţată, dând astfel posibilitatea angajatorului de a impune condiţii de muncă înrobitoare, de legare de locul de muncă şi exploatare a angajatului.
Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate legiferează principiul conform căruia angajatorul suportă cheltuielile necesare perfecţionării şi distinge asupra modalităţii de stabilire a drepturilor salariale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că salariatul care a beneficiat de un stagiu de formare profesională cu durată mai mare de 60 de zile poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, dar cu respectarea obligaţiilor asumate prin acel contract.
Totodată, Curtea constată că posibilitatea formulării acţiunii de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei în termen de un an de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii, când mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta a prestat copilului întreţinere, nu creează, prin ea însăşi, nicio discriminare, fiind în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În acelaşi mod, în legătură cu susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul criticat dă expresie prevederilor constituţionale invocate, prin reglementarea condiţiilor de exercitare a acţiunii de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei, în ipoteza în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere.
Curtea observă, de asemenea, că neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei este dedusă de autorul excepţiei atât din raportarea acestora la art. 55 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul familiei, cât şi prin raportare la art. 45 din Codul de procedură civilă. Or, în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra conformităţii dispoziţiilor criticate cu textele constituţionale, iar nu asupra conformităţii acestora cu alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internă.
În fine, Curtea constată că, în şedinţa publică, apărătorul autorului excepţiei a susţinut şi contrarietatea prevederilor criticate în raport de dispoziţiile art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, însă Curtea nu poate reţine aceste critici,
având în vedere că nu se regăsesc în notele scrise ale autorului şi nici nu au fost menţionate în încheierea instanţei de fond prin care Curtea a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
5 6 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:
- Art. 194: "(1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.
(2) În cazul în care, în condiţiile prevăzute la alin. (1), participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională presupune scoaterea parţială din activitate, salariatul participant va beneficia de drepturi salariale astfel:
a) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă ce nu depăşeşte 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, acesta va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de salariul integral corespunzător postului şi funcţiei deţinute, cu toate indemnizaţiile, sporurile şi adaosurile la acesta;
b) dacă participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, acesta va beneficia de salariul de bază şi, după caz, de sporul de vechime.
(3) Dacă participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesională presupune scoaterea integrală din activitate, contractul individual de muncă al salariatului respectiv se suspendă, acesta beneficiind de o indemnizaţie plătită de angajator, prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.
(4) Pe perioada suspendării contractului individual de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (3), salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.";
- Art. 195: "(1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.
(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă.
(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
(4) Obligaţia prevăzută la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv." Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi ale art. 42 privind interzicerea muncii forţate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Dispoziţiile art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 sunt cuprinse în Titlul VI al legii, intitulat "Formarea profesională".
Art. 194 reglementează condiţiile de participare la cursurile sau stagiile de formare profesională iniţiate de angajator. Dispoziţiile art. 195 din lege prevăd îndatoririle salariaţilor care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională cu durată mai mare de 60 de zile, în condiţiile în care toate cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională au fost suportate de către angajator. Potrivit art. 193 din Codul muncii, toate aceste îndatoriri trebuie să fie prevăzute într-un act adiţional la contractul individual de muncă, asupra căruia părţile
au convenit de comun acord.
Rezultă că reglementările legale criticate stabilesc condiţiile de participare a angajaţilor la stagiile de pregătire profesională iniţiate de angajator, în cadrul cărora se interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregătire profesională în aceste condiţii să aibă iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani.
Această normă prohibitivă nu este însă una absolută, ci se coroborează cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, care instituie sancţiunea pentru nerespectarea interdicţiei susmenţionate, şi anume suportarea de către angajat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Ca atare, nu se poate susţine că prevederile art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 îngrădesc dreptul la muncă sau libertatea alegerii locului de muncă, consacrate de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, şi cu atât mai mult nu poate fi vorba de muncă forţată în sensul prevederilor constituţionale ale art. 42. De altfel, însuşi alin. (2) lit. c) al art. 42 din Constituţie prevede că prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege nu constituie muncă forţată.
Prin Decizia nr.271 din 22 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.639 din 15 iulie 2004, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul acestei decizii, s-a reţinut că, în condiţiile în care salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională cu durată mai mare de 60 de zile, poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, dar cu respectarea unei obligaţii asumate printr-un act adiţional la contractul individual de muncă. Pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin actul adiţional, salariatul suportă consecinţele prevăzute în acel contract, cu care a fost de acord înainte de începerea cursului sau a stagiului de formare profesională.
În ceea ce priveşte pretinsa supunere la muncă forţată, Curtea a constatat că aceste susţineri ale autorului excepţiei nu pot fi primite, întrucât art. 195 alin. (1) din Codul muncii îi interzice salariatului doar iniţierea încetării contractului individual de muncă înainte de expirarea timpului prevăzut în actul adiţional, în care trebuie să presteze munca în folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională. Salariatul nu este ţinut cu forţa la acelaşi loc de muncă, dar, dacă nu îşi respectă angajamentul luat prin actul adiţional, poate fi obligat să restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta, proporţional cu perioada nelucrată.
Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza ei îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudenţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 şi 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Bogdan George Serdaru în Dosarul nr. 6.103/121/2007 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:17

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.