DECIZIE nr.319 din 13 martie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Textul actului publicat în M.Of. nr. 264/3 apr. 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 4.754/62/2006 al Curţii de Apel Braşov Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.754/62/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicată de Anita Schmidt într-o cauză având ca obiect o acţiune în revendicare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie o discriminare între foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv care au depus notificare în vederea restituirii acestora în termenul legal şi aceia care nu l-au respectat. Acest fapt conduce, în opinia autorului excepţiei, şi la o încălcare a principiului constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private, prevăzut de art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât afectează însăşi substanţa dreptului de proprietate. Arată că procedura administrativă instituită prin art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 este o jurisdicţie administrativă facultativă, aşa încât nerespectarea termenului de depunere a notificării nu ar trebui să constituie o negare a accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, invocă şi încălcarea art. 20 alin. (1) din Constituţie raportat la art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că textul de lege criticat înfrânge dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie care prevăd că jurisdicţiile speciale sunt facultative. Face referire la Hotărârea Broniowski vs. Polonia a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia sunt admisibile limitări, ingerinţe, sub forma unor proceduri prealabile, obligatorii, acestea neputând restrânge accesul la o instanţă în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Altfel, se ajunge la transformarea dreptului de proprietate într-un drept teoretic, iluzoriu, lipsit de esenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale. În acest sens, arată că textele de lege criticate sunt în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât se aplică în mod egal celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De asemenea, constată că prevederile criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi cu cele ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege.
Arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit (2001), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut şi poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau de decădere. Pentru aceste motive, consideră că nu poate fi reţinută nici atingerea adusă prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Apreciază că textele de lege criticate nu contravin nici art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât procedura notificării nu este o procedură administrativ-jurisdicţională, deoarece nu are ca obiect verificarea legalităţii sau temeiniciei unui act administrativ emis. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 faţă de prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, menţionează că textele criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.798 din 2 septembrie 2005, cu următorul cuprins: "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
[...] (5) Nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (1) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) şi (4) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, autorul excepţiei susţine că, prin dispoziţiile de lege criticate, sunt încălcate şi prevederile art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare similară.
Astfel, Curtea a analizat concordanţa textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, statuând, prin Decizia nr.922 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.50 din 23 ianuarie 2007, că reglementarea în cauză este în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit căreia "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Mai mult, Curtea a reţinut că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare. Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută în prezenta cauză nici contradicţia între textul de lege criticat şi art. 20 alin. (1) din Constituţie raportat la art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, Curtea a constatat, în aceeaşi decizie, că textul de lege criticat nu încalcă nici art. 21 alin. (1) din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.
De asemenea, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării nu poate fi invocat ca generând o situaţie discriminatorie în raport cu celelalte subiecte de drept care s-au conformat dispoziţiilor legii, potrivit principiului general de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 4.754/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:26

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.