DECIZIE nr.124 din 21 mai 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 105/6 mar. 1998

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Claudia Miu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată următoarele:
Judecătoria Feteşti, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpaţii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe.
Din încheierea de sesizare rezultă că s-a pornit procesul penal împotriva inculpaţilor Deacu Ion şi Deacu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută în art. 220 din Codul penal, la plângerea prealabilă a părţilor vătămate Zaharia Gh. Gheorghe, Zaharia N. Gheorghe şi Ionescu Florentina.
În motivarea plângerii prealabile părţile vătămate arată că, la data de 15 septembrie 1993, inculpaţii au strămutat, fără drept, aliniamentul gardului care desparte imobilul, proprietatea lor, de cel aflat în proprietatea părţilor vătămate, ocupând astfel o suprafaţă de teren care se afla în posesia acestora din urmă.
În şedinţa de judecată din data de 2 aprilie 1997 inculpaţii, prin reprezentantul lor, au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, în baza cărora au fost chemaţi în judecată, susţinând că acestea contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, însă nu arată contrarietatea dintre dispoziţiile art. 220 din Codul penal şi prevederile din legea fundamentală invocate.
Faţă de excepţia ridicată, părţile vătămate, prin apărător, au opinat că aceasta este nefondată.
La rândul său, reprezentantul Ministerului Public consideră excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu există contradicţii care să conducă la înfrângerea ordinii constituţionale.
Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia, apreciază, de asemenea, că excepţia este neîntemeiată.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului se arată că textul art. 220 din Codul penal este constituţional şi că faptele de tulburare de posesie prezintă un pericol social mai mare decât înainte de Revoluţia din decembrie 1989.
În consecinţă, se consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Nu s-a primit punctul de vedere al Camerei Deputaţilor.
În punctul de vedere primit din partea Guvernului se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece între prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, pe de o parte, şi prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu există nici o legătură; ultimele incrimineaz㠄tulburarea de posesie”, pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie. Se subliniază că este surprinzător faptul că se consideră neconstituţionale dispoziţiile art. 220 din Codul penal în condiţiile în care acest text, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 140/1996, îşi găseşte o deplină justificare, dată fiind extinderea proprietăţii private imobiliare, care trebuie apărată împotriva infracţiunilor. Se conchide că excepţia de neconstituţioalitate este nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 220 din Codul penal, raportate la prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că este competentă să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.
Prin excepţia invocată a fost atacat ca neconstituţional textul art. 220 din Codul penal, care, în urma modificării şi completării aduse prin Legea nr. 140/1996, are următorul cuprins:

„Art. 220. - Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
Dacă imobilul se află în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
În susţinerea excepţiei ridicate, autorii acesteia nu invocă texte din Constituţie cu care prevederile art. 220 din Codul penal ar putea intra în conflict.
Textele invocate sunt art. 16 alin. (2), care prevede c㠄Nimeni nu este mai presus de lege”, şi art. 51 care prevede c㠄Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, însă ele nu sunt în contradicţie cu dispoziţia legală atacată în contencios constituţional.
În aceste condiţii, din analiza efectuată în cauză rezultă că art. 220 din Codul penal trebuie examinat în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) teza I şi (2) teza I din Constituţie, potrivit cărora „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”, iar „Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.
Garantarea dreptului de proprietate se realizează prin mijloace prevăzute de lege, printre care şi mijloace de drept penal, puse la dispoziţie persoanelor pentru a se apăra împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor. În acest scop sunt incriminate în Codul penal infracţiunile contra patrimoniului, o astfel de infracţiune fiind şi tulburarea de posesie, Legea nr. 140/1996 a adus modificări ale acestei infracţiuni prevăzute de art. 220 din Codul penal, în scopul unei cât mai complete garantări a dreptului de proprietate, care formează unul dintre principiile fundamentale ale organizării noastre sociale.
Dacă avem în vedere că, în redactarea iniţială a Codului penal din anul 1968, tulburarea de posesie, indiferent de modalitatea săvârşirii, era sancţionată cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă, apare evidentă voinţa Parlamentului, exprimată prin Legea nr. 140/1996, de a sancţiona mult mai sever tulburarea de posesie. Departe de a fi în contradicţie cu prevederile constituţionale, dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt, dimpotrivă, expresia voinţei legiuitorului de a apăra, prin mijloace de drept penal, drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţie, între care dreptul de proprietate privată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vădit nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, invocată de inculpaţii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 574/1996 al Judecătoriei Feteşti.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată la data de 21 mai 1997.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,
Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.