LEGE nr.141 din 5 noiembrie 1996
pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penala
Textul actului publicat în M.Of. nr. 289/14 noi. 1996

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Codul de procedură penală se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 11 punctul 1 litera c) va avea următorul cuprins:

"c) încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză."

2. Articolul 26 punctul 2 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranţa statului;"

3. Articolul 26 punctul 3 va avea următorul cuprins:

"3. Infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe."

4. Articolul 27 punctul 1 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) infracţiunile prevăzute în Codul penal în art. 174-177, 179, 189 alin. 3, art. 190, 197 alin. 2 şi 3, art. 209 alin. 3, art. 211 alin. 2 şi 3, art. 212, 215 alin. 5, art. 2151 alin. 2, art. 218, 219 alin. 3 dacă fapta a avut ca urmare un dezastru şi alin. 4, art. 238, 239 alin. 3, art. 2481, 252, 254, 255, 257, 266-270, 273 alin. 2, art. 274 alin. 2, art. 275 alin. 3, art. 276, 279 alin. 3, art. 2791, 280, 2801, 282-285, 298, 3022, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;"

5. La articolul 27 punctul 1, după litera b) se introduc literele c), d) şi e), iar litera c) devine litera f):

"c) infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
d) infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în cazurile în care minimul special al pedepsei este de 2 ani sau mai mare;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;"

6. Articolul 28 punctul 1 litera b) va avea următorul cuprins:

"b) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a), b) şi c), săvârşite de militari până la gradul de căpitan inclusiv ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază;"

7. La articolul 281 punctul 1, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:

"b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene;"

8. Articolul 282 punctul 1 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite de militari ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază;"

9. Articolul 37 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se află în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărârii cu trimitere de către instanţa de apel sau după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs."

10. Articolul 64 va avea următorul cuprins:

"Mijloacele de probă

Art. 64. - Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele."

11. La articolul 85, alineatele 6 şi 7 vor avea următorul cuprins:

"Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă."

12. Articolul 90 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta."

13. În Capitolul II, după Secţiunea V se introduce Secţiunea V1, denumită "Înregistrările audio sau video", care va avea următorul cuprins:

" Secţiunea V1
Înregistrările audio sau video

Înregistrările convorbirilor

Art. 911. - Înregistrările pe bandă magnetică ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului Curţii de Apel, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea este utilă, pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloace de probă dacă din conţinutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

Autorizarea procurorului se dă pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Autorizarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.

Certificarea înregistrărilor

Art. 912. - Despre efectuarea înregistrărilor menţionate în art. 911, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal în care se menţionează autorizaţia dată de procuror pentru efectuarea interceptării, numărul sau numerele posturilor telefonice între care se poartă convorbirile, numele persoanelor care le poartă, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri în parte şi numărul de ordine al rolei sau casetei pe care se face imprimarea. Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă şi se ataşează la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de urmărire penală, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. La procesul-verbal se ataşează, de asemenea, caseta sau rola care conţine înregistrarea convorbirii, în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.

Alte înregistrări

Art. 913. - Modalităţile şi condiţiile de efectuare a înregistrărilor arătate în art. 911 şi 912 sunt aplicabile şi în cazul oricărei alte înregistrări a convorbirilor pe bandă magnetică, autorizate conform legii.

Înregistrările de imagini

Art. 914. - Dispoziţiile art. 911 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 912, cu excepţia redării în formă scrisă, după caz.

Verificarea mijloacelor de probă

Art. 915. - Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu. Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, prezentate de părţi, pot servi ca mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege."

14. Articolul 149 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Durata arestării inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusă în lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul."

15. Articolul 159 alineatul 6 va avea următorul cuprins:

"Instanţa se pronunţă asupra prelungirii arestării preventive înainte de expirarea duratei mandatului şi restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la pronunţare."

16. Articolul 159 alineatul 7 va avea următorul cuprins:

"Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este suspensiv de executare."

17. Articolul 160 va avea următorul cuprins:

"Procedura în cauzele cu mai mulţi arestaţi

Art. 160. - Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata prelungirii arestării expiră la date diferite, prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul şef de secţie din Parchetul General, care sesizează instanţa potrivit art. 156 pentru unul din inculpaţi, va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi."

18. Articolul 1602 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori există date care justifică temerea că va săvârşi o altă infracţiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte."

19. Articolul 1604 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă în cazul săvârşirii infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani ori când inculpatul este recidivist, ori există date care justifică temerea că inculpatul va săvârşi o altă infracţiune sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de probă, sau prin alte asemenea fapte."

20. Articolul 1605 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Cuantumul cauţiunii este de cel puţin 2.000.000 lei."

21. Articolul 1605 alineatul 4 litera d) va avea următorul cuprins:

"d) se pronunţă pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;"

22. Articolul 16010 alineatul 1 litera b) va avea următorul cuprins:

"b) inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 1602 alin. 3 şi art. 1604 alin. 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat."

23. Articolul 163 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

"Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei unităţi din cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum şi cele exceptate de lege."

24. Articolul 163 alineatul 6 litera a) va avea următorul cuprins:

"a) în cazul în care prin infracţiune s-a adus o pagubă avutului uneia din unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal, fără deosebire, dacă este sau nu parte civilă constituită;"

25. Articolul 163 alineatul 6 lit. c) se abrogă.

26. Articolul 164 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Măsurile asiguratorii dispuse de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată pot fi aduse la îndeplinire şi prin organele proprii de executare ale unităţii păgubite, în cazul în care aceasta este una din cele la care se referă art. 145 din Codul penal."

27. Articolul 165 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Bunurile perisabile se predau unităţilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activităţii, care sunt obligate să le primească şi să le valorifice de îndată."

28. Articolul 171 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei unităţi militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în altă cauză."

29. Articolul 198 alineatul 1 partea introductivă va avea următorul cuprins:

"Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 20.000 lei la 100.000 lei:"

30. Articolul 198 alineatul 1 litera c) va avea următorul cuprins:

"c) lipsa nejustificată a martorului, expertului sau interpretului legal citat;"

31. La articolul 198, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 2, cu următorul cuprins:

"Lipsa nejustificată a apărătorului, ales sau desemnat din oficiu, când asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie, potrivit legii, se sancţionează cu amendă judiciară de la 100.000 lei la 500.000 lei."

32. Articolul 209 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-173, 174-177, 179, 189 alin. 3, art. 190, 191, 211 alin. 3, art. 212, 236, 2361, 238, 239, 2391, 250, 252, 254, 255, 257, 265, 266, 267, 2671, 268, 273-276, 2791, 280, 2801, 3022, 317 şi 356-361 din Codul penal, în cazul infracţiunilor arătate în art. 26 pct. 2 lit. a), art. 27 pct. 1 lit. b) şi c), art. 281 pct. 1 lit. b) şi c), art. 282 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1 din acest cod, precum şi în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii."

33. La articolul 217, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:

"În cauzele preluate de către un organ de cercetare penală central, supravegherea se exercită de către un procuror din Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie."

34. Articolul 221 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

"Când prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneia din unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă."

35. Articolul 224 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale."

36. Articolul 242 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Încetarea urmăririi penale are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j) şi există învinuit sau inculpat în cauză."

37. Articolul 243 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Organul de cercetare penală, când constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), înaintează procurorului dosarul împreună cu propuneri de încetare a urmăririi penale."

38. Articolul 247 se abrogă.

39. Articolul 2491 va avea următorul cuprins:

"Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ

Art. 2491. - În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b1), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

Executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443.

Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b1) se poate face plângere în termen de 5 zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246.

Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a făcut plângere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia."

40. Articolul 262 punctul 2 litera a) alineatul 2 se abrogă.

41. Articolul 274 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"În cazurile de reluare a urmăririi penale prevăzute în art. 270 lit. a) şi c), termenul de 30 de zile privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data luării acestei măsuri, iar în cazul când dosarul se restituie de către instanţă şi inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de către procuror."

42. Articolul 315 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpaţi se află în stare de detenţie sau este minor, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecată privind alte infracţiuni, procurorul participă când consideră necesar."

43. Articolul 350 alineatul 3 litera b) va avea următorul cuprins:

"b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă."

44. Articolul 357 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă, în hotărâre se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol."

45. Articolul 372 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia."

46. Articolul 3851 alineatul ultim va avea următorul cuprins:

"Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Împotriva deciziilor pronunţate în apel, persoanele prevăzute în art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul, pot declara recurs."

47. Articolul 3859 alineatul 1 punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;"

48. Articolul 3859 alineatul 1 punctul 14 va avea următorul cuprins:

"14. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;"

49. La articolul 3859 alineatul 1, după punctul 17 se introduce punctul 171, cu următorul cuprins:

"171. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;"

50. Articolul 3859 alineatul 1 punctul 21 va avea următorul cuprins:

"21. când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate."

51. La articolul 3859, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 2, cu următorul cuprins:

"Cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pot fi invocate, atât cu privire la soluţionarea laturii penale, cât şi a laturii civile a cauzei."

52. La articolul 3859, alineatul 2, care devine alineatul 3, va avea următorul cuprins:

"Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 171, 19 şi 20 se iau în considerare totdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 şi 18 se iau în considerare din oficiu, numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului."

53. Articolul 38510 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Recursul trebuie să fie motivat, fie în scris, fie oral, în faţa instanţei."

54. La articolul 38515 punctul 2, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

"În cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată."

55. Articolul 406 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Totodată, instanţa dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite şi a averii confiscate, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ţinut să le suporte, iar pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă, restituirea cotei făcută venit la bugetul de stat şi calcularea ca vechime şi continuitate în muncă a duratei pedepsei executate."

56. Articolul 407 va avea următorul cuprins:

"Calea de atac

Art. 407. - Sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. 3 şi art. 406 alin. 1, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului."

57. Articolul 410 alineatul 1 partea I punctul 4 va avea următorul cuprins:

"4. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;"

58. Articolul 410 alineatul 1 partea I punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. când, în mod greşit, inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului;"

59. La articolul 410 alineatul 1 partea I, după punctul 7 se introduce punctul 71, cu următorul cuprins:

"71. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului;"

60. La articolul 410 alineatul 1 partea II, după punctul 5 se introduce punctul 51, cu următorul cuprins:

"51. judecata a avut loc fără citarea legală a părţilor sau cu procedura de citare neîndeplinită;"

61. La articolul 410, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:

"Instanţa, soluţionând recursul în anulare, verifică hotărârile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în alineatele precedente, punându-le în prealabil în discuţia părţilor."

62. La articolul 411, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 4, cu următorul cuprins:

"Instanţele de judecată sunt obligate ca în termen de 10 zile de la primirea cererii parchetului să trimită spre examinare dosarele în care hotărârile sunt definitive sau, după caz, să comunice, în acelaşi termen, situaţia judiciară a acestora."

63. După articolul 412 se introduce articolul 4121, care va avea următorul cuprins:

"Extinderea recursului în anulare

Art. 4121. - Judecând recursul în anulare, instanţa examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestor părţi o situaţie mai grea."

64. Articolul 420 va avea următorul cuprins:

"Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă

Art. 420. - Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, timpul reţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura preşedintelui, precum şi ştampila acelei instanţe."

65. Articolul 428 se abrogă.

66. Articolul 429 alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea prevăzută în alin. 1 se face administraţiei locului de deţinere."

67. Articolul 447 va avea următorul cuprins:

"Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei

Art. 447. - Asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută în art. 864 ori în art. 865 din Codul penal, se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judecă ori a judecat în prima instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 864 alin. 1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei."

68. După articolul 4471 se reintroduce articolul 448, care va avea următorul cuprins:

"Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă

Art. 448. - Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii se dispune din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Hotărârea de înlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare potrivit dispoziţiilor art. 420-423."

69. Secţiunea II din Capitolul III al Titlului III din Partea specială se va denumi: "Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă".

70. Articolul 453 alineatul I prima frază va avea următorul cuprins:

"Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:"

71. Articolul 453 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi făcută de procuror, de condamnat, de persoanele arătate în art. 362 alineatul ultim, iar în cazul prevăzut la lit. c) din prezentul articol, şi de către conducerea unităţii la care lucrează condamnatul."

72. Secţiunea III din Capitolul III al Titlului III din Partea specială se va denumi: "Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă".

73. Articolul 455 va avea următorul cuprins:

"Cazurile de întrerupere

Art. 455. - Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. 2 al aceluiaşi articol."

74. Articolul 4911 va avea următorul cuprins:

"Amânarea sau întreruperea executării măsurii internării

Art. 4911. - Executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare poate fi amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453 şi 455."

Art. II. - Următorii termeni din Codul de procedură penală şi din alte legi cu dispoziţii procesual penale se înlocuiesc astfel: "organizaţii de stat sau obşteşti", "organizaţii cooperatiste sau alte organizaţii obşteşti", "întreprinderi şi organizaţii economice de stat, cooperatiste sau alte organizaţii obşteşti", "organizaţii obşteşti", "organizaţii prevăzute în art. 145 din Codul penal", "unităţi ale unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal" se înlocuiesc cu "unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal". Termenul "organizaţie" se înlocuieşte cu "unitate".

Art. III. - Prevederile din Codul de procedură penală referitoare la pedeapsa complimentară a confiscării averii, cu excepţia art. 406 alin. 3 şi art. 461 alin. 3, se abrogă.

Art. IV. - Codul de procedură penală, cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României. Ministerul Justiţiei este singurul autorizat să editeze şi să publice, în volum, ediţia oficială a Codului de procedură penală.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE

Bucureşti, 5 noiembrie 1996.
Nr. 141.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:28

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.