Cheltuieli efectuate cu delegaţii ale Camerei Deputaţilor trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
legislatura 2016, decembrie 2017
Alte informaţii detaliate vor fi comunicate la cerere, în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001.
Baza legală:
H.B.P. ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2003, modificată şi completata prin H.B.P. ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr.5/2007, HG nr.518/1995.
Menţionăm că în coloana nr.5 sunt însumate cheltuielile cu transportul, cazarea şi diurna corespunzatoare fiecărei acţiuni.
Organizaţii internaţionale parlamentare la care Parlamentul României participă cu delegaţii permanente
Participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă şi ale Comisiei pentru migraţie, refugiaţi şi persoane strămutate ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
informarea nu a fost prezentată
FRANTA
4.5
1
7685
3.
Participarea la Forumul Parlamentar pentru Securitate și Intelligence (Washington DC, 7 decembrie 2017) și la a 17-a ediție a Forumului Parlamentar Transatlantic al AP NATO
Participarea la reuniunea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția
informarea nu a fost prezentată
ITALIA
2.5
1
3130
6.
Participarea la reuniunea Grupului Special pentru Mediterana și a Subcomisiei pentru apărare transatlantică și cooperare în domeniul securității a APNATO și la cea de-a 39-a ediție a Forumului Parlamentarilor pentru Acțiune Globală
informarea nu a fost prezentată
ITALIA
6.5
1
14160
7.
Participarea la reuniunile Comisiilor APCE pentru afaceri juridice şi drepturile omului, pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei, pentru afaceri politice şi democraţie şi ale Comisiei Prezidenţiale şi Biroului APCE
Participarea la Seminarul parlamentar cu tema „Ocuparea forței de muncă, formarea profesională și oportunitățile egale: asigurarea unui tratament corect și a incluziunii pentru toți”
informarea nu a fost prezentată
FRANTA
2.5
1
605
11.
Participarea la Sesiunea plenară a Dimensiunii parlamentare a Inițiativei Central Europene
-
Organizaţia Internaţională Parlamentarii Lumii pentru Habitat pentru Europa
-
Organizaţia Internaţională a Legislatorilor pentru Echilibrul Mediului Înconjurător
-
Parlamentarii pentru acţiune globală
-
Asociaţia parlamentarilor europeni pentru Africa
-
Asociaţia Parlamentară Internaţională pentru Tehnologia Informaţiei
-
Organizaţia Mondială a Parlamentarilor împotriva Corupţiei
-
Conferinţa Interparlamentară privind Spaţiul
-
UNESCO
-
Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est
-
Centrul European de Cercetare şi Documentare Parlamentară
-
Mic dejun cu rugăciune
-
Organizaţia Naţiunilor Unite
-
Alte organizaţii
Nr. Crt.
Acţiunea
Locaţia
Nr. total zile delegaţie
Nr. participanţi
Total cheltuieli
1.
Participarea la cea de-a 12-a sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial UNESCO
Decontarea cheltuielilor de transport şi cazare privind participarea doamnei deputat Andreea Cosma la Conferinţa cu tema "România întotdeauna mai aproape" organizată de Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale
informarea nu a fost prezentată
ITALIA
2
1
3606
5.
Reprezentarea Camerei Deputatilor la Summit-ul Annual al Forumului Global al Femeilor Politician Lider WPL
-
Acţiuni parlamentare bilaterale la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor
-
Acţiuni parlamentare bilaterale la nivelul comisiilor permanente
-
Acţiuni parlamentare bilaterale la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie
-
Alte acţiuni parlamentare
-
-
Circumscriptia electorala nr.43 - Diaspora
Nr. Crt.
Acţiunea
Locaţia
Nr. total zile delegaţie
Nr. participanţi
Total cheltuieli
1.
Deplasarea în Spania a domnului deputat Constantin Codreanu (PMP), ales în circumscripția electorală nr. 43
informarea nu a fost prezentată
SPANIA
1
1
2020
2.
Deplasarea la Roma a domnului deputat Dorel-Gheorghe Căprar, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor, pentru a participa la manifestările ocazionale de sărbătorirea Zilei Naţionale a României
Participarea domnului deputat Petre Florin Manole (PSD), membru al delegaţiei române la IHRA, la cea de-a doua reuniune plenară a International Holocaust Remembrance Alliance (Berna, Elveţia)
informarea nu a fost prezentată
ELVETIA
4.5
1
8284
4.
Participarea domnului deputat Eugen Tomac, liderul Grupului parlamentar al PMP, la reuniunea Consiliului Româno-American din SUA (New York)
informarea nu a fost prezentată
SUA
5.5
1
17845
5.
Vizita la Berna a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Confederaţia Elveţiană din parlamentul României