Sunteţi aici: Prima pagină > Informaţii economice > Aprilie 2018 > Birouri parlamentare

Informaţii economice

Legislatura 2016-2020, Aprilie 2018

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputaţilor pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare în circumscripţiile electorale

Alte informaţii detaliate vor fi comunicate la cerere, în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001.

Baza legala: Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor si al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 38: Birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor

- (1) În scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.

Modalităţile de acordare şi justificare a sumei forfetare sunt reglementate prin Hotărârea birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 5/2013 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, republicată.

ÎN EXERCITAREA MANDATULUI, DEPUTAŢII POT EFECTUA CHELTUIELI DIN SUMA FORFETARĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ:

CHELTUIELI DE PERSONAL PENTRU PLATA DREPTURILOR SALARIALE ALE PERSONALULUI ANGAJAT CU CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ ÎN CADRUL BIROURILOR PARLAMENTARE:

  • salarii nete achitate angajatilor pe baza statului de plată;
  • impozit şi contribuţii sociale angajati;
  • taxe suportate de angajator.

CHELTUIELI PENTRU BUNURI SI SERVICII:

  • chiria pentru sediul birourilor parlamentare, cheltuielile de întreţinere, gospodărire, precum şi alte utilităţi şi servicii (încălzire, energie electrică, gaze, apă, canal, salubritate, abonament radio-TV, abonament cablu TV, abonament internet, asigurare şi monitorizare pază, reparaţia şi igienizarea spaţiului şi alte prestaţii de servicii necesare pentru funcţionarea biroului parlamentar);
  • furnituri de birou şi materiale consumabile pentru imprimante, copiatoare, faxuri etc., protocol efectuat cu ocazia primirii invitaţilor, materiale de curăţenie şi întreţinere;
  • cheltuielile pentru revizia, întreţinerea şi reparaţia bunurilor din dotarea birourilor parlamentare;
  • diurna, cazarea sau transportul personalului angajat pentru deplasările în circumscripţii şi la Parlament;
  • cheltuieli privind serviciile în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în înţelesul Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul din cadrul birourilor parlamentare;
  • cheltuieli pentru servicii de publicitate, editare, proiectare, anunţuri prin mass-media, producţie şi difuzare de materiale de promovare video şi audio pentru televiziune şi sistemul local de internet şi radio, precum şi prin anunţuri plătite online (inclusiv platforme de socializare online) în vederea promovării şi prezentării activităţilor parlamentarului;
  • cheltuieli privind servicii de telefonie fixă, telefonie mobilă, fax, inclusiv chiria echipamentelor;
  • cheltuieli pentru proiectarea şi mentenanţa paginii web a biroului parlamentar şi a altor conturi de socializare online;
  • cheltuieli pentru revista presei online, abonamente la presa scrisă, cheltuieli pentru expedieri poştale, servicii SMS -eveniment;
  • cheltuieli pentru articole în presa scrisă: declaraţii, intervenţii, răspunsuri;
  • cheltuieli privind taxa de parcare a autoturismelor la aeroportul cel mai apropiat de domiciliul deputatului;
  • cheltuieli privind organizarea de evenimente pentru promovarea activităţii parlamentare în circumscripţie;
  • cheltuieli privind servicii de consultanţă şi asistenţă juridică de specialitate, servicii de consultanţă şi asistenţă economică, servicii de reprezentare şi asistenţă mediatică, servicii de transmitere de informaţii în reţelele de socializare din mediul digital, servicii de traducere decontate în baza contractelor încheiate cu societăţi specializate sau cu persoane fizice autorizate;
  • cheltuieli privind decontarea serviciilor pe platformele online de conferinţe (videoconferinţe/teleconferinţe) destinate activităţii parlamentare;
  • cheltuieli pentru pachete şi soluţii software pentru activitatea biroului parlamentar;
  • cheltuieli privind cursuri de formare profesională, respectiv cursuri de perfecţionare pentru personalul angajat la biroul parlamentar;
  • obiecte de inventar;
  • alte prestaţii similare necesare funcţionării biroului parlamentar.

Notă: Facem precizarea că în conformitate cu prevederile legii contabilităţii, documentele prezentate spre decontare de catre deputaţi, se înregistrează în decontul lunii în care au fost predate compartimentului de specialitate, în consecinţă pot exista situaţii în care în decontul unei luni apar cheltuieli aferente lunilor precedente.

Nr.
Crt.
Circumscriptia electorala/
Colegiul uninominal
Cheltuieli
de personal
Cheltuieli
pentru bunuri si servicii
Circumscriptia electorala nr.1, ALBA
1 HCD nr.122/2016 (poz.AB/1) 7168 16782
2 HCD nr.122/2016 (poz.AB/2) 11805 14125
3 HCD nr.122/2016 (poz.AB/3) 4668 19500
4 HCD nr.122/2016 (poz.AB/4) 9370 16212
5 HCD nr.122/2016 (poz.AB/5) 8410 15010
Circumscriptia electorala nr.2, ARAD
6 HCD nr.122/2016 (poz.AR/1) 10318 15935
7 HCD nr.122/2016 (poz.AR/2) 13906 11500
8 HCD nr.122/2016 (poz.AR/3) 7915 13423
9 HCD nr.122/2016 (poz.AR/4) 6334 19281
10 HCD nr.122/2016 (poz.AR/5) 8039 18266
11 HCD nr.122/2016 (poz.AR/6) 12602 12885
12 HCD nr.122/2016 (poz.AR/7) 10403 15048
Circumscriptia electorala nr.3, ARGEŞ
13 HCD nr.122/2016 (poz.AG/1) 10006 15009
14 HCD nr.122/2016 (poz.AG/2) 6455 18000
15 HCD nr.122/2016 (poz.AG/3) 1623 17800
16 HCD nr.122/2016 (poz.AG/4) 11113 12869
17 HCD nr.122/2016 (poz.AG/5) 5750 19369
18 HCD nr.122/2016 (poz.AG/6) 5419 13410
19 HCD nr.122/2016 (poz.AG/7) 6813 12871
20 HCD nr.122/2016 (poz.AG/8) 8436 13475
21 HCD nr.122/2016 (poz.AG/9) 11051 13344
Circumscriptia electorala nr.4, BACĂU
22 HCD nr.122/2016 (poz.BC/1) 5370 20820
23 HCD nr.122/2016 (poz.BC/2) 10303 17566
24 HCD nr.122/2016 (poz.BC/3) 10509 14694
25 HCD nr.122/2016 (poz.BC/4) 11321 15515
26 HCD nr.122/2016 (poz.BC/5) 11330 19534
27 HCD nr.122/2016 (poz.BC/6) 1943 16325
28 HCD nr.122/2016 (poz.BC/7) 4086 20022
29 HCD nr.122/2016 (poz.BC/8) 11149 12825
30 HCD nr.122/2016 (poz.BC/9) 10549 14518
31 HCD nr.122/2016 (poz.BC/10) 12776 12594
Circumscriptia electorala nr.5, BIHOR
32 HCD nr.122/2016 (poz.BH/1) 6512 14919
33 HCD nr.122/2016 (poz.BH/2) 10650 13978
34 HCD nr.122/2016 (poz.BH/3) 5148 14716
35 HCD nr.122/2016 (poz.BH/5) 8296 13325
36 HCD nr.122/2016 (poz.BH/6) 5761 15105
37 HCD nr.65/2017 11152 13540
38 HCD nr.122/2016 (poz.BH/7) 10375 17062
39 HCD nr.122/2016 (poz.BH/8) 12038 12825
40 HCD nr.122/2016 (poz.BH/9) 13873 12126
Circumscriptia electorala nr.6, BISTRIŢA-NĂSĂUD
41 HCD nr.122/2016 (poz.BN/1) 12220 16065
42 HCD nr.122/2016 (poz.BN/2) 5444 16125
43 HCD nr.122/2016 (poz.BN/3) 4307 13816
44 HCD nr.122/2016 (poz.BN/4) 8579 17928
45 HCD nr.122/2016 (poz.BN/5) 10363 16846
Circumscriptia electorala nr.7, BOTOŞANI
46 HCD nr.122/2016 (poz.BT/1) 11248 14000
47 HCD nr.122/2016 (poz.BT/2) 11792 14625
48 HCD nr.122/2016 (poz.BT/3) 10272 15010
49 HCD nr.122/2016 (poz.BT/4) 10525 13456
50 HCD nr.122/2016 (poz.BT/5) 13034 12366
51 HCD nr.122/2016 (poz.BT/6) 9636 16590
Circumscriptia electorala nr.8, BRAŞOV
52 HCD nr.122/2016 (poz.BV/1) 8047 14829
53 HCD nr.122/2016 (poz.BV/2) 6750 10138
54 HCD nr.122/2016 (poz.BV/3) 4645 17000
55 HCD nr.122/2016 (poz.BV/4) 2078 20063
56 HCD nr.122/2016 (poz.BV/5) 12659 12758
57 HCD nr.122/2016 (poz.BV/6) 8308 15728
58 HCD nr.122/2016 (poz.BV/7) 11182 13473
59 HCD nr.122/2016 (poz.BV/8) 14112 11264
60 HCD nr.122/2016 (poz.BV/9) 12816 13136
Circumscriptia electorala nr.9, BRĂILA
61 HCD nr.122/2016 (poz.BR/1) 6723 18698
62 HCD nr.122/2016 (poz.BR/2) 13241 13874
63 HCD nr.122/2016 (poz.BR/3) 8935 15574
64 HCD nr.122/2016 (poz.BR/4) 12687 11739
65 HCD nr.122/2016 (poz.BR/5) 7413 13452
Circumscriptia electorala nr.10, BUZĂU
66 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/1) 6395 18000
67 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/2) 7828 14796
68 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/3) 9599 14796
69 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/4) 11865 14064
70 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/5) 6166 15500
71 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/6) 10257 16000
72 HCD nr.122/2016 (poz.BZ/7) 5624 18900
Circumscriptia electorala nr.11, CARAŞ-SEVERIN
73 HCD nr.122/2016 (poz.CS/1) 7917 15820
74 HCD nr.122/2016 (poz.CS/2) 4266 13093
75 HCD nr.122/2016 (poz.CS/3) 4190 20303
76 HCD nr.122/2016 (poz.CS/4) 4828 13966
77 HCD nr.122/2016 (poz.CS/5) 4448 13625
Circumscriptia electorala nr.12, CĂLĂRAŞI
78 HCD nr.122/2016 (poz.CL/2) 13699 9000
79 HCD nr.122/2016 (poz.CL/3) 15138 10509
80 HCD nr.122/2016 (poz.CL/4) 12089 13273
81 HCD nr.65/2017 2173 21545
Circumscriptia electorala nr.13, CLUJ
82 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/1) 9767 16541
83 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/2) 9646 19310
84 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/3) 9995 13763
85 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/4) 9527 15000
86 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/5) 8267 13669
87 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/6) 12551 13000
88 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/7) 10622 12997
89 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/8) 5996 14825
90 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/9) 10965 12600
91 HCD nr.122/2016 (poz.CJ/10) 9410 15304
Circumscriptia electorala nr.14, CONSTANŢA
92 HCD nr.122/2016 (poz.CT/1) 7920 15331
93 HCD nr.122/2016 (poz.CT/2) 11121 12588
94 HCD nr.122/2016 (poz.CT/3) 8501 14861
95 HCD nr.122/2016 (poz.CT/4) 7294 14989
96 HCD nr.122/2016 (poz.CT/5) 13397 13137
97 HCD nr.122/2016 (poz.CT/6) 10380 13137
98 HCD nr.122/2016 (poz.CT/7) 10180 16084
99 HCD nr.122/2016 (poz.CT/8) 9436 13000
100 HCD nr.122/2016 (poz.CT/9) 4499 12800
101 HCD nr.122/2016 (poz.CT/10) 6965 15027
102 HCD nr.122/2016 (poz.CT/11) 7747 16058
Circumscriptia electorala nr.15, COVASNA
103 HCD nr.122/2016 (poz.CV/1) 5722 13148
104 HCD nr.122/2016 (poz.CV/2) 9819 15554
105 HCD nr.122/2016 (poz.CV/3) 8053 15138
106 HCD nr.122/2016 (poz.CV/4) 15405 8819
Circumscriptia electorala nr.16, DÂMBOVIŢA
107 HCD nr.65/2017 14431 12621
108 HCD nr.122/2016 (poz.DB/2) 12228 12938
109 HCD nr.122/2016 (poz.DB/3) 12437 12766
110 HCD nr.122/2016 (poz.DB/4) 6849 12800
111 HCD nr.122/2016 (poz.DB/5) 7302 17444
112 HCD nr.122/2016 (poz.DB/6) 9489 16405
113 HCD nr.122/2016 (poz.DB/7) 9404 16975
Circumscriptia electorala nr.17, DOLJ
114 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/1) 10902 12623
115 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/2) 7965 22367
116 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/3) 9295 18856
117 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/4) 8335 15278
118 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/5) 7007 13240
119 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/6) 5963 12800
120 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/7) 11157 13088
121 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/8) 9020 16059
122 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/9) 7954 13240
123 HCD nr.122/2016 (poz.DJ/10) 6239 20000
Circumscriptia electorala nr.18, GALAŢI
124 HCD nr.122/2016 (poz.GL/1) 7464 15325
125 HCD nr.122/2016 (poz.GL/2) 11722 13176
126 HCD nr.122/2016 (poz.GL/3) 3282 15362
127 HCD nr.122/2016 (poz.GL/4) 11277 14478
128 HCD nr.122/2016 (poz.GL/5) 13534 8540
129 HCD nr.122/2016 (poz.GL/6) 7727 14648
130 HCD nr.122/2016 (poz.GL/7) 19279 9036
131 HCD nr.122/2016 (poz.GL/8) 8810 15461
132 HCD nr.122/2016 (poz.GL/9) 12257 12826
Circumscriptia electorala nr.19, GIURGIU
133 HCD nr.122/2016 (poz.GR/1) 6652 17325
134 HCD nr.122/2016 (poz.GR/2) 7791 16949
135 HCD nr.122/2016 (poz.GR/3) 10190 15825
136 HCD nr.122/2016 (poz.GR/4) 10389 15200
Circumscriptia electorala nr.20, GORJ
137 HCD nr.122/2016 (poz.GJ/1) 11054 12909
138 HCD nr.122/2016 (poz.GJ/2) 11231 12677
139 HCD nr.122/2016 (poz.GJ/3) 9307 15774
140 HCD nr.122/2016 (poz.GJ/4) 9188 15665
141 HCD nr.122/2016 (poz.GJ/5) 8093 14444
Circumscriptia electorala nr.21, HARGHITA
142 HCD nr.122/2016 (poz.HR/1) 8797 17287
143 HCD nr.122/2016 (poz.HR/2) 6074 15880
144 HCD nr.122/2016 (poz.HR/3) 13375 12198
145 HCD nr.122/2016 (poz.HR/4) 11534 13213
146 HCD nr.122/2016 (poz.HR/5) 7314 15005
Circumscriptia electorala nr.22, HUNEDOARA
147 HCD nr.122/2016 (poz.HD/1) 6288 17998
148 HCD nr.122/2016 (poz.HD/2) 3920 17660
149 HCD nr.122/2016 (poz.HD/3) 8282 16273
150 HCD nr.122/2016 (poz.HD/4) 5215 18000
151 HCD nr.122/2016 (poz.HD/5) 6511 19211
152 HCD nr.122/2016 (poz.HD/6) 3068 18713
Circumscriptia electorala nr.23, IALOMIŢA
153 HCD nr.122/2016 (poz.IL/1) 13017 12553
154 HCD nr.122/2016 (poz.IL/2) 2556 20503
155 HCD nr.122/2016 (poz.IL/3) 12829 15631
156 HCD nr.122/2016 (poz.IL/4) 4620 21000
Circumscriptia electorala nr.24, IAŞI
157 HCD nr.122/2016 (poz.IS/1) 10049 16782
158 HCD nr.122/2016 (poz.IS/2) 15950 9793
159 HCD nr.122/2016 (poz.IS/3) 8770 12981
160 HCD nr.122/2016 (poz.IS/4) 6230 20990
161 HCD nr.122/2016 (poz.IS/5) 9602 16025
162 HCD nr.122/2016 (poz.IS/6) 15127 9225
163 HCD nr.122/2016 (poz.IS/7) 11587 14082
164 HCD nr.122/2016 (poz.IS/8) 8823 16760
165 HCD nr.122/2016 (poz.IS/9) 8589 16954
166 HCD nr.122/2016 (poz.IS/10) 7055 16844
167 HCD nr.122/2016 (poz.IS/11) 6906 18000
168 HCD nr.122/2016 (poz.IS/12) 8672 13878
Circumscriptia electorala nr.26, MARAMUREŞ
169 HCD nr.122/2016 (poz.MM/1) 6741 15707
170 HCD nr.122/2016 (poz.MM/2) 11896 12800
171 HCD nr.122/2016 (poz.MM/3) 6501 16633
172 HCD nr.122/2016 (poz.MM/4) 4482 18478
173 HCD nr.122/2016 (poz.MM/5) 6288 13800
174 HCD nr.122/2016 (poz.MM/6) 7478 12825
175 HCD nr.122/2016 (poz.MM/7) 1406 24000
Circumscriptia electorala nr.27, MEHEDINŢI
176 HCD nr.122/2016 (poz.MH/1) 10634 12825
177 HCD nr.122/2016 (poz.MH/2) 10470 12825
178 HCD nr.122/2016 (poz.MH/3) 8276 18000
179 HCD nr.65/2017 2786 12825
Circumscriptia electorala nr.28, MUREŞ
180 HCD nr.122/2016 (poz.MS/2) 11974 9978
181 HCD nr.122/2016 (poz.MS/3) 6403 13827
182 HCD nr.122/2016 (poz.MS/1) 6479 17000
183 HCD nr.122/2016 (poz.MS/4) 9338 15449
184 HCD nr.122/2016 (poz.MS/5) 10935 12379
185 HCD nr.122/2016 (poz.MS/6) 10860 13727
186 HCD nr.122/2016 (poz.MS/7) 2965 18281
187 HCD nr.122/2016 (poz.MS/8) 15027 13493
Circumscriptia electorala nr.29, NEAMŢ
188 HCD nr.122/2016 (poz.NT/1) 8192 15447
189 HCD nr.122/2016 (poz.NT/2) 7588 13800
190 HCD nr.122/2016 (poz.NT/3) 10222 13017
191 HCD nr.122/2016 (poz.NT/4) 10603 14981
192 HCD nr.122/2016 (poz.NT/5) 6127 15144
193 HCD nr.122/2016 (poz.NT/7) 11880 13868
194 HCD nr.4/2018 1943 18000
195 HCD nr.122/2016 (poz.NT/8) 9552 16082
Circumscriptia electorala nr.30, OLT
196 HCD nr.122/2016 (poz.OT/1) 5885 17501
197 HCD nr.122/2016 (poz.OT/2) 6838 18966
198 HCD nr.122/2016 (poz.OT/3) 11180 13540
199 HCD nr.122/2016 (poz.OT/4) 13233 11365
200 HCD nr.122/2016 (poz.OT/5) 8590 15000
201 HCD nr.122/2016 (poz.OT/6) 10568 11810
Circumscriptia electorala nr.31, PRAHOVA
202 HCD nr.122/2016 (poz.PH/1)   19000
203 HCD nr.122/2016 (poz.PH/2) 4036 20660
204 HCD nr.4/2017 (poz.1) 5861 21700
205 HCD nr.122/2016 (poz.PH/3) 12016 13575
206 HCD nr.122/2016 (poz.PH/4) 15935 9641
207 HCD nr.122/2016 (poz.PH/5) 9934 14715
208 HCD nr.122/2016 (poz.PH/6) 7400 16680
209 HCD nr.122/2016 (poz.PH/7) 8350 17265
210 HCD nr.122/2016 (poz.PH/8) 10219 15154
211 HCD nr.122/2016 (poz.PH/9) 12684 6625
212 HCD nr.4/2017 (poz.2) 9376 14919
Circumscriptia electorala nr.32, SATU-MARE
213 HCD nr.122/2016 (poz.SM/1) 4485 17085
214 HCD nr.122/2016 (poz.SM/2) 11742 12558
215 HCD nr.122/2016 (poz.SM/3) 8368 13990
216 HCD nr.122/2016 (poz.SM/4) 11002 9910
217 HCD nr.122/2016 (poz.SM/5) 2988 18145
Circumscriptia electorala nr.33, SĂLAJ
218 HCD nr.122/2016 (poz.SJ/1) 1943 14099
219 HCD nr.122/2016 (poz.SJ/2) 10357 14618
220 HCD nr.122/2016 (poz.SJ/3) 10599 14894
221 HCD nr.122/2016 (poz.SJ/4) 10683 12617
Circumscriptia electorala nr.34, SIBIU
222 HCD nr.122/2016 (poz.SB/1) 14910 19000
223 HCD nr.122/2016 (poz.SB/2) 6680 15889
224 HCD nr.122/2016 (poz.SB/3) 6177 12800
225 HCD nr.122/2016 (poz.SB/4) 6237 18933
226 HCD nr.122/2016 (poz.SB/5) 11960 21300
227 HCD nr.122/2016 (poz.SB/6) 5727 18260
Circumscriptia electorala nr.35, SUCEAVA
228 HCD nr.122/2016 (poz.SV/1) 6707 17296
229 HCD nr.122/2016 (poz.SV/2) 4627 12800
230 HCD nr.122/2016 (poz.SV/3) 14375 11480
231 HCD nr.122/2016 (poz.SV/4) 6534 20632
232 HCD nr.122/2016 (poz.SV/5) 8225 20455
233 HCD nr.122/2016 (poz.SV/6) 7733 17878
234 HCD nr.122/2016 (poz.SV/7) 8374 19713
235 HCD nr.122/2016 (poz.SV/8) 12892 10259
236 HCD nr.122/2016 (poz.SV/9) 3643 15731
237 HCD nr.122/2016 (poz.SV/10) 7954 28862
Circumscriptia electorala nr.36, TELEORMAN
238 HCD nr.122/2016 (poz.TR/1) 12719 12723
239 HCD nr.122/2016 (poz.TR/2) 9100 18100
240 HCD nr.122/2016 (poz.TR/3) 6652 14595
241 HCD nr.122/2016 (poz.TR/4) 3898 2637
242 HCD nr.11/2017 10903 8400
Circumscriptia electorala nr.37, TIMIŞ
243 HCD nr.122/2016 (poz.TM/1) 9921 14341
244 HCD nr.122/2016 (poz.TM/2) 7099 16051
245 HCD nr.122/2016 (poz.TM/4) 7451 14500
246 HCD nr.122/2016 (poz.TM/5) 7018 13420
247 HCD nr.122/2016 (poz.TM/6) 8443 17687
248 HCD nr.122/2016 (poz.TM/7) 5416 14325
249 HCD nr.122/2016 (poz.TM/8) 5927 18764
250 HCD nr.122/2016 (poz.TM/9) 10129 15170
251 HCD nr.122/2016 (poz.TM/10) 10471 15660
252 HCD nr.4/2017 (poz.3) 13036 13375
Circumscriptia electorala nr.38, TULCEA
253 HCD nr.122/2016 (poz.TL/1) 10832 15180
254 HCD nr.4/2017 (poz.4) 8948 16316
255 HCD nr.122/2016 (poz.TL/3) 9231 15500
256 HCD nr.122/2016 (poz.TL/4) 6879 18808
Circumscriptia electorala nr.39, VASLUI
257 HCD nr.122/2016 (poz.VS/1) 10901 15017
258 HCD nr.122/2016 (poz.VS/2) 13602 12420
259 HCD nr.122/2016 (poz.VS/3) 13274 9949
260 HCD nr.122/2016 (poz.VS/4) 7880 15993
261 HCD nr.122/2016 (poz.VS/5) 9910 17100
262 HCD nr.122/2016 (poz.VS/6) 13878 11738
263 HCD nr.122/2016 (poz.VS/7) 17629 5975
Circumscriptia electorala nr.40, VÂLCEA
264 HCD nr.122/2016 (poz.VL/1) 7968 17415
265 HCD nr.122/2016 (poz.VL/2) 9024 15735
266 HCD nr.122/2016 (poz.VL/3) 9157 14730
267 HCD nr.122/2016 (poz.VL/4) 7284 15208
268 HCD nr.122/2016 (poz.VL/5) 4157 17339
269 HCD nr.122/2016 (poz.VL/6) 8424 15141
Circumscriptia electorala nr.41, VRANCEA
270 HCD nr.122/2016 (poz.VR/1) 5270 15848
271 HCD nr.122/2016 (poz.VR/2) 7030 15772
272 HCD nr.122/2016 (poz.VR/3) 3501 14096
273 HCD nr.122/2016 (poz.VR/4) 11793 16384
274 HCD nr.122/2016 (poz.VR/5) 8500 15213
Circumscriptia electorala nr.42, BUCUREŞTI
275 HCD nr.122/2016 (poz.B/1) 6262 12825
276 HCD nr.122/2016 (poz.B/2) 13650 14257
277 HCD nr.122/2016 (poz.B/3) 8098 19612
278 HCD nr.122/2016 (poz.B/5) 11580 14457
279 HCD nr.122/2016 (poz.B/6) 11819 13870
280 HCD nr.122/2016 (poz.B/7) 4287 17000
281 HCD nr.122/2016 (poz.B/8) 13215 14674
282 HCD nr.122/2016 (poz.B/9) 6343 13597
283 HCD nr.122/2016 (poz.B/10) 11040 15123
284 HCD nr.122/2016 (poz.B/11) 3782 19525
285 HCD nr.122/2016 (poz.B/12) 3070 15000
286 HCD nr.122/2016 (poz.B/13) 8307 14325
287 HCD nr.122/2016 (poz.B/14) 3643 12825
288 HCD nr.122/2016 (poz.B/15) 3707 19000
289 HCD nr.122/2016 (poz.B/17) 8179 14849
290 HCD nr.122/2016 (poz.B/18) 10408 15000
291 HCD nr.4/2018 7055 14331
292 HCD nr.122/2016 (poz.B/19) 2396 15000
293 HCD nr.122/2016 (poz.B/20)   19794
294 HCD nr.122/2016 (poz.B/21) 6932 18832
295 HCD nr.122/2016 (poz.B/22) 12774 14485
296 HCD nr.122/2016 (poz.B/23) 9465 14777
297 HCD nr.122/2016 (poz.B/24) 11036 12485
298 HCD nr.122/2016 (poz.B/25) 8026 12825
299 HCD nr.122/2016 (poz.B/26) 5828 19838
300 HCD nr.54/2017 7604 16800
301 HCD nr.122/2016 (poz.B/27) 6343 14325
302 HCD nr.122/2016 (poz.B/28) 9094 17753
303 HCD nr.122/2016 (poz.B/29) 9485 12952
Circumscriptia electorala nr.25, ILFOV
304 HCD nr.122/2016 (poz.IF/1) 11197 12752
305 HCD nr.122/2016 (poz.IF/2) 12933 12825
306 HCD nr.122/2016 (poz.IF/3) 21194 4416
307 HCD nr.122/2016 (poz.IF/4) 6889 11200
308 HCD nr.122/2016 (poz.IF/5) 8210 14834
Circumscriptia electorala nr.43, DIASPORA
309 HCD nr.122/2016 (poz.DIA/1) 5943 14182
310 HCD nr.122/2016 (poz.DIA/2) 6563 16500
311 HCD nr.31/2017 8853 13506
312 HCD nr.122/2016 (poz.DIA/4) 10097 12500
Deputati alesi la nivel natiomal
313 HCD nr.122/2016 (poz.1) 12858 12800
314 HCD nr.122/2016 (poz.2) 4076 12825
315 HCD nr.122/2016 (poz.3) 17950 13739
316 HCD nr.122/2016 (poz.4) 10072 13172
317 HCD nr.122/2016 (poz.5) 11528 12875
318 HCD nr.122/2016 (poz.6) 10935 12415
319 HCD nr.122/2016 (poz.7) 2888 12825
320 HCD nr.122/2016 (poz.8) 12934 12621
321 HCD nr.122/2016 (poz.9) 7976 12836
322 HCD nr.122/2016 (poz.10) 6812 14002
323 HCD nr.122/2016 (poz.11) 4601 12800
324 HCD nr.122/2016 (poz.12) 7799 13000
325 HCD nr.122/2016 (poz.13) 11693 12825
326 HCD nr.122/2016 (poz.14) 12758 12802
327 HCD nr.122/2016 (poz.15) 8834 12891
328 HCD nr.122/2016 (poz.16) 8766 14611
329 HCD nr.122/2016 (poz.17) 7318 12800