Sunteţi aici: Prima pagină > Informaţii economice > Octombrie 2011 > Misiuni cu caracter temporar

Informaţii economice

Legislatura 2008-2012, Octombrie 2011

Cheltuieli efectuate cu delegaţii ale Camerei Deputaţilor trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar

Alte informaţii detaliate vor fi comunicate la cerere, în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001.

Baza legală: H.B.P. reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 3/2019 şi HG nr.518/1995 cu modificările şi completările ulterioare. Menţionăm că în coloana nr.5 sunt însumate cheltuielile cu transportul, cazarea şi diurna corespunzătoare fiecarei acţiuni.


Organizaţii internaţionale parlamentare la care Parlamentul României participă cu delegaţii permanente

Nr.
Crt.
Actiunea Locaţia Nr zi
del
Nr part Tot chelt
1. Participarea la cea de a treia parte a Sesiunii ordinare 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei FRANTA 7 1 5657
2. Participarea la reuniunea de toamna a Adunarii Parlamentare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare (AP OSCE) CROATIA 5.5 3 24655
3. Participarea la lucrările celei de a 7-a Sesiuni ordinare a Comisiei Mondiale de etică a cunoştinţelor ştiinţifice şi a tehnologiilor (COMSET) a UNESCO QATAR 3.5 1 6403
4. Participarea la lucrările Comisiei economice şi pentru probleme de mediu a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN) GEORGIA 4 3 5623
5. Participarea la lucrările Forumului pentru democraţie CIPRU 3.5 1 4443
6. Participarea la reuniunea Subcomisiei pentru Premiul Europei din cadrul Comisiei pentru mediu, agricultură, probleme locale şi regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei FRANTA 3.5 1 5243
7. Participarea la cea de a treia parte a Sesiunii ordinare 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei FRANTA 6 5 37816
8. Cea de-a 125-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate ELVETIA 6 3 24336


Relaţiile cu instituţiile Uniunii Europene

Nr.
Crt.
Actiunea Locaţia Nr zi
del
Nr part Tot chelt
1. Participarea la reuniunea "Responsabilitatea democratică în ceea ce priveşte strategia de securitate internă şi rolul Europol, Eurojust şi Frontex" BELGIA 2.5 1 3485
2. Participarea la cea de-a XLVI reuniune a Conferinţei organelor specializate în afaceri comunitare şi europene – COSAC POLONIA 3 2 7026
3. Participarea la cea de-a 7-a Coferinţă a comisiilor parlamentare pentru supravegherea serviciilor de informaţii şi de securitate ale statelor membre ale UE GERMANIA 3.5 1 4543
4. Participarea la cea de-a 7-a Conferinţă a Comisiilor parlamentare pentru supravegherea serviciilor de informaţii şi securitate ale statelor membre ale UE GERMANIA 4.5 1 6821
5. Participarea la Forumul Pieţei Unice
informarea nu a fost prezentata
POLONIA 4 1 3430
6. Participarea la reuniunea Relansarea pieţei unice – starea actuală şi provocările viitoare BELGIA 2.5 1 4933
7. Participarea la reuniunea Relansarea pieţei unice – starea actuală şi provocările viitoare ELGIA 2.5 1 4752
8. Reuniune a Parlamentului European cu tema Condiţionalitatea legată de drepturile omului în politica de dezvoltare
informarea nu a fost prezentata
BELGIA 1.5 1 3597


Relaţiile cu alte organizaţii internaţionale

vezi organizaţiile
Nr.
Crt.
Actiunea Locaţia Nr zi
del
Nr part Tot chelt
1. Ceremonie de învestire a preşedintelui Comitetului Internaţional pentru demnitate umană ANGLIA 3 1 4975
2. Participarea la cea de-a 11-a Reuniune interparlamentară privind resursele regenerabile de energie şi eficienţă energetică SUEDIA 3.5 2 12114
3. Participarea la Comitetul executiv al UNESCO FRANTA 4 2 9234
4. Participarea la lucrările privind lansarea Raportului pentru Cooperare, Dezvoltare pe anul 2011 din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) FRANTA 1 1 3217
5. Participarea la Proiectul bilateral „Danubian Garland” UCRAINA 5 1 4554
6. Participarea la seminarul „Alăturarea forţelor în combaterea traficului de persoane” AUSTRIA 2 1 2175
7. Participarea la Conferinţa internaţională a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO) FINLANDA 2 1 1814
8. Participarea la lucrările celei de a XIII-a reuniuni plenare a Conferinţei europene interparlamentare privind spaţiul, 2011 GERMANIA 3 1 5514
9. Participarea la lucrările Conferinţei generale a UNESCO FRANTA 5 2 9071


Acţiuni parlamentare bilaterale internaţionale

vezi categoriile de acţiuni
Nr.
Crt.
Actiunea Locaţia Nr zi
del
Nr part Tot chelt
1.

Vizita la Roma a unei delegaţii a Comisiei pentru industrii şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor, condusă de domnul deputat Iulian Iancu, preşedintele comisiei.

ITALIA 3 2 8185
2.

Deplasarea la Londra a domnului deputat Valeriu Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

ANGLIA 2 1 8572
3.

Vizita la Berlin a domnului deputat Korodi Attila, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, în fruntea unei delegaţii a comisiei.

GERMANIA 4.5 3 19304
4.

Participarea domnului deputat Ovidiu Ganţ la cea de-a 15-a sesiune a Comisiei Mixte Guvernamentale Româno-Germane Pentru Problemele Etnicilor Germani din România, organizata la Berlin.

informarea nu a fost prezentata
GERMANIA 3.5 1 3959
5.

Vizita în Germania a unei delegaţii a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor.

GERMANIA 2.5 3 7321
6.

Vizita la Praga a domnului deputat Attila Korodi, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, în fruntea unei delegaţii a Comisiei.

R.CEHA 3.5 3 8942
7.

Vizita la Stockholm a unei delegaţii a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, conduse de domnul deputat Victor Paul Dobre, preşedintele comisiei.

SUEDIA 3.5 3 18551