Sunteţi aici: Prima pagină > AP SEECP

Scurtă prezentare a dimensiunii parlamentare a SEECP

Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) este un format de cooperare regională neinstituţionalizat, singurul din sud-estul Europei provenit din şi gestionat de statele din regiune. Statele participante la SEECP sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Serbia, Turcia (state fondatoare), Bosnia şi Herţegovina (din 2001), Croaţia (din 2004), Republica Moldova (din 2006), Muntenegru (din 2007) şi Slovenia (din 2010).
Obiectivele acestei structuri de cooperare regională sunt:
  • întărirea stabilităţii, securităţii şi relaţiilor de bună vecinătate;
  • intensificarea cooperării multilaterale economice şi comerciale în zonă, cu accent pe cooperarea transfrontalieră, modernizarea infrastructurii în transporturi, comunicaţii şi energie, promovarea comerţului şi investiţiilor;
  • promovarea cooperării în domeniile umanitar, social şi cultural;
  • cooperarea în domeniul justiţiei, în combaterea crimei organizate, traficului ilicit cu droguri şi arme, precum şi a terorismului.
SEECP are o dimensiune parlamentară concretizată prin organizarea, pe o bază regulată şi pe principiul rotaţiei, a Conferinţei Preşedinţilor Parlamentelor din statele participante la SEECP.
România a preluat Preşedinţia-în-exerciţiu a SEECP din iunie 2013 până în iunie 2014. În mod corelat, Preşedinţia-în-exerciţiu a dimensiunii parlamentare a SEECP este exercitată de Parlamentul României.
Ţării noastre îi revine onoranta misiune de a organiza şi găzdui, la Bucureşti, în perioada 9-11 mai 2014, Sesiunea inaugurală a Adunării Parlamentare a SEECP.
Transformarea dimensiunii parlamentare în Adunare Parlamentară , în acord cu deciziile adoptate la cea de-a 10-a Conferinţă a Preşedinţilor de Parlamente din statele participante la SEECP, care a avut loc la Ohrid în mai 2013, reprezintă un moment istoric pentru dezvoltarea cooperării parlamentare în regiune şi, totodată, încununarea efortului depus în acest sens de structuri ale legislativelor din toate statele participante la SEECP.
În acest fel, organizaţia intră într-o nouă fază care presupune o mai mare responsabilitate şi implicare politică a acestor parlamente în chestiunile de interes pentru această regiune.
Crearea Adunării Parlamentare a SEECP va da un impuls politic cooperării regionale interparlamentare în această parte a Europei în ansamblul său şi va trimite un semnal puternic cu privire la disponibilitatea noastră de a contribui, în calitate de actori responsabili şi respectaţi, la viitorul întregii Europe, în beneficiul cetăţenilor noştri.