 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Comunicat de presa din 27 ianuarie 2016 COMUNICAT DE PRESĂ
Marţi, 26 ianuarie 2016, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, deputatul Ionuţ Stroe, Şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, în cadrul dezbaterii privind "Solicitarea Parlamentului Iordaniei de acordare a Statutului de Partener pentru Democraţie pe lângă APCE", şi-a exprimat susţinerea faţă de Parlamentul Iordanian.
|
|
^"Democraţia şi statul de drept sunt esenţiale pentru respectarea deplină a drepturilor omului, care sunt piatra de temelie a societăţilor noastre moderne, iar Iordania face progrese notabile în promovarea valorilor fundamentale ale Consiliului Europei. Aceste eforturi, făcute de o ţară situată într-o regiune instabilă, ar trebui să fie sprijinite.", a precizat parlamentarul român.
Domnul deputat Stroe a subliniat modul în care Iordania a reuşit să pună în aplicare reformele democratice şi a menţinut stabilitatea în timpul şi după Primăvara arabă.
De asemenea, parlamentarul român şi-a exprimat aprecierea pentru strategia şi viziunea Majestăţii Sale Regele Abdullah al II-lea, acesta fiind un promotor puternic al stabilităţii și securităţii în Orientul Mijlociu, dar şi pentru iniţiativa acestuia de a consolida partidele politice din Iordania, bazându-se pe platforme politice ideologice.
"Reprezentanţii Parlamentului Iordaniei sunt pe deplin conştienţi de semnificaţia statutului de Partener pentru Democraţie. Salut şi felicit dorinţa lor de a face faţă provocărilor şi să accepte responsabilităţile care decurg din acest statut", a concluzionat domnul deputat Ionuţ Stroe. |
|  |
|