Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Comunicat de presa din 21 aprilie 2016
COMUNICAT DE PRESĂ

Miercuri, 20 aprilie 2016, cu ocazia celei de-a doua părţi a Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, domnul deputat Cezar Preda, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a prezentat, în scris, în cadrul dezbaterii comune pe tema crizei refugiaţilor sirieni şi situaţia acestora în Balcanii de vest câteva informaţii relevante pe marginea acestui subiect.

^
Domnul deputat a subliniat faptul că un număr tot mai mare de refugiaţi şi de migranţi sunt victime ale conflictelor, ale unor încălcări grave ale drepturilor omului şi ale unor greşeli palpabile comise în actul de guvernare şi a salutat, totodată, eforturile societăţii civile şi ale persoanelor fizice din întreaga Europă, care se mobilizează în număr mare pentru a-i primi pe refugiaţi şi migranţi şi pentru a le oferi ajutor.
De asemenea, parlamentarul român a încurajat menţinerea sprijinului şi angajamentului în favoarea unui răspuns umanitar la criza refugiaţilor, precizând faptul că România sprijină o abordare mai cuprinzătoarea în ceea ce priveşte gestionarea crizei refugiaţilor în contextul în care, pentru a avea o soluţie durabilă şi eficace, o strategie pe termen lung care să abordeze cauzele profunde ale migraţiei în ţările de origine şi de tranzit, este necesară.
Referindu-se la cooperarea cu Turcia, parlamentarul român a menţionat faptul că aceasta reprezintă un factor cheie în gestionarea fluxurilor migratorii şi combaterea migraţiei ilegale, precum şi în eforturile noastre de a-i ajuta pe toţi acei oameni aflaţi în suferinţă.
În finalul intervenţiei sale, domnul deputat Cezar Preda a solicitat statelor membre şi comunităţii internationale să îşi consolideze rolul în soluţionarea conflictelor şi, în special, în găsirea de soluţii politice durabile în regiunile aflate în conflict.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 2:25