 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Comunicat de presa din 24 mai 2016 COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la lucrările Comisiei pentru respectarea obligațiilor și angajamentelor asumate de statele membrele ale Consiliului Europei a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(Paris, 23 mai 2016)
În data de 23 mai 2016, la Paris, au avut loc lucrările Comisiei pentru respectarea obligațiilor și angajamentelor asumate de statele membrele ale Consiliului Europei a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la care a participat domnul deputat Cezar Preda, președintele Comisiei APCE și membru al Delegației Parlamentului României la APCE.
|
|
^
În deschiderea lucrărilor prezidate de domnul deputat Cezar Preda, a fost dezbătut raportul cu tema Dialogul post-monitorizare cu Turcia. Co-raportorii Ingebjørg Godskesen (Norvegia, EC), şi Nataša Vuckovic (Serbia, SOC) şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la decizia luată de parlamentul turc de a deposeda de imunitatea de urmărire judiciară a 138 de membri ai Marii Adunări Naţionale a Turciei: "îngrijorarea noastră este că această acţiune va afecta în mod disproporţional partidele de opoziţie, în particular Partidul Democrat al Poporului, dat fiind faptul că 53 din cei 59 de membri se confruntă cu potenţiale acuzații. Unii dintre aceştia, incluzând vice-preşedinţii partidului, Selahattin Demirtas şi Figen Yüksekdag, dar şi membrii APCE Ertugrul Kürkçü, Hisyar Özsoy şi Feleknas Uca se confruntă cu acuzaţii legate de terorism din cauza declaraţiilor făcute."
Co-raportorii au adăugat că această decizie va afecta viaţa parlamentară în Turcia. Imunitatea parlamentară le permite reprezentanţilor aleşi să îşi desfășoare activitatea fără teama de a fi hărţuiţi de executiv, de curţile de justiţie sau de oponenţii politici.
De asemenea, Comisia este îngrijorată de faptul că Turcia se confruntă cu mari provocări precum: pericolul terorist şi necesitatea urgentă de a rezolva într-un mod paşnic problema kurdă. Acest pas subminează mediul politic sănătos, dat fiind că Turcia trebuie să abordeze aceste provocări: "vom urmări îndeaproape tratarea acestor cazuri. Ne aşteptăm ca aceştia să se conformeze cu standardele Consiliului Europei privind procedurile şi procesele echitabile şi libertatea de expresie, pe care Turcia a promis să le respecte," au concluzionat co-raportorii.
Membrii Comisiei au aprobat un proiect de raport şi un proiect de rezoluţie pe tema funcţionării instituţiilor democratice în Turcia, urmând ca acestea să fie dezbătute în cadrul celei de-a treia părţi a Sesiunii APCE de la Strasbourg, din luna iunie 2016. Totodată, Comisia a decis să solicite Comisiei de la Veneţia o opinie pe marginea atribuțiilor, competenţelor și modului de funcționare a "instanțelor penale de pace", aşa cum sunt stabilite prin Legea nr. 5235 din Turcia.
De asemenea, au fost notabile luările de poziţie fată de recentele evoluţii din Azerbaidjan, Georgia, Armenia şi Macedonia. |
|  |
|