 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Comunicat de presa din 02 octombrie 2013 COMUNICAT DE PRESĂ
Prezent la lucrările celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare 2013 a APCE, de la Strasbourg, domnul deputat Ionuţ Stroe, șeful Delegaţiei Parlamentului Românei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a avut o intervenție pe marginea raportului privind activitatea de monitorizare a APCE, aflat pe ordinea de zi a plenului Adunării.
|
|
^
În intervenția sa, parlamentarul român a subliniat faptul că activitatea de monitorizare reprezintă o dimensiune esenţială a APCE și ar trebui, în consecință, să se bucure de sprijinul deplin al membrilor săi.
De asemenea, domnul deputat a arătat că, în vederea creșterii eficienței acestei activități, este necesară o cooperare mai activă între Adunare şi celelalte organisme ale Consiliului Europei, în special Comitetul de Miniştri. Rezultatele monitorizării, a afirmat domnul deputat Ionuț Stroe, ar putea fi utilizate în sensul conceptualizării activităţii de asistenţă şi de cooperare cu ţările în cauză, o astfel de abordare putând oferi mai multă substanță acestei activități.
În continuare, vicepreședintele APCE a evidenţiat faptul că îmbunătăţirea activităţii de monitorizare se poate realiza şi prin identificarea unor metode alternative rapoartelor oficiale pentru a înainta rezultatele Comisiei de monitorizare spre dezbatere în cadrul Comitetului de Miniştri.
Totodată, domnul Ionuț Stroe a remarcat faptul că încă lipseşte o abordare sistematică a evoluţiilor din cele 33 de state membre ale Consiliului Europei care nu fac obiectul unei monitorizări sau post-monitorizări.
O parte din sugestiile parlamentarului român, prezentate anterior în corespondența pe aceeași temă cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, au fost preluate de parlamentarul Andres Herkel (Estonia) în raportul său "Evoluţia procedurii de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei", în secțiunea privind propuneri de îmbunătățire a activității de monitorizare. |
|  |
|