Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Comunicat de presa din 29 ianuarie 2015
COMUNICAT DE PRESĂ

Joi, 29 ianuarie 2015, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, deputatul Mugurel Cozmanciuc, membru al delegaţiei Parlamentului României la APCE, a luat cuvântul pe marginea raportului "Protecţia libertăţii presei în
Europa ", raportor Gvozden FLEGO (Croaţia, SOC).

^
Cu acest prilej, domnul deputat Mugurel Cozmanciuc, a exprimat solidaritatea poporului român cu cel francez si a condamnat cu fermitate atentatele din Franţa.
Parlamentarul român a precizat că "dreptul la libertatea de exprimare este garantat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi constituie unul dintre fundamentele unei societăţi democratice".
Potrivit domnului Cozmanciuc bătălia jurnailiştilor de pretutindeni pentru apărarea libertăţii presei nu se rezumă numai la acţiunile de eliminare a diverselor restricţii privind accesul la informaţie, sau libertatea de expresie, ci se referă şi la acţiuni de natură să prevină coruperea, prin diverse mijloace, a celor implicaţi în fenomenul jurnalistic.
De asemenea, a mai arătat că aceste tentative de corupere a jurnaliştilor sunt percepute negativ de către colegii de breaslă, întrucât afectează prestigiul meseriei lor, motiv pentru care codurile deontologice sancţionează aspru astfel de comportamente.
În finalul intervenţiei sale, domnul deputat a salutat lansarea Platformei online pentru protejarea şi siguranţa jurnaliştilor şi a reiterat obligaţia statelor de a asigura jurnaliştilor şi altor actori mass-media, un cadru adecvat pentru desfăşurarea activităţii lor.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 21:56