Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 09 septembrie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ ^
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
privind participarea la cea de-a 6-a Conferinţă Globală a Tinerilor Parlamentari (Asuncion, Paraguay, 9 – 10 septembrie 2019)

În perioada 9 – 10 septembrie 2019, la Asuncion, Paraguay, Uniunea Interparlamentară în colaborare cu Congresul Naţional al Republicii Paraguay va organiza cea de-a 6-a Conferinţă Globală a Tinerilor Parlamentari.

^
La aceste lucrări vor participa din partea Camerei Deputaţilor doamna deputat Ionela Viorela DOBRICĂ (PSD), vicepreşedintă a Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, şi domnul deputat Glad-Aurel VARGA (PNL), membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic.
Tema generală a conferinţei din acest an este Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi consolidarea statutului tinerilor prin creşterea bunăstării.
În proiectul de agendă al conferinţei sunt incluse pentru dezbatere subiecte precum: bunăstarea şi fericirea ca elemente de bază ale ODD; studii de caz privind elaborarea politicilor în sprijinul bunăstării şi impactul bunăstării şi fericirii asupra consolidării statutului tinerilor; măsurarea bunăstării şi fericirii, precum şi punerea în aplicare a politicilor în sprijinul bunăstării.
Concluziile principale ale evenimentului şi recomandările în atenţia parlamentelor naţionale vor fi sintetizate într-un document final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 23:58