Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 21 octombrie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ ^
primit de la Direcţia generala afaceri externe şi protocol
privind participarea la cea de-a 141-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate (Belgrad, Serbia, 12 – 17 octombrie 2019)

O delegaţie a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, condusă de doamna senator Silvia-Monica Dinică,membră a GRUI, şi din care au făcut parte domnii deputaţi Dumitru Gherman, Florin Popa, Andrei Daniel Gheorghe şi Slavoliub Adnagi, membrii ai GRUI, a participat la cea de-a 141-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate, care a avut loc la Belgrad, în perioada 12 – 17 octombrie 2019.

^
Tema generală de dezbatere a Adunării s-a intitulat „Consolidarea dreptului internaţional: roluri şi mecanisme parlamentare şi contribuţia cooperării regionale”. În alocuţiunea sa din plenul Adunării, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe a evidenţiat faptul că promovarea şi consolidarea dreptului internaţional în domeniul relaţiilor internaţionale reprezintă o sarcină esenţială, care revine tuturor actorilor statului. În aceeaşi linie, sprijinirea jurisdicţiilor internaţionale este o parte importantă a promovării şi consolidării statului de drept.
În cadrul lucrărilor Comisiei UIP pentru pace şi securitate internaţională, la care au participat domnii deputaţi Dumitru Gherman şi Andrei Daniel Gheorghe, au fost analizate modalităţile trecute şi viitoare pentru implementarea unei rezoluţii adoptate de Comisie în martie 2014 privind eradicarea la nivel global a armelor nucleare. De asemenea, a avut loc o dezbatere privind incriminarea spălării banilor. Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe s-a adresat participanţilor, reiterând importanţa colaborării la nivel multilateral pentru realizarea dezarmării nucleare pentru asigurarea păcii şi siguranţei la nivel global.
Domnul deputat Florin Popa a fost prezent la lucrările Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ, în care au avut loc discuţii, printre altele, despre contribuţia parlamentară la viitoarea Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru schimbările climatice, promovarea digitalizării şi a economiei circulare în scopul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Comisia UIP pentru Naţiunile Unite a avut pe agenda de dezbateri respectarea dreptului internaţional în conformitate cu Principiile Cartei ONU şi au fost analizate rezultatele studiului realizat de UIP privind relaţia dintre parlamentele naţionale şi ONU. Din partea Camerei Deputaţilor a participat la lucrări domnul deputat Slavoliub Adnagi.
La reuniunea Forumului Tinerilor Parlamentari a participat domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe prilej prin care domnia sa a subliniat importanţa sporirii eforturilor pentru obţinerea Asigurării Universale de Sănătate, încurajând parlamentarii să colaboreze cu reprezentanţii executivului, societatea civilă, academicieni şi nu în ultimul rând cu reprezentanţii sistemului medical pentru a găsi cele mai bune soluţii la nivel local, regional şi mondial.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 20:21