|
^În prima parte a lucrărilor a luat cuvântul președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlut Cavusoglu, care a opinat că "responsabilitatea și transparența sunt stâlpii bunei guvernanțe și parlamentelor le revine un rol cheie în asigurarea implementării acestor principii". Reprezentantul APCE a continuat evocând dezbaterile, rapoartele și rezoluțiile APCE privind aceasta temă.
O altă intervenție de substanță a aparținut Angelei Kane, subsecretar general ONU pentru management, care s-a referit la finanțarea misiunilor de menținere a păcii, la operațiunile Căștilor Albastre și la rigurozitatea cu care guvernele țărilor membre monitorizează modul în care sunt utilizate resursele financiare din ce în ce mai limitateale organizației. Vorbitoarea a subliniat că pentru o eficiență sporită a utilizării fondurilor este necesară o viziune strategică
focalizată pe obiective și rezultate, renunțându-se la
proiectele "mici" cu implicații nesemnificative pentru rolul și scopul
organizației.
Alți intervenienți în dezbateri, evocând situația generată de criza economică și financiară internațională, s-au pronunțat pentru o
transparență cât mai mare în ce privește construcția și execuția
bugetară, eliminindu-se risipa și cheltuielile inutile, astfel încât
bugetele adoptate de parlamente să răspundă nevoilor reale de progress ale cetățenilor. |