 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE Comunicat de presa din 15 aprilie 2019 COMUNICAT DE PRESĂ
^Joi, 18 aprilie 2019, se vor desfăşura la Sankt Petersburg, Federaţia Rusă, lucrările Conferinţei privind combaterea terorismului internaţional, la care sunt invitaţi să participe şi membri ai Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE).
|
|
Conferinţa este coorganizată de: Adunarea Interparlamentară a Naţiunilor Membre la Comunitatea Statelor Independente, Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a Mediteranei, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă, Uniunea Interparlamentară, Biroul ONU pentru Combaterea Terorismului şi Biroul ONU pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Criminalităţii.
Din partea Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaţilor va participa domnul deputat Petru Movilă (PMP), membru titular.
Conferinţa îşi propune să unească eforturile pentru a construi abordări comune adresate ameninţării reprezentate de terorismul internaţional şi în acest sens, proiectul de program al Conferinţei prevede patru sesiuni plenare tematice, astfel: ”Rolul instituţiilor internaţionale în construirea unei strategii comune de combatere a terorismului”, ”Luptătorii terorişti străini: practici şi probleme moderne de urmărire penală, reintegrare şi reabilitare”, ”Prevenirea utilizării ilegale a tehnologiilor de reţea, a mass-mediei şi a reţelelor sociale pentru răspândirea ideilor extremiste” şi ”Sporirea eforturilor împotriva finanţării terorismului şi extremismului”.
Domnul deputat Petru Movilă urmează să susţină o intervenţie în cadrul dezbaterii din prima sesiune tematică. |
|  |
|