Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APOSCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
Comunicat de presa din 17 martie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 25 martie a.c., la Roma, se va desfăşura Conferinţa cu tema "Rolul prezent şi viitor al OSCE în cadrul arhitecturii europene de securitate", organizată de Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) şi de Camera Deputaţilor a Republicii Italiene.
Scopul reuniunii îl constituie promovarea unui schimb de opinii între reprezentanţi ai guvernelor şi ai parlamentelor din statele membre OSCE, cu participarea unor cercetători şi experţi în domeniu.
În cadrul dezbaterilor, vor lua cuvântul preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene, domnul Gianfranco Fini, ministrul italian al afacerilor externe, domnul Franco Frattini şi preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, domnul Joao Soares.
Din partea Camera Deputaţilor la reuniune va participa domnul deputat Petru Movilă (Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal), membru al Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 12:05