Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APOSCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
Comunicat de presa din 18 februarie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ

În zilele de 21 și 22 februarie 2013, va avea loc, la Viena, Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE).

^
În proiectul de program al reuniunii AP OSCE este prevăzută o dezbatere specială pe tema modului în care statele membre ale OSCE trebuie să reacţioneze în faţa situaţiilor de criză din Siria, Sahara şi Africa de Nord.
Între înalţii oficiali care vor susține intervenții în cadrul reuniunii se numără doamna Barbara Prammer, Preşedinta Consiliului Naţional (Nationalrat) din Parlamentul Austriei, domnul Leonid Kojara, Preşedintele în exerciţiu al OSCE și ministrul de externe al Ucrainei, precum și domnul Lamberto Zannier, Secretarul general al OSCE.
La această acțiune vor participa, din partea Camerei Deputaţilor, doamna deputat Rodica Nassar, preşedinta Comisiei pentru sănătate şi familie și domnul deputat Radu Mihai Popa, liderul Grupului parlamentar al PP-DD, membri titulari ai Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:31