Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APF > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei
Comunicat de presa din 19 mai 2015
COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 18 mai 2015 a avut loc, la Ministerul Afacerilor Externe, Reuniunea bursierilor "Eugen Ionescu ".

^
La acest eveniment important, în deschidere, au rostit alocuţiuni: prof. univ. DHC doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, domnul Daniel Tănase, director general, Departamentul Globalizare-MAE, domnul Fabien Flori, director regional, Biroul Europa Centrală şi de Est al Agenţiei Universitare a Francofoniei, doamna Chantal Moreno, director al Biroului pentru Europa Centrală şi de Est al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, domnul Ioan Pânzaru, director al Centrului regional francofon pentru cercetări avansate în ştiinţe sociale.
În alocuţiunea sa, doamna deputat a afirmat că, în calitate de Şefă a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, alături de membrii Delegaţiei, deputați și senatori, încurajează acest program de burse, ca o contribuție meritorie care România o aduce Francofoniei.
În acest fel, diplomația parlamentară se alătură diplomației academice, contribuind în mod direct la dezvoltarea cercetării la nivel universitar.
Doamna deputat a reiterat importanţa acestor burse, fiecare dintre studenţii beneficiari devenind, astfel, ambasadori şi prieteni ai României.
Cu acest prilej, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu a oferit studenților bursieri prezenți la eveniment câteva volume ale cărţii sale cu titlul "La Francophilophonie roumaine – une réalité à vivre (repères et essais)".

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 0:16