 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei Comunicat de presa din 24 octombrie 2018 COMUNICAT DE PRESĂ
^ privind
Participarea la cea de-a 31-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei din Regiunea Europa - Andorra la Vella, Andorra, 21-24 octombrie 2018
La invitaţia Secţiunii Andorra la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), în perioada 21-24 octombrie 2018, a avut loc în Andorra la Vella, cea de-a 31-a Sesiune a APF din Regiunea Europa, la care au participat în jur de 60 de parlamentari francofoni, reprezentând 18 secţiuni din Regiunea Europa.
|
Din partea Delegaţiei Parlamentului României la APF au participat: domnul deputat Sorin Mihai Cîmpeanu, membru al Delegaţiei şi Preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) şi domnul senator Cătălin Dumitru Toma, membru al Delegaţiei.
Tema acestei sesiuni a fost "Turismul durabil în ţările din spaţiul francofon: factor de dezvoltare economică, de mediu şi socio-culturală".
Lucrările au fost deschise de Preşedintele Parlamentului Principatului Andorra şi moderate de domnul Jean-Paul Wahl, Șeful Misiunii Regionale Europa. La această reuniune a participat Secretarul general al APF, domnul Jacques Krabal.
În urma adoptării Declaraţiei de la Bucureşti, în data de 21 mai 2018, în cadrul Conferinţei Șefilor Delegaţiilor parlamentare francofone din Regiunea Europa găzduită de Camera Deputaţilor, privind stabilirea unei strategii de promovare a limbii franceze ca limbă de lucru în cadrul instanţelor europene, la sesiunea plenară din Andorra s-a stabilit crearea unui Grup de lucru care să susţină şi să coordoneze acest proiect.
Acest Grup de coordonare va fi format din: domnul deputat Hamsa Fassi Fihri, Preşedintele Delegaţiei Belgia/Wallonie Bruxelles la APF, în calitate de Preşedinte, domnul deputat Sorin Cîmpeanu, membru al Delegaţiei la APF şi Preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, şi domnul deputat Bruno Fuchs, Preşedintele Delegaţiei Franţei-Adunarea Naţională. Membrii acestui Grup vor avea în mod constant reuniuni de lucru la Bruxelles sau Paris.
În cadrul dezbaterilor, au intervenit, din partea ţării gazdă, Preşedintele Parlamentului Principatului Andorra, domnul Vicenç Mateu Zamora, Ministrul Mediului, Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, doamna Sílvia Calvó Armengol, Ministrul Educaţiei şi Formării Profesionale, domnul Eric Jover Comas, Ministrul Turismului, domnul Francesc Camp Torres, precum şi experţi la nivel înalt care au împărtăşit cu parlamentarii prezenţi exemple de bune practici privind dezvoltarea turismului durabil prin evidenţierea punctelor forte şi a provocărilor sale. |
|  |
|