 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei Comunicat de presa din 11 iulie 2024 COMUNICAT DE PRESĂ
^ primit de la Direcţia generală afaceri externe şi protocol
privind
participarea la cea de-a 49-a Sesiune plenară a
Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF)
Montréal, Canada, 7-9 iulie 2024
În perioada 7-9 iulie 2024, domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APF, a participat, la Montréal, Canada, la cea de-a 49-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), care a reunit în jur de 300 de parlamentari din 50 de ţări, preşedinţii Senatului şi Camerei Comunelor ale Parlamentului Canadei, Secretarul general şi reprezentanţi ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) şi ai altor organizaţii internaţionale, precum şi personalităţi ale mediului academic şi universitar din ţara gazdă şi din întreaga lume francofonă.
|
|
Delegaţia parlamentară română a fost condusă de domnul senator Sorin - Mihai Cîmpeanu, Preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la APF, Vicepreşedinte al Senatului României, Preşedintele Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF). Din delegaţie a mai făcut parte doamna senator Gabriela Creţu, membră a Delegaţiei române la APF.
Domnul deputat Alexe a intervenit la lucrările Comisiei politice a APF, ocazie cu care a prezentat o sinteză a rezultatelor Misiunii economice şi comerciale în Europa centrală şi orientală organizate la Bucureşti în luna martie a acestui an. Misiunea organizată de Agenţia română pentru investiţii şi comerţ exterior şi OIF sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, a vizat creşterea investiţiilor şi a schimburilor economice între cele 88 de ţări membre ale Francofoniei.
Sesiunea plenară a fost condusă de preşedintele APF, domnul Francis Drouin (deputat, Canada). În cadrul acesteia, au avut loc alegeri pentru ocuparea unor posturi în structurile de conducere ale APF. Astfel, membrii APF au decis, în unanimitate, alegerea Preşedintelui Delegaţiei Parlamentului României la APF, domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, în funcţia de membru al Biroului APF. Este pentru prima dată în istoria APF când o ţară din Regiunea Europei Centrale şi de Est obţine un mandat în cadrul Biroului APF.
Totodată, au avut loc reuniunile celor patru comisii ale APF, Reţelei femeilor parlamentare membre ale APF-unde doamna senator Gabriela Creţu a fost desemnată să ocupe poziţia de membră a Comitetului director al Reţelei Femeilor Parlamentare, poziţie care revenea delegaţiei române la APF-, Reţelei Tinerilor Parlamentari, precum şi Adunarea plenară.
Tema centrală a dezbaterii generale din plenul Adunării a fost inteligenţa artificială (IA). Schimbul de idei şi bune practici a condus la stabilirea unui set de 10 principii fundamentale care vor sta la baza unui plan de acţiuni concrete în vederea implementării IA în parlamentele francofone.
În contribuţia sa la lucrări, domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu a subliniat preocuparea Parlamentului României, prin comisiile sale de specialitate, pentru crearea unui cadru de lucru extins - guvern, mediu academic, antreprenori, organizaţii internaţionale, în vederea elaborării Strategiei Naţionale pentru Inteligenţă Artificială 2024- 2027, în strânsă sinergie cu strategiile naţionale în domenii conexe, precum: inovare, educaţie, ocuparea forţei de muncă, securitate cibernetică. În calitatea sa de Preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), domnia sa şi-a exprimat susţinerea pentru dezvoltarea cooperării francofone în domeniile ştiinţei şi cercetării şi a evidenţiat preocuparea Agenţiei Universitare a Francofoniei pentru gestionarea provocărilor generate de IA prin crearea, încă din 2022, a Reţelei de Cercetare Francofonă în IA (RéFIA).
Agenda reuniunilor plenare a inclus, de asemenea: audierea Secretarului general al OIF, E.S. doamna Louise Mushikiwabo; modificări şi actualizări ale Cadrului Strategic al APF 2023-2027; adoptarea Avizului privind îmbunătăţirea mobilităţii cetăţenilor în cadrul Francofoniei pentru promovarea creaţiei, inovării şi antreprenoriatului, care va fi înaintat şefilor de stat şi guvern la cel de-al XI-lea Sommet al OIF (Paris şi Villers-Cotterêts, 4 şi 5 octombrie 2024); adoptarea rezoluţiilor privind protejarea biodiversităţii, evaluarea programelor de cooperare implementate de APF, dreptul la sănătate s.a.; încheierea unor acorduri de colaborare cu Federaţia Internaţională a Profesorilor de Limba Franceză, cu Universitatea Senghor din Alexandria şi cu Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU.
Totodată, Adunarea a examinat şi a aprobat cererile de aderare la APF înaintate de Angola (cu statut de secţiune membră), Cipru (cu statut de secţiune asociată), Districtul Puducherry din India (cu statut de observator), precum şi cererea de modificare a statutului Andorei la APF, din secţiune asociată în secţiune membră.
În perioada iulie 2024-iulie 2026, preşedinţia APF va fi deţinută de domnul Hilarion Etong, prim - vicepreşedintele Adunării Naţionale a Camerunului.
În paralel cu sesiunea plenară anuală a APF, s-au desfăşurat lucrările celei de-a X-a ediţii a Parlamentului Francofon al Tinerilor (Montreal, 4-9 iulie 2024), care sărbătoreşte în 2024, două decenii de existenţă. La reuniune au participat 81 de tineri din partea a 41 de parlamente ale APF din Africa, America, Asia şi Europa. La iniţiativa Preşedintelui AUF, domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, pentru prima data de la crearea Parlamentului Francofon al Tinerilor ( PFT-APF), Agenţia Universitară a Francofoniei s-a asociat PFT prin participarea a 4 reprezentanţi ai Reţelei sale de lideri proveniţi de pe cele patru continente. România a fost reprezentată la reuniunea PFT de doi studenţi, Beatrice Iuliana Uţa şi Mihai-Valentin Mihăilă. Beatrice Iuliana Uţa a fost aleasă Vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Parlamentare PFT.
Temele comune de dezbatere PFT-APF au fost: Combaterea insecurităţii în rândul tinerilor; Promovarea utilizării oficiale şi în masă a limbii franceze în secolul XXI; Reglementarea activităţii influencerilor; Favorizarea angajamentului civic al tinerilor în viaţa reală, mai degrabă decât pe reţelele sociale. Reprezentanţii PFT au prezentat rezoluţiile adoptate în plenul APF, acestea urmând să fie înainte oficial Secretarului General al OIF la Sommet-ul din toamna acestui an. |
|  |
|